Știri

Albumul Castelului „Iulia Hasdeu”

Pe 11 noiembrie 2017, cu trei zile înaintea împlinirii a 148 de ani de la naşterea genialei Iulia Hasdeu, la Muzeul Memorial „B.P. Hasdeu” din Câmpina a fost lansat un album care poartă numele castelului ridicat de către bătrânul savant în memoria fiicei sale dispărute prematur de pe acest pământ, la 18 ani. Lansarea a avut loc în cadrul evenimentului „Julia Hasdeu, in memoriam”. 
Albumul are o prezentare grafică impecabilă și descrie în amănunt castelul și toată simbolistica sa. Hasdeu a desenat primul plan al castelului ajutat de spiritul Iuliei. De altfel, prima schiță a castelului se află pe o filă a unui manuscris spiritist datat 3 septembrie 1893. Evenimentul a mai inclus lansarea volumului „Orașul închis” scris de Viorica Răduță și prezentat de scriitorii Mioara Bahna și Florin Dochia, festivitatea de premiere a Concursului național de poezie „Iulia Hasdeu” – organizat de Casa de Cultură „I.L. Caragiale din Ploiești, precum și un recital de pian susținut de Anca Săftulescu.
Adrian BRAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare