Aveuro International, societatea care fabrică măști sanitare în municipiul Câmpina, manageriată de tânărul om de afaceri Vlad Mircea Papuc, a venit recent în sprijinul cadrelor medicale și al polițiștilor prin donarea a câte 5000 de măști sanitare către Spitalul Municipal și către Poliția Câmpina, donația către cei din urmă realizându-se prin intermediul Sindicatului Național al Polițiștilor din IJP Prahova. Demersul este unul cu atât mai salutar cu cât vine într-o perioadă de mare nevoie, cazurile de infectare cu noul coronavirus înmulțindu-se în ultimele zile într-un ritm îngrijorător.
În momentul de față, Aveuro International este singura fabrică din Prahova care produce măști sanitare de protecție și totodată una dintre puținele din țară. Cu 15 angajați în fiecare tură, fabrica realizează 50.000 de maști faciale de uz medical pe zi, producția fiind destinată atât pieței interne, cât și celei externe, cu vânzare în sistem en-gros. Aveuro International, acreditata de Ministerul Apararii Nationale prin intermediul Centrului de Cercetare Stiintifica pentru Aparare CBRN și Ecologie și deținătoare a unui certificat de conformitate eliberat de Direcția de Sănătate Publică, fabrică măști cu eficiență de filtrare bacteriană de 99,7 %.
În prezent, România se află pe lista țărilor europene în care numărul cazurilor crește alarmant în fiecare zi. Județul Prahova a înregistrat de la începutul pandemiei și până în prezent 614 cazuri noi de infectare cu COVID-19.