Consiliul Local Câmpina a aprobat, la ultima sa şedinţă, lista cu solicitanţii îndreptăţiţi să primească o locuinţă cu chirie din fondul locativ de stat. Din păcate, este doar o listă, clasarea pe un loc mai în faţă neaducând nici un avantaj concret… Lista include 137 de persoane şi foarte rar se întâmplă să apară mici modificări şi asta pentru că municipiul Câmpina stă foarte prost la capitolul locuinţe de închiriat. Mai ales că fondul locativ scade de la an la an deoarece s-a permis cumpărarea locuinţelor de către chiriaşii care au dorit acest lucru. Consilierii au recunoscut că aprobă o lista şi… atât. Că oamenii cer case, dar nu li se dă pentru că municipalitatea nu dispune de aşa ceva. Cu alte cuvinte, treaba cu lista e doar o formalitate. “Simt o strângere de inimă că oamenii care au nevoie de la noi de o locuinţă nu primesc decât o listă… Mi se pare dureros…”, a spus Gena Preda. La rândul său, secretarul Paul Moldoveanu a avut o intervenţie care a fost uşor trecută cu vederea de consilieri, deşi făcea referire la un lucru destul de grav: “Această listă a apărut în virtutea inerţiei, pentru că nu ştim cum se ajunge la acel punctaj!” “Nu aş vrea să întâlnesc pe nici unul dintre oamenii de pe această listă pentru că nu aş şti ce să-i spun”, a punctat, în stilu-i caracteristic, şi Dragomir Enache.Concluzia a venit – aproape ca de fiecare dată – din partea primarului Horia Tiseanu şi se poate spune că toţi consilierii şi-au însuşit-o din moment ce proiectul s-a votat în unanimitate. “Este foarte greu să construieşti locuinţe. Costă foarte mult şi nu ne putem permite. De exemplu, pentru un singur bloc cu o scară şi patru etaje ar trebui să dăm peste 20 de miliarde de lei vechi. Noi am preferat să dam aceşti bani pentru modernizarea străzilor, investiţie de care beneficiază mii de locuitori, nu doar un număr restrâns. Alte soluţii ar fi cele prin ANL. Dar Agenţia Naţionala pentru Locuinţe a început, cu mare greutate, construirea celor două blocuri din cartierul Turnătorie, e vorba de apartamentele cu chirie. Tot ANL construieşte pe Erupţiei şi în cartierul Muscel, dar aici sunt case pentru cei care dispun de bani. Noi dorim să realizăm şi nişte locuinţe de necesitate, unde să-i mutăm pe cei din blocurile care urmează să fie reabilitate, iar după finalizarea lucrărilor respectivele locuinţe să le dăm cu chirie. Dorim să luăm şi terenul de la Şcoala de Poliţie, dar aici e un blocaj pe care sperăm să-l rezolvăm după ce actualul guvern intră în activitate. Avem peste 200 de cereri de la tinerele familii care doresc un loc pe care să-şi construiască o casă. Ne gândim la soluţii, încă mai aşteptăm şi oferte de la societăţile comerciale care să construiască la preţuri mai mici, aşa cum s-a întâmplat prin alte părţi”, a spus primarul Horia Tiseanu.
Articole similare
Fostul comisar Mihai Goran, mutat de la Poliția Locală la un serviciu nou înființat în Primăria Câmpina
19 iunie 2026
Campioni la detecția pierderilor de apă: HIDRO PRAHOVA S.A. câștigă competiția profesională de la Pitești
18 iunie 2026


Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!