Viceprimarul Ion Dragomir acuză un ofiţer de la Liceul Militar din Breaza de obstrucţionare şi interese materiale în această „afacere”
Războiul dintre administraţia locală şi Fundaţia pentru Protecţia Câinilor Comunitari pare să fi ajuns într-o nouă fază, cea a luptei corp la corp. Au fost mai întâi presiuni, apoi ameninţări verbale, s-a ajuns în instanţă, unde administraţia locală a câştigat, iar de aici s-a trecut la o luptă la baionetă. Recent, bătălia a căpătat altfel de accente, ajungându-se la blocări de maşini, ameninţări şi urmăriri ca-n filme. De ce toate acestea? Este strângerea câinilor comunitari o miză chiar atât de mare pentru unii? Se pare că da…
Ultimele incidente de acest fel s-au produs chiar vineri dimineaţă, în zona Şcolii Generale „Ion Câmpineanu”, pe Strada Erupţiei, şi ne-au fost relatate de viceprimarul Ion Dragomir: „Avem mari probleme în exercitarea atribuţiilor pe teritoriul Câmpinei. Concret, astăzi dimineaţă (n.r. – vineri), în jurul orei 7.00, în faţa Şcolii Generale Ion Câmpineanu, echipajele noastre care strâng câinii comunitari au fost obstrucţionate de o persoană aflată într-un autoturism înmatriculat în judeţul Vâlcea. Este foarte interesant că e vorba de Marius Ciuhurianu, ofiţer la Liceul Militar Dimitrie Cantemir din Breaza. Acesta este născut la Govora şi locuieşte cu chirie la Comarnic. Nu are nicio legătură cu Câmpina, nici măcar soţia sa, care lucrează la Fundaţia Dog Project a Antoniei Crăciun, o mare… iubitoare de câini. Ei bine, acest ofiţer pur şi simplu a blocat maşina celor care strângeau câinii comunitari din zonă. Am fost solicitat şi am ajuns în câteva minute şi eu la faţa locului. Imediat a apărut şi un echipaj de poliţie, pe care am aflat că acest ofiţer îl chemase pentru a verifica modul în care sunt transportaţi câinii. S-a trecut la ameninţări, iar apoi, după ce maşina cu câini a plecat spre Boldeşti, a fost urmărită pe DN1. Probabil că ofiţerul de la Breaza a încercat găsirea unui echipaj de poliţie pentru a opri din nou maşina cu câini. În cele din urmă a reuşit acest lucru chiar la intrarea în Boldeşti, dar am fost sunat şi în câteva minute s-a rezolvat întreaga problema, demonstrând că tot ceea ce facem noi este absolut legal. Acest individ ne crează mari probleme şi nu este prima dată când face aşa ceva… Am luat legătura cu cei care se află la comanda Liceului Militar de la Breaza şi mi-au spus că este un om problemă şi pentru ei şi nu ştiu ce să-i mai facă. Probabil că vom face o sesizare penală şi poate chiar şi către Ministerul Apărării Naţionale, pentru că nu este posibil ca un ofiţer al Armatei Române să se preteze la aşa ceva”.
Care este miza acestui scandal? Iată ce crede viceprimarul Ion Dragomir: „Aceşti oameni trăiau foarte bine de pe urma acestor câini, Câmpina era un debuşeu pentru ei, locul unde erau aduşi câini din multe localităţi din jur şi chiar mai depărtate. Ei bine, odată cu pierderea adăpostului, pe care l-am preluat noi prin hotărâre definitivă a instanţei de judecată, ei îşi pierd cea mai mare parte din această pâine. Pentru ei era o afacere, de pe urma căreia trăiau foarte bine, pentru noi este doar o necesitate de a scăpa Câmpina de câinii comunitari! Apelează la tot felul de mojicii. Până acum nu a existat nicio cerere de adoptare a vreunui câine. Acum, de când am preluat noi adăpostul, au început să apară cereri, dar nu voi aproba nici una decât pentru cei care locuiesc la casă şi au condiţii minime pentru a creşte un câine. Celor care locuiesc la bloc sau sunt din afara Câmpinei nu le vom aproba aceste cereri. Aşa cum am procedat şi cu caii şi cu căruţele – pentru că vedeţi că pe străzile Câmpinei nu mai găseşti urmă de bălegar, cum era până nu demult – tot aşa vom proceda pentru a scăpa definitiv de câinii comunitari. Suntem hotărâţi să mergem până la capăt şi să rezolvăm problema câinilor comunitari! Este inadmisibil ca nişte oameni care au trăit până acum de pe urma câinilor să ne creeze astfel de probleme. Eu nu am trăit niciodată de pe urma câinilor şi nu cred că aceşti oameni iubesc cu adevărat câinii decât dacă le aduc venituri consistente”.
Cert este că războiul continuă, dar viceprimarul Ion Dragomir, ca reprezentant al administraţiei locale, pare mai hotărât ca niciodată să rezolve această delicată problemă. Cât despre reprezentanţii Fundaţiei pentru Protecţia Câinilor Comunitari sau chiar ofiţerul Marius Ciuhurianu, îi invităm să ne contacteze pentru a-şi spune punctul de vedere.

Dragomir a ramas doar cu adunatul cainilor comunitari?Nu e departe de Tiseanu
Felicitari acestui brav ofiter al armatei Romane, rusine primarului hingher. Da di cand ti tragi tu di sireturi cu domn capitan, oi prapaditule oi ? Tu vroiei sa duci cainii sa-i jupesti si sa faci salam din ei, lasa ca te stim noi.