– dacă proiectul municipalităţii obţine finanţare –
Consiliul Local a aprobat înfiinţarea unităţii de implementare a proiectului de reabilitare sit poluat istoric „Batal de depozitare reziduuri petroliere Lacul Peştelui”. Este doar o primă etapă obligatorie pentru obţinerea de fonduri europene nerambursabile. Grantul acordat proiectului de investiţii este de 98%, autoritatea locală urmând să asigure cofinanţarea de 2% din totalul cheltuielilor eligibile, la care se adaugă eventuale cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA. Conform studiului de fezabilitate, valoarea totală estimată a lucrărilor va fi de 4.885.100 euro.Terenul contaminat istoric de aceste bataluri este de 8.174 mp. Componenţa unităţii de implementare este: Gabriela Barbu (manager de proiect), Dana Hoitan (asistent manager), Claudia Staicu (consilier tehnic), Nona Dumitrescu (responsabil financiar) şi Mihaela Ionete (responsabil achiziţii publice).
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!