22 iunie 1941. România intră în războiul pentru reîntregirea vechilor hotare

Stresaţi de vitregia vremurilor pe care le trăim, neglijăm să dăm atenţie şi să cinstim evenimente care au adus glorie istoriei naţionale. Ne aflăm azi în faţa unei importante aniversări: 75 de ani de la data de 22 iunie 1941, când România a început lunga bătălie împotriva Imperiului Bolşevic pentru eliberarea provinciilor istorice Bucovina şi Basarabia, ocupate samavolnic de Stalin prin Pactul Ribbentrop-Molotov. Este regretabil că nu putem avea percepţia corectă a acestui măreţ moment din istoria noastră, când toată suflarea românească era de acord cu acest război drept, care spăla ruşinea cedării celor două mari provincii din trupul Moldovei, fără luptă, în 1940. Războiul sfânt, cum a fost intitulat de cronicarii timpului, a început pe 22 iunie, la ora 3 dimineaţa, când armata română şi aliata ei, armata germană, au pornit ofensiva din nord, de la Carpaţi, până la mare. Cântecul de luptă al ostaşilor noştri avea următorul refren: „Românii sunt iarăşi la Prut,/ Războiul cel sfânt a-nceput!”

În acea zi, şeful statului, generalul Antonescu, a lansat Proclamaţia către Ţară, din care spicuim: 

„ROMÂNI,

În faţa Dumnezeului strămoşilor noştri, în faţa istoriei şi a veşniciei româneşti, mi-am luat azi răspunderea de a smulge prin onoare dreaptă ceea ce ne-a fost cotropit prin silnică umilire şi trădare. În numele credinţei creştine, al drepturilor româneşti şi pentru viitorul nostru (…)

ROMÂNI

Vă chem la luptă

La luptă sfântă în contra prăvălitorilor civilizaţiei şi bisericii, ai dreptăţii propriilor noastre drepturi. La luptă sfântă pentru Neam şi pentru Rege. 

ROMÂNI

În viaţa oamenilor, ca şi a naţiunilor, vin ceasuri de deznădejde peste ceasuri de furtună. (…) Dumnezeu ne-a dat ani grei de încercare cruntă. Cu gândul ţintă la drepturile neamului, să pornim la luptă.

ROMÂNI,

Pentru Rege, pentru Ţară, ca să răzbunăm nedreptatea, ca să cinstim numele de români, cu Dumnezeu înainte! Războiul sfânt a început!” (22 iunie 1941)

A fost făcut public atunci şi ordinul către armată al generalului Antonescu: „Ostaşi, v-am făgăduit din prima zi a noii domnii (e vorba de domnia regelui Mihai I – n.m.) să vă duc la biruinţă, să şterg pata de dezonoare din cartea neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri. Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul, zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei. Ostaşi, să luptaţi pentru gloria neamului, să luptaţi pentru dezrobirea fraţilor noştri, a Basarabia şi Bucovinei, pentru cinstirea Bisericilor, a vieţii şi căminelor batjocorite de păgânii cotropitori. Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V’o cere Neamul, Regele şi Generalul vostru. Ostaşi, izbânda va fi a noastră. La luptă cu Dumnezeu înainte!” (22 iunie 1941)

Şeful statului a dat mai apoi şi o proclamaţie adresată basarabenilor şi bucovinenilor: „Basarabeni, bucovineni, ne întoarcem răzbunători în glia moldovenească a lui Ştefan cel Mare, reaşezând de-a pururi temeliile Neamului românesc. Anul zbuciumat de umilire şi nedreptate, de cotropire şi vrajbă, a luat sfârşit. Aţi simţit prin propria voastră suferinţă, prin sărăcia şi umilirea în care aţi trăit, ce înseamnă comunismul. Trecutul s-a stins, să întemeiem viitorul. Trebuie să ştergem toate urmele prădătorilor şi să distrugem toate uneltele lor. Românii vor fi cu adevărat stăpâni în ţara lor, iar ţăranii vor simţi cu adevărat bucuria muncii şi rodul pământului lor. Basarabeni şi bucovineni, meritaţi-vă morţii, meritaţi-vă Patria! Trăiască România! Trăiască Regele nostru, Mihai I!” ( 19 iulie 1941).

Desfăşurarea războiului nu a fost uşoară. Pe frontul întins din munţii Bucovinei până la gurile Nistrului s-au dat lupte grele. În primele trei zile, armata terestră a respins acţiunile inamicului de a opri ofensiva trupelor aliate româno-germane. S-a remarcat atunci şi aviaţia militară, care a distrus în total 400 avioane inamice. Aviaţia militară română avea în dotare avioane bune fabricate în uzinele I.A.R. Braşov. S-a remarcat în focul luptelor locotenentul aviator Agarici Horia, care luptând singur cu o escadrilă inamică, la data de 25 iunie 1941, a doborât singur trei avioane. Flota de război, în faţa portului Constanţa, a scufundat distrugătorul Moscova şi a avariat grav alte vase de război inamice. 

La 17 iulie 1941, cheia strategică a Basarabiei era în stăpânirea armatei române, care ocupase Hotinul, Orheiul, Soroca şi Chişinăul. Pe 25 iulie, eram stăpâni din Carpaţi până la mare pe vechile hotare străbune. Trupele germano-române au înaintat adânc, dincolo de Nistru. Zona de întărire betonată, la care bolşevicii au lucrat zece ani şi a costat miliarde de ruble, s-a prăbuşit.  Toate cazematele puternic armate cu tunuri şi mitraliere erau în curs de distrugere. La 23 august 1941, trupele aliate erau la 15 km de Odessa. Ultima poziţie fortificată în faţa Odessei, sprijinită pe satele Gniliacovo, Dalnik şi Tatarca, a fost distrusă de artileria română. La 16 octombrie 1941, trupele noastre blindate ocupă până seara oraşul şi portul Odessa. Astfel a luat sfârşit cea mai grea bătălie din istoria românilor şi s-a dobândit o victorie care a impresionat puternic cercurile militare şi politice din Europa.

În retragere, trupele boşevice au făcut cumplite grozăvii. Au fost găsiţi prizonieri români schingiuiţi. Bolşevicii distrug şi pârjolesc câmpiile Basarabiei şi se dedau la atrocităţi cumplite. Soldaţii noştri au găsit un ofiţer german răstignit în crângul din marginea satului Beiscova; avea ochii scoşi şi unghiile smulse. Pe braţul stâng i se săpase secera şi ciocanul. Au fost găsiţi şi şase soldaţi români mutilaţi, cu nasurile tăiate. Generalul Gh. A. Dabija, în articolul „Rusia veşnic trădătoare”, sublinia că bolşevicii erau pregătiţi să declanşeze ei atacul asupra Europei. Acesta arată că la 1 septembrie 1939, Uniunea Sovietică avea pe frontiera de vest 44 de divizii de trăgători, 3 brigade blindate, iar la 1 mai 1941, avea pe această frontieră 118 divizii trăgători, 40 brigade blindate şi motorizate, iar o armată de 600.000 de oameni aştepta ordinul de atac în vara anului 1941. 

Presa timpului a susţinut din primele zile campania armatei române. Ziarul „Curentul” din 7 septembrie 1941 publică mesajul regelui şi proclamaţia mareşalului Antonescu către ţară. „Români, să nu uitaţi, eram atunci la un pas de cotropirea de către duşmanii din afară. Azi, români, puteţi să vă daţi seama cu toţii că Ţara noastră nu mai este singură, că am putut salva prin această alianţă nu numai fiinţa teritoriului nostru sfânt pe care îl ameninţau hoardele comuniste, dar am putut să dezrobesc pământuri româneşti prin lupta de la răsărit, spălându-ne dezonoarea prin sângele ostaşilor noştri”. Directorul ziarului „Curentul”, Pamfil Şeicaru, în articolul „După un an”, scria: „Un militar nu poate să se lepede de disciplinele, de metodele de cercetare geopolitice, de aceea pentru generalul I. Antonescu problema românească îşi avea tema de bază a rezolvării la est. Cât timp nu se va destrăma colosul de la răsărit, cât timp nu se va prăbuşi Uniunea Sovietică, nu poate exista pace pentru România”.

Alexandru Hodoş, în articolul „Un început de Domnie”, ne spune: „De când s’a suit pe Tronul înaintaşilor Săi, Regele Mihai n-a cunoscut liniştea şi tihna, a zărit numai învolburări de primejdii, încleştări de luptă, capcane deschise. (..) Regele Mihai a ridicat monarhia la vechea ei strălucire, a restabilit linia de continuitate a tradiţiei dinastice şi a salvat prestigiul Coroanei” .

Ziarul „Viaţa”, din 7 septembrie 1941 (director Liviu Rebreanu) îl omagia pe rege în articolul „Un an de domnie”: „Majestatea Sa Regele Mihai I a crescut în mijlocul nostru, a alergat copil pe plaiurile ţării noastre, a fost în cea mai strânsă legătură cu specificul nostru naţional. El era încă de mult pentru poporul nostru simbolul unor aspiraţii naţionaliste (…) Era nădejdea noastră şi îmbărbătarea noastră. De aceea când îl vedem pe front, în mijlocul soldaţilor şi a primejdiilor, liniştit aşa cum era străbunul Său la Plevna, de o seninătate care dă armatelor şi ţării încredere şi bărbăţie, inimile noastre sunt adânc mişcate de recunoscătoare dragoste. Să ne trăieşti, Majestate!” 

În ziarul „Curentul” din 8 septembrie 1942, în pragul celui de-al treilea an de domnie a Regelui Mihai, în editorial se spune: „Azi se împlinesc doi ani de domnie a majestăţii sale regele Mihai I. Împrejurările suirii Sale pe tronul ţării încrâncenate ca toate istoria română au arătat încă o dată că o Providenţă a asigurat întotdeauna fericita continuitate a celei mai înalte instituţii pe care se reazămă România modernă: MONARHIA. Puţini la număr, dar grei de fapte, anii de domnie ai Majestăţii Sale Regelui Mihai I cântăresc greu în talerul judecăţii istoriei înălţând sus, în slavă, numele Suveranului, sub a cărui domnie s-au împlinit destine urzite din speranţele noastre, ale tuturor. În acest scurt răstimp, două dintre perlele cele mai de preţ, frumoasele provincii româneşti Bucovina şi Basarabia, răpite de bolşevici, s-au întors în stema din care fuseseră furate. Destinele României Regelui Mihai I se făuresc în focul luptelor pe care bravii noştri soldaţi le poartă în răsărit. Pe drumul acesta, drumul onoarei şi al reîntregirii, păşesc victorioase oştirile M.S. Regelui Mihai I şi ale Mareşalului Antonescu, cu paşi care vor rămâne în istorie. În pragul celui de-al treilea an de domnie, care începe sub bunii auguri ai unor noi şi strălucite victorii, dorim din toată inima Majesăţii Sale Regelui Mihai I să-şi poarte oştile glorioase la marea biruinţă a dreptăţii româneşti”.

În acelaşi ziar este reprodusă în întregime proclamaţia Mareşalul Antonescu către ţară, în care, între altele, afirmă: „Luptăm alături de cea mai puternică Armată din lume şi ne rezemăm pe puterile Axei, lângă care am început războiul pentru dezrobirea pământului şi pentru civilizaţie. Acest război este propriul nostru război, fiindcă patru milioane de locuitori ai Regatului şi pământurile bătrânei noastre Moldove ne fuseseră cotropite de năvala sovietică. Acest război este tot ceea ce a fost mai aprig vreodată pentru neamul nostru şi pentru toate popoarele. De rezultatul acestui război depinde soarta civilizaţiei”.

Este de remarcat că şi locuitorii Câmpinei şi cei din împrejurimi au participat cu mare entuziasm la acest război. Mulţi tineri câmpineni s-au înrolat atunci voluntari. Îmi vin în minte doar câteva nume: avocatul Mircea Marin, fiul al Bucovinei, s-a înrolat voluntar de două ori; doctorul Titi Răduţă, atunci student la medicină, a plecat de asemenea voluntar pe front. Am avut şi dascăli care au plecat de la catedră ca să lupte în războiul sfânt: învăţătorul Măiţă Dragomir, comandant de pluton de mitraliere, care a făcut strălucite fapte de vitejie pe frontul din Crimeea; învăţătorul Răvoianu, strălucit ofiţer pe frontul de răsărit; învăţătorul Goran din Măgureni, comandat de companie, care a ajuns până la Stalingrad. Au fost şi tineri soldaţi care din armată au plecat direct pe front, stând sub arme vreme de şapte ani: şoferul Petre Cosmineanu din Meliceşti, Nelu Cercel din Telega – operator radio în linia întâi; câmpinenii Enache Gheorghe (care a făcut tot războiul în aviaţie), ofiţerul Mureşan şi Petre Purje se numără printre veteranii care au supravieţuit până în zilele noastre marelui război. Sunt sute de câmpineni şi prahoveni care au luptat vitejeşte în acest război. Cinste lor, eroi ai neamului românesc! 

Alin CIUPALĂ