Știri

„Ana Ipătescu” şi „Sondei”, primele străzi care vor fi reparate în anul 2010

Pentru că vremea este destul de favorabilă, administraţia câmpineană a decis să demareze primele investiţii din acest an. Astfel, după ce au fost licitate încă din finalul anului trecut, primele lucrări care au şi început deja în anul 2010 sunt cele de reparaţii şi modernizări ale străzilor Ana Ipătescu şi Sondei. Deocamdată, aşa cum se poate vedea şi din imaginea alăturată, s-a început cu scoaterea bordurilor de pe Strada Ana Ipătescu, începând de la intersecţia cu Strada Mihail Kogălniceanu.Primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu, ne-a precizat că „am decis să începem amenajarea terenului pentru realizarea acestei lucrări şi am stabilit să începem cu reparaţiile pe străzile Ana Ipătescu şi Sondei, pentru că sunt definitivate toate detaliile, aşteptam doar vremea să ne permită să demarăm aceste lucrări. În funcţie de condiţiile meteorologice, există posibilitatea să mai începem şi alte lucrări”.Lucrarea de reparare a străzilor Ana Ipătescu şi Sondei va fi executată de SC Cast Băneşti şi costă 499.421 lei, la care se adaugă TVA. De asemenea, trebuie ştiut că această investiţie este programată să se deruleze pe parcursul a doar nouă zile, dar trebuie să fie zile în care vremea să permită buna derulare a tuturor operaţiunilor necesare.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare