Știri

Apel pentru… cărţile de alegător

Administraţia locală desfăşoară o serie de acţiuni premergătoare alegerilor locale. Aşa cum v-am informat şi cu alte ocazii, secretarul Primăriei, Paul Moldoveanu, a atras atenţia că, potrivit reglementărilor legale în vigoare, anul acesta se va putea vota doar cu cartea de alegător.“Cetăţenii trebuie să verifice înscrierea pe listele permanente, acestea putând fi oricând consultate la Biroul de Stare Civilă din Primărie. Lista este actualizată din zece în zece zile, la nivelul întregului judeţ. În acelaşi timp, au fost deja demarate acţiuni, mai ales în zonele cu populaţie preponderent de origină romă, pentru a se verifica, printre altele, existenţa actelor de identitate. Acţiuni de acelaşi gen vor continua şi în perioada următoare, astfel încât, cât mai multă lume să ştie că la alegeri se poate vota numai cu cartea de alegător, iar oamenii trebuie să-şi ridice din timp actele necesare scrutinului electoral”, a afirmat Paul Moldoveanu.
“Câteva sute de oameni sunt plecaţi din ţară”
La începutul acestui an, Paul Moldovenau preciza că “administraţia va trimite scrisori celor care au împlinit 18 ani şi nu şi-au ridicat actele de identitate şi celor care au carte de identitate, dar nu şi-au ridicat şi cărţile de alegător, pentru a venit să-şi lămurească situaţia actelor”. Acum, Paul Moldoveanu a adăugat: “Am trimis aproape 500 de scrisori celor care au acte expirate sau care urmează să împlinească 18 ani, dar jumătate dintre scrisorile trimise s-au întors cu motivarea că tinerii sau oamenii aflaţi în această situaţie sunt plecaţi în străinătate la muncă. Probabil, câteva sute de oameni sunt plecaţi din ţară, iar procentul de prezenţă la vot va fi serios influenţat de aceşti cetăţeni. Mai ales că nu există o situaţie foarte clară a acestora la nivelul ambasadelor. De asemenea, am trimis o adresă tuturor unităţilor bancare prin care le solicităm să nu mai accepte, la tranzacţiile desfăşurate, ca oamenii să prezinte documente de identitate expirate, încercând, astfel, să-i determinăm pe cetăţenii respectivi să-şi reînnoiască actele de identitate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare