Cea mai mare organizaţie nonguvernamentală din Câmpina, cu un impact important asupra comunităţii locale, se pregătește să îmbrace, nu peste multă vreme, haine de sărbătoare. Este vorba despre Asociaţia Mutuală AMUS France-Roumanie, înființată în noiembrie 1998, care va împlini, luna viitoare, 20 de ani de existență. De două decenii, asociația lucrează pentru mai binele câmpinenilor. De două decenii, AMUS a ajutat tinerii câmpineni, dar și pe cei mai în vârstă, să-și împlinească visele, să învețe ce înseamnă dragostea de sine și, mai ales, dragostea faţă de aproape. În latinește „amus” înseamnă suflet, și poate nicio altă denumire nu i s-ar fi potrivit mai bine acestei asociații ai cărei membri au lucrat mereu cu inima și cu sufletul pentru Câmpina, au lucrat, de fiecare dată, după puterile lor, pentru a aduce măcar puțină lumină în sufletele și viețile persoanelor aflate în nevoi și în dificultate. Iar când spunem acest lucru ne gândim, în primul rând, la faptul că, la începuturile sale, în vara anului 1999, AMUS a fost cofondatoare a Cantinei Săracilor, unitate care a fost preluată şi finanţată apoi de Primăria Câmpina. În primii ani de activitate, asociaţia a împărţit numeroase medicamente nevoiaşilor suferinzi ai localităţii. De altfel, în ianuarie 2014, în alocuţiunea sa din cadrul galei în care s-au sărbătorit 15 ani de la înființarea Asociației Mutuale AMUS, primarul Horia Tiseanu a reamintit aspecte din pionieratul activităţii asociaţiei, subliniind “cu câtă uşurare trimiteam către AMUS persoanele nevoiaşe care veneau la primărie să se plângă de faptul că nu le ajung banii de medicamente. Asociația a ajutat multe familii aflate în suferinţă şi în căutarea disperată de medicamente.” Activitățile caritabile au continuat și după înființarea de către asociație a unei școli sanitare. Căci după nici un an de la constituirea ei, AMUS avea să înfiinţeze, în august 1999, cea mai importantă structură a sa: Şcoala Postliceală Sanitară „Louis Pasteur”, cu cele două specializări ale sale – asistent medical generalist şi asistent medical de farmacie. Beneficiind de profesori deosebiți, Şcoala a pregătit mii de asistenţi, de-a lungul anilor, cadre medicale de valoare, dedicate meseriei, mulţi dintre ei activând, în prezent, în spitalele, centrele medicale şi dispensarele oraşului. Școala Sanitară s-a dezvoltat continuu, în unele perioade cu o efervescentă expansiune. A rezistat cu succes numeroaselor schimbări economice, politice, sociale, dar mai ales celor din domeniul educației. Astăzi, în structura AMUS mai intră, în afară de Şcoala „Louis Pasteur”, un centru de pregătire profesională (unde se organizează cursuri de calificare, recalificare, specializare şi perfecţionare), un centru de consiliere şi orientare şcolară şi vocaţională, un departament de activităţi extracurriculare, un departament de activităţi comunitare şi Clubul Sportiv AMUS – care se adresează atât copiilor şi tinerilor, cât şi adulţilor.
Nașterea Asociației AMUS
Cu participarea unui ong francez, Amitié Partage, ia fiinţă, în noiembrie 1998, Asociația Mutuală AMUS France-Roumanie. Până la sfârşitul acelui an au fost deschise 15 filiale în toată ţara, dintre care astăzi mai există doar două, la Câmpina şi la Dej. De la începuturile sale, asociaţia s-a implicat puternic în viaţa oraşului, aducându-şi o importantă şi benefică influenţă în dezvoltarea comunităţii locale. AMUS a fost primul ong local care şi-a dedicat sistematic o parte din activitate operelor de caritate, acţiuni care au înseninat vieţile multor familii sărace de câmpineni. În luna noiembrie 1998, are loc ședința de constituire a asociației, ședintă la care au fost prezenți 23 de membri fondatori. Au fost definitivate statutul si actul constitutiv, iar Elena Murariu a fost aleasă președinte și reprezentant legal. Motivele pentru care a fost constituită Asociația Mutuală AMUS France Roumanie țineau, în mare parte, de ideea participării active la viața socială pentru sprijinirea persoanelor defavorizate, în special a persoanelor suferinde care aveau nevoie de tratament medicamentos. Permanent s-a avut în vedere intervenția în zone deficitare ale vieții comunitare prin acțiuni caritabile și de întrajutorare.
Datorită parteneriatului cu Association Amitié-Partage din Rouen (Franța), AMUS a avut posibilitatea de a oferi gratuit o gamă foarte largă de medicamente membrilor săi, dar și celor din afara organizației. Timp de aproximativ doi ani și jumătate a funcționat în cadrul asociatiei un cabinet de consultații medicale, unde membrii asociației beneficiau de consultație din partea medicilor colaboratori (la un moment dat erau șapte medici in colaborare cu asociația), iar aceștia prescriau medicamente pe care asociația le oferea în mod absolut gratuit. În tot acest timp, Asociația Amitie Partage, ca urmare a colaborării cu AMUS France-Roumanie, trimitea, sub formă de donații, echipamente medicale (paturi de spital, cărucioare pentru invalizi, consumabile medicale etc) pentru spitalele și instituțiile de îngrijire a bătranilor, din Câmpina și împrejurimi. În perioada respectivă, adică în anul 1998, în România erau 22 de asociații colaboratoare ale Amitié-Partage, asociații care țineau legătura între ele și colaborau strâns, însă fără a forma o federație. Principalii colaboratori ai Asociației AMUS din Câmpina au fost Asociația ANMRF Dej, Asociația „Umanitatea” Sinaia și Asociația Amitié-Partage București. „Când mă gândesc la începuturi, îmi amintesc cât de greu a fost şi câtă luptă au însemnat primii ani. Dar familia AMUS, cum îmi place mie să spun, a rezistat. Am făcut din suflet tot ceea ce am realizat. Nu doar pentru că „amus” în latineşte înseamnă suflet. Ne bucurăm că am reuşit să rezistăm în această perioadă de tranziţie prelungită, le mulţumim celor care ne-au ajutat să existăm şi sperăm că nu i-am decepţionat pe cei care şi-au pus speranţele în noi”, ne mărturisește Elena Murariu.
După 20 de ani
În ianuarie 2014, la al 15-lea an de viață, în cadrul unei ceremonii de sărbătorire a acestei aniversări, au fost decernate insigne şi diplome membrilor fondatori, trofee pentru excelenţă în relaţionarea cu societatea civilă unor personalităţi locale, precum şi alte distincţii numeroşilor colaboratori. Evenimentul aniversar a avut loc sub egida „Concordia Civium Murus Urbium” („Armonia dintre cetăţeni este zidul oraşelor”), şi a adunat laolaltă numeroşi invitaţi: colaboratori ai asociaţiei şi ai şcolii sanitare postliceale înfiinţate de AMUS, cei doi parlamentari câmpineni din vremea aceea (senatorul Georgică Severin şi deputatul Virgil Guran), reprezentanţi ai municipalităţii – primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Ion Dragomir, consilieri municipali, fostul primar al municipiului, Remus Romulus Micu (sub mandatul căruia s-a „născut” Asociaţia AMUS), directorii unor importante instituţii publice şi alte oficialităţi locale marcante.
Gazde primitoare au fost Elena Murariu – preşedintele Asociaţiei AMUS, și Ciprian Murariu – directorul Şcolii Postliceale Sanitare „Louis Pasteur”. După 20 de ani, Asociația AMUS se poate mândri că a desfășurat numeroase proiecte comunitare, în parteneriat cu administraţia publică, dar și cu actori din societatea civilă, oferind ajutoare și sprijin pentru persoanele aflate în nevoie, cu ocazia sărbătorilor sau ori de câte ori a avut posibilitatea să intervină.
Școala Sanitară „Louis Pasteur”
La începutul anului 1999, cu ocazia unei întâlniri a președintilor asociațiilor din România partenere cu Amitié Partage din Franța, președintele Asociației ANMRF Dej a propus asociațiilor din Sinaia și Câmpina înființarea unor școli postliceale cu profil sanitar. Propunerea a fost bine venită și, la scurt timp dupa ce a fost lansată, Ciprian Murariu, care era directorul AMUS Câmpina, a întocmit dosarele pentru autorizarea a trei școli postliceale cu profil sanitar, în localitatile Dej, Sinaia și Câmpina, sub conducerea asociațiilor din respectivele localități. Școala Sanitară din Câmpina a luat ființă în august 1999, astfel încât, începând din toamna aceluiași an, a fost posibilă începerea activității sale. Ulterior, unele dintre școlile înființate de mutualitatea română s-au desființat, cum sunt cele din București si Sinaia, iar altele au apărut, în decursul timpului, în Zalău, Bistrița, Alexandria etc. După o vreme, s-a renunțat la egida „Louis Pasteur”, aceasta rămânând doar în Câmpina și Dej. Cele două școli au continuat și continuă colaborarea strânsă, participând la activități comune și menținând spiritul mutualității aprins. La finele anului 2002, partenerul francez Amitié Partage anunța restrângerea activității în domeniul medical pentru România, considerând că societatea românească a ajuns la un nivel de dezvoltare suficient pentru a se autosusține. Au continuat colaborările culturale și în domeniul dezvoltării vieții asociative, acestea până în 2005, an în care activitatea partenerului francez s-a restrâns simțitor. În tot acest timp, datorită unui climat propice dezvoltării societații civile în comunitatea câmpineană, având norocul să găsească pe plan local și regional parteneri responsabili, în administrația publică, dar și în societatea civilă și în mediul de afaceri, Asociația Mutuală AMUS France-Roumanie din Câmpina s-a putut dezvolta continuu și și-a putut continua activitatea în domeniul educației medicale.
„Începuturile Școlii Sanitare Postliceale „Louis Pasteur” din Câmpina au fost modeste. Am închiriat două săli de clasă în cadrul Liceului Petrol, săli în care își desfășurau activitatea o clasă de Asistenți Medico-Sociali (aceasta era denumirea în perioada dată), și o clasă de Birotică-Secretariat, iar profesorii noștri erau găzduiți de cancelaria licelului amintit. La acea vreme erau 22 de elevi la clasa de Birotică-Secretariat și 28 de elevi la clasa de Asistenți Medico-Sociali. În iarna anului 1999, la Casa de Cultură Geo Bogza a avut loc primul Bal al Bobocilor, în holul unde atunci se ținea discoteca. Un impact major în dezvoltarea Școlii Postliceale Louis Pasteur l-a avut regretata d-na profesor Sofia DESPA (foto), om dedicat școlii până în ultima clipă a vieții sale.
Timp de 10 ani intre 1999 si 2009, d-na Despa a făcut cinste școlii, iar noi am fost onorați să învățăm atâtea lucruri de la domnia sa. În anul 2001, schimbările la nivelul curriculei în învățământul medical ne-au făcut să renunțăm la specializarea Asistent Medico-Social, aceasta schimbându-se în Asistent Medical Generalist. Totodată, din cauza adresabilității scăzute, am renunțat și la specializarea Birotică-Secretariat. Astfel, ne-am putut concentra pe dezvoltarea învățământului medical postliceal. Activitatea educațională s-a dezvoltat de la un an la altul, fiind înscriși tot mai mulți elevi în cei trei ani de studiu. Începând cu anul 2004, datorită dezvoltării învățământului postliceal sanitar în Câmpina, a început o nouă etapă în dezvoltarea Școlii Postliceale ”Louis Pasteur”. La doar cinci ani după înființare, în școală erau înscriși un număr de aproximativ 160 de elevi, care își desfășurau activitatea în șase clase, câte două pe fiecare an de studiu. Sediul școlii s-a mutat ulterior în cartierul Slobozia, în clădirea fostei Școli Generale nr.5, unde se desfășurau cursurile pentru specializarea Asistent Medical Generalist. În anul 2006, a fost reautorizată funcționarea școlii pentru calificarea Asistent Medical Generalist, pentru ca, în 2009, unitatea de învățământ să obțină acreditarea în acest domeniu. Între anii 2009 și 2011, director al școlii a fost d-na prof. Ispășoiu Elena, care a împărtășit experiența de o viață în învățământ cu toți cei implicați în activitățile educaționale. În anul 2012 a fost autorizată și specializarea Asistent Medical de Farmacie, școala fiind condusă atunci de d-na director Magdalena Pană, susținută de d-na prof. Tatiana Badea, ca director-adjunct, începând cu anul 2013. La împlinirea a 15 ani de activitate, Asociația Mutuală AMUS France Roumanie a organizat prima Gală AMUS, gală a societatii civile, pentru a reafirma și întări rolul pe care fiecare membru, fiecare partener și fiecare asociat l-a avut în dezvoltarea asociației și a școlii. Începând cu anul 2014, la conducerea Școlii Sanitare Louis Pasteur s-a aflat d-na prof. Melania Ciocodeică, secondată de d-na prof. Tatiana Badea.
Încercăm să oferim elevilor noștri un cadru propice, cât mai modern și mai eficient, pentru dobândirea competențelor profesionale. După aproape 20 de ani, suntem mândri să constatăm că am dat României multe mii de absolvenți, care, în marea lor majoritate (86% inserție profesională), sunt acum profesioniști respectați, atât în țară, cât și în străinătate. La începutul anului școlar 2018 – 2019, în cadrul școlii noastre se pregătesc cinci clase de asistenți medicali generaliști și trei clase de asistenți de farmacie, însumând un număr de 209 elevi”, ne-a declarat Ciprian Murariu.
Adrian BRAD
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!