Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 73 din anul 2006, la Câmpina s-a reglementat activitatea de blocare şi ridicare a autovehiculelor parcate ilegal pe domeniul public. O activitate pe care mulţi nu au privit-o cu ochi buni, mai ales când erau surprinşi că parcarseră ilegal pe domeniul public, iar alţii făceau referiri chiar la încălcări ale drepturilor omului…În cursul anului 2009, această activitate de blocare şi ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar pe domeniul public a însemnat blocarea a 1.597 autoturisme. Pentru încălcarea prevederilor Codului Rutier privind parcările neregulamentare, şoferii autoturismelor respective au fost amendaţi, sumele încasate fiind de 127.760 lei, din care 51.104 lei revine – conform contractului cu firma care prestează această activitate – administraţiei locale.Despre eficienţa acestei activităţi, primarul Horia Tiseanu a comentat: „Această activitate a fost gândită mai mult ca o acţiune de prevenire, de atenţionare şi nu neapărat de a bloca automat orice maşină parcată neregulamentar pe domeniul public, pentru că, într-un astfel de caz, numărul maşinilor blocate ar fi fost poate de zece ori mai mare. În plus, practic, fără nici o investiţie, vin la bugetul local nişte bani, ceea ce nu e deloc rău”.La rândul său, viceprimarul Ion Dragomir a adăugat: „Scopul principal al acestei activităţi a fost acela de a institui o anume disciplină în trafic. Este adevărat, însă, că se dovedeşte o afacere prosperă şi sunt convins că firma cu care noi avem contract nu a investit pentru derularea acestei afaceri mai mult decât este contribuţia care ne-a revenit nouă în cursul anului trecut. Practic, nu este nevoie de a achiziţiona o maşină care să poată ridica autovehiculele parcate neregulamentar pentru că acest lucru se întâmplă foarte rar… Nu ştiu dacă în 2009 au fost cinci cazuri de maşini ridicate. Iar pentru acestea am putea închiria maşini de profil. Oricum, este o afacere care ne face cu ochiul, tentantă şi poate nu ar fi rău dacă am avea în vedere să devină numai afacerea administraţiei locale”.
sunt niste hoti cu totii.doar de astea sunt buni.dar oare ce se face cu banii bietilor oameni? mai bine ar face oarece parcari nu sa stea sa vaneze masinile care nu au unde arca,mai ales acum cu nametii astia de zapada.RUSINE PRIMARULUI ca face astfel de intelegeri cu acesti hoti!!!!!!!!!!