Știri

„Arta casnică” din Breaza, la un pas de colaps!

La trei ani după încetarea celui de-al doilea Război Mondial, în anul 1948, a fost înfiinţată la Breaza, oraş recunoscut ca având cel mai curat aer din România, prima cooperativă meşteşugărească de artă populară din ţară. Cu peste 4.000 de lucrătoare în perioada de vârf, Arta Casnică a reprezentat locul în care se produceau cele mai autentice creaţii vestimentare populare din ţară, fiind solicitate până şi de mari celebrităţi din zona cinematografică din străinătate precum Sophia Loren, Brigitte Bardot ori Raquel Welch, precum și de numeroși artiști, cântăreți și dansatori de muzică populară românească. 
Astăzi, în plină pandemie de coronavirus, SCM Arta Casnică Breaza traversează etapa cea mai dură a existenţei sale. Despre situația actuală și problemele cu care se confruntă oamenii în acest sector de activitate am stat de vorbă cu Anton Guțulov, director al cooperativei meșteșugărești de mai bine de 30 de ani. 

  • În anul 1948 a fost înfiinţată la Breaza prima cooperativă meşteşugărească de artă populară din ţară sub denumirea „8 Martie”, care a fost ulterior schimbată în „Arta casnică” Breaza. În 1985, „Arta casnică” Breaza a fost cea mai mare cooperativă meşteşugărească de artă populară din ţară fiind principalul exportator al Europei şi Statelor Unite ale Americii. Care este situaţia actuală şi în ce ţări mai exportaţi în prezent?
În momentul de faţă, pandemia ne-a atins şi pe noi. Până acum am funcţionat pe linia de plutire. De când am preluat eu conducerea, de mai bine de 30 de ani, am reuşit să menţinem cât de cât locurile de muncă, parţial, bineînţeles, dar din martie şi până acum situaţia este foarte dificilă, pentru că nu mai avem comenzi. Lucrătoarele oricum nu mai activau aici de ani buni, ci la domiciliu, numai că de când s-a declanşat pandemia, din 16 martie, ele au beneficiat de două luni şi jumătate de şomaj tehnic, adică în lunile martie parţial, aprilie şi mai. Poate că am riscat, poate că atunci, la sfârşitul şomajului tehnic din luna mai, trebuia să nu continui activitatea, ci să mai las o lună, două, să vedem ce se mai întâmplă, pentru că în perioada aceea nu am făcut nicio livrare. Nu pot să spun că era foarte bine nici înainte de izbucnirea pandemiei, dar era bine. Lucram, chiar dacă în Breaza s-au înfiinţat multe SRL-uri sau asociaţii familiale care au acelaşi obiect de activitate ca al nostru. E o concurenţă mare! De exemplu, prima firmă concurentă s-a înfiinţat acum 15 ani, dar acum sunt şi mai multe. 
Patronii acestor firme au fost mai înainte lucrătoare de la noi care au ieşit la pensie, după care s-au gândit să-şi înfiinţeze propria afacere şi în modul acesta să ne facă nouă concurenţă şi să ne fure mulţi clienţi. Una dintre fostele angajate ieşite la pensie şi-a făcut punct de lucru undeva în spatele Oficiului Poştal Breaza, împreună cu partenerul ei italian. Până la urmă a închis şi el, ea a decedat, iar oamenii care lucrau acolo au rămas pe drumuri.
În prezent, nu mai exportăm în alte ţări. Nici înainte nu exportam prea mult pe piaţa externă. Mai mult colaborăm cu parteneri care au spaţii închiriate în mall-urile din ţară, în magazinele mari de artizanat, precum Cluj, Braşov, Constanţa, Bucureşti, Oradea, însă şi aici în perioada asta de pandemie nu intră lumea să cumpere, mai ales că s-a ridicat interdicţia de a vizita mall-urile abia pe 15 iunie. Din păcate, chiar şi după această dată, vânzările nu au mers bine.
Cea mai scumpă ie brodată din magazin a fost executată 
la cerere și are prețul de 1.200 RON
  • Ce piese vestimentare vă solicită cel mai des colaboratorii pentru magazinele lor?
Confecţiile de artizanat pe care colaboratorii noştri le cereau cel mai des erau în general iile, bluzele, cămăşile cu mâneci scurte sau lungi nebrodate pentru băieţi, cămăşi de noapte pentru damă, eşarfe, rochiţe pentru fetiţe, rochii brodate, dar acestea din urmă mai puţin, pentru că riscam să rămânem cu ele. Vreau să vă spun că şi cu preţul redus la multe dintre ele, tot nu se cumpără. Situaţia asta mă îngrijorează foarte tare, pentru că nu îmi doresc să închid. Noi am încasat pe luna iunie undeva la 300 de milioane lei vechi, în condiţiile în care tot pentru luna iunie, numai salariile care trebuie plătite pentru ceea ce s-a produs sunt duble, la care se adaugă şi utilităţile. Pentru toată lumea e foarte greu, dar nimeni nu îţi dă un leu. Singurul sprijin a fost şomajul tehnic din perioada 16 martie-30 mai. În situaţia asta, am avut o şedinţă de consiliu de administraţie şi am hotărât ca pentru o perioadă determinată să apelăm la şomajul tehnic, deşi lucrătoarele au spus că e mai bine să fie pe o perioadă nedeterminată, deci să accesăm şomajul obişnuit, nu pe cel tehnic. Deja am pregătit dosarele, iar acum este diferit totul, pentru că se petrece totul online. Toate documentele se scanează şi se transmit la Oficiul de Şomaj. 
  • În anii `80 aveaţi 4.000 de lucrătoare, atât din oraş cât şi din satele vecine, dintre care jumătate lucrau de acasă. Câte mai aveţi în prezent? 
În total suntem undeva la 115 persoane, în care includem şi prestările de servicii: frizerie, coafură. Noi ne producem singuri pânza şi aveam două fete care lucrau la ţesătorie; pânza produsă de noi este una mai specială, mai deosebită faţă de cea a concurenţilor noştri care folosesc pânză produsă în alte părţi şi care nu are aceeași calitate, motiv pentru care se deosebesc produsele foarte mult, tocmai pentru că ceea ce producem noi este o pânză superioară. Cum spuneam, avem aceste două lucrătoare de la ţesătorie care s-au pensionat, dar care sunt dispuse să vină să-şi continue activitatea, însă deocamdată staţionăm. La secţia de croit erau trei fete, una a plecat, cealaltă e în şomaj. La secţia de spălat sunt trei persoane, dar vă daţi seama că nu au ce face. Sunt aici de 30 de ani, nu aş fi crezut că se va ajunge vreodată în stadiul ăsta! Obişnuiam să avem comenzi pentru primării, şcoli, case de cultură din toată ţara. Multe comenzi erau preluate de o firmă din Craiova, unde ne solicitau piese vestimentare tradiţionale pentru dotarea comunelor cu echipament de dansuri populare. Am reprodus întotdeauna toate modelele solicitate, numai costume ţigăneşti nu am lucrat niciodată. Era de lucru, ne mişcam, puteam să mergem mai departe. Acum totul s-a blocat şi nu ştiu cum o să ieşim la suprafaţă. Nu îmi doresc să închid această activitate, pentru că de atâţia ani ocup această funcţie şi până acum nu am întâmpinat o situaţie mai dificilă.
  • Sunt și lucrătoare tinere printre angajatele d-voastră? 
În prezent, deținem trei centre: în Breaza, Şotrile şi Proviţa. Cele mai multe femei care mai brodează pentru noi şi unde sunt mai multe tinere, ca să vă răspund la întrebare, sunt din Şotrile. 
  • De-a lungul timpului, celebrităţi precum Sophia Loren, Brigitte Bardot, Jane Birkin, Raquel Welch, precum şi numeroşi artişti de muzică populară de la noi, v-au purtat creațiile. Ce clienţi mai aveţi din zona artistică?
Pe plan extern nu mai avem, vă daţi seama, dar înainte de pandemie exportam pe plan intern unor persoane deosebite şi aici vorbim de cântăreţi de muzică populară din Prahova precum Florica Jinga din Câmpina. În urmă cu mai mulți ani, când am venit eu la conducere, Irina Loghin ne purta costumele. Era amuzantă, pentru că îmi spunea: „Haideţi că vin eu şi le fac o cântare la femeile astea să le mai alin focul!”. În afara acestor artiști, am avut de-a lungul timpului şi clienţi foarte pretenţioşi care au venit cu modelul pentru a-l reproduce cu fidelitate.
  • Aveţi aici un magazin care este situat într-un loc destul de ferit, nu e lesne de observat. Nu v-aţi gândit să închiriaţi un spaţiu stradal care să fie reperat cu uşurinţă de turiştii care trec spre Sinaia?
Avem un spaţiu de genul ăsta în centru, pe care l-am închiriat BRD-ului, bancă pe care o vor închide în curând; tocmai azi am primit telefon din Ploieşti că perioada de graţie este de 90 de zile. Deci în 90 de zile o să se închidă şi banca. Da, ştiu că magazinul este pitit, plus că mai avem o problemă: o firmă și-a deschis magazin la cinci metri de noi și are același număr pe magazin, nr. 57, ca și noi, iar clienţii vin şi cumpără de acolo crezând că suntem noi. Este vorba despre Anda Mănescu, fosta noastră lucrătoare, care ne-a copiat toate modelele şi le lucrează cu foste salariate de la noi. 
Am vorbit cu primarul şi i-am spus: „Domnule primar, sunt două adrese cu acelaşi număr semnate de dumneavoastră. Spuneţi-mi şi mie care din adrese reflectă realitatea? În cea din urbanism îmi spuneţi că sunt la nr.57, iar dincolo e 59, dar şi astăzi e aceeaşi plăcuţă acolo cu numărul nostru. Când i-aţi dat autorizaţie de funcţionare Andei Mănescu i-aţi spus că e la nr.57. Ori e la 57 ori e la 59?” I-am spus că acest lucru mă îndeamnă să acţionez în judecată. Mi-a spus că a dat spre prelucrare cazul acesta şi că o să acţioneze. A trecut ceva timp de atunci şi nimic nu s-a schimbat.
  • Ce se întâmplă dacă se ajunge la faliment? 
Dacă mâine s-ar închide cooperativa, cei care am rămas, 115 la număr, suntem proprietarii, dar nu beneficiem noi de tot patrimoniul, avem doar calitatea de membri cooperatori. Să fii membru înseamnă să depui nişte bani de când te angajezi şi astfel devii un fel de acţionar în cadrul acestei unităţi. Așadar, toţi cei care suntem aici suntem acţionari. În condiţiile în care oamenii pleacă sau ies la pensie, li se restituie capitalul social. Dacă se ajunge la faliment, în scenariul cel mai dur, deşi nu am avea cum, pentru că noi avem la momentul de faţă multă marfă, atât în depozit aici la noi, cât şi la colaboratori, dar neîncasată, nu suntem pe pierdere. Marfă avem, dar nu avem bani. Dacă s-ar închide, totuși, se va calcula ce disponibilităţi sunt, ce patrimoniu, ce este de plătit. Se restituie din capitalul social la toţi cei care sunt acţionari, se plătesc alte datorii către bugetul statului, furnizorii. Statutul nostru, care a fost emis în baza unei legi a cooperaţiei, prevede că restul de patrimoniu se transferă cooperativei celei mai apropiate, de exemplu Câmpina sau Comarnic. Practic, gestionarea clădirii de aici se va da în administrare unei alte cooperative meşteşugăreşti.
  • Care este soluţia care ar putea să vă ajute să nu închideţi Arta Casnică?
Vă spun sincer că dacă într-o lună sau două s-ar găsi un vaccin contra coronavirusului şi s-ar linişti situaţia, am putem continua fără probleme. În toată ţara am colegi, prieteni sau simpli oameni cu care comunic prin telefon pentru a prelua comenzile, care acum îmi spun: „Nu pot să-ţi iau marfa”. În Bucureşti, de exemplu, dădeam marfă mai multor clienţi. O problemă mai mare ca asta nu am întâmpinat vreodată de când sunt eu aici. Asta a pus capac la toate. Nu sunt singur în încercarea asta. De exemplu, aici la noi la Breaza este o firmă, BIANCOSPIN se numeşte, care fabrică pantaloni pentru Armani şi alte mari case de modă şi recent am vorbit cu proprietarul, care este un bun prieten, şi mi-a spus: „Anton, nu mai am comenzi!” Este foarte posibil să închidă producţia de aici de la noi, pentru că mai are una la Ocina. Nici în Italia, unde mai trimiteam marfă, lumea nu mai intră în magazine. Pur şi simplu, magazinele şi-au tras obloanele. Nu mai funcţionează nimic. Pănă acum era loc sub soare pentru toată lumea, însă de aici încolo acest lucru nu se mai aplică, e clar. Aşa cum vă spuneam, o să se închidă şi filiala locală a BRD-ului în maxim 90 de zile. Mă mai întreb uneori: „Ce să mai faci în Breaza?” Noi avem marfă, avem şi clădiri, dar nu avem cui vinde.
  • Cât plătiţi anual la stat pentru clădirile de aici?
Pentru clădirile pe care le am plătesc anual 15.970 lei. Abia am reuşit să plătesc 3.500. Am fost la primărie, când era domnul Ferăstrăeru primar, şi mi-a spus că nu are cum să mă ajute. Pe ei nu îi interesează. Ai clădiri, plăteşti! Faci producţie, te priveşte! Efectiv, nu te ajută absolut nimeni. Cei de la Fisc s-au mai liniştit acum, pentru că pe perioada pandemiei nu se calculează majorări, penalităţi, dar cred că din prima zi când se va termina cu pandemia, pe cei care vor avea datorii, pur şi simplu îi vor termina. De asta ma lupt să ţin în frâu aceste datorii. Nu pot să le reduc la zero, dar nici nu pot să le las să ajungă de ordinul miliardelor. Imi e milă şi de oameni, dar eu nu pot să ofer protecţie socială. Dacă vom ieşi cu bine din pandemie, eu cred că ne vom reveni, dar până atunci ce facem? Vreau, dacă se poate, în două-trei luni de zile să vând stocul de marfă pe care îl avem aici şi să mai încasez bani, astfel încât să plătesc din datorii, să mai plătesc şi la primărie…
  • Care este diferenţa de vânzări de anul acesta comparativ cu anul trecut ?
Anul trecut vindeam aproape zilnic de peste 11 milioane de lei. Anul acesta vorbim de ordinul sutelor. Am un client la MODEX Timişoara care într-o săptămână a vândut de 200 lei. Vă daţi seama: cum să împarţi 200 lei la 7 zile? Cum să supravieţuieşti? În Breaza, în magazin, intră mai mult bucureşteni, brezenii nu se înghesuie. Vorbim şi la telefon cu clienţii, avem şi site oficial unde am expus produsele noastre. Fiind de atâţia ani aici cunosc toate suişurile şi coborâşurile, am întâmpinat și am rezolvat multe probleme, am dedicat mare parte din viață acestui loc, tocmai de aceea mă întristează foarte tare situaţia actuală. În vremea comunismului se derulau altfel lucrurile. Nu era de lucru? Secretarul de partid dădea telefoane imediat şi apăreau comenzi la fel de repede. Sper să nu ajungem în situaţia în care vom fi nevoiţi să închidem. Pentru a supraviețui, trebuie să vindem produse în valoare de 150.000 de lei pe lună.
Roxana TUDOSE

Un comentariu

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare