Alături de Casa Cazanelor, o emblemă a rafinăriei câmpinene a fost Fabrica de parafină, poate cea mai longevivă unitate de producție, care a valorificat mai bine de un secol țițeiul parafinos de la schelele din zona Câmpina-Buștenari-Băicoi.
Fabrica a apărut în 1905-1906, în contextul extinderii rafinăriei prin investițiile acționariatului german. Inițial se produceau, ambalau și expediau cca 500 tone de parafină anual, fabrica având mai multe clădiri cu instalații și un parc propriu de rezervoare. Clădirea principală avea trei compartimente: casa mașinilor la vest, cristalizatorii la est și presele de filtru la sud (într-un corp cu etaj parțial). În primul război, s-au făcut mici extinderi și reorganizări, corpul sudic devenind casa mașinilor (foto 1), iar presele „reci” de parafină fiind mutate în cel nordic. Apoi, pe la 1925 s-a adosat la est un nou corp etajat (cu o arhitectură modernă, funcționalistă) pentru instalația preselor „Craig”, iar în colțul de sud-est o fabrică de oxigen, fiind extinsă și casa mașinilor.
La bombardamentul american din 1943, clădirea a fost mult afectată; fabrica era una dintre țintele aliaților, parafina fiind necesară la transportul și păstrarea armamentului. Astfel că în anii 1944-1946 clădirea a fost principala investiție de refacere în rafinărie: corpul vestic a fost înjumătățit și etajat, refolosindu-se materialul și adăugându-se un topitor și o fabrică de gheață pe locul jumătății demolate – avea să fie dotat cu noi prese „Craig”; corpului modernist din est i-a fost refăcut acoperișul, fiind destinat vechilor prese „Craig”; de asemenea și corpului sudic (casa de mașini cu transformatorul). După naționalizare aici s-a continuat activitatea cu succes, Câmpina ajungând în cele din urmă unicul producător național de parafină.
Din păcate în ultimii ani de funcționare a fost demolată cea mai spectaculoasă parte a clădirii (cea cu etaj de la 1906), odată cu fosta fabrică de oxigen. Valoarea clădirii este însă mult ridicată de utilajele istorice păstrate la interior, printre care spectaculoasele prese de filtrat parafina (unele din 1905 ! – vezi foto 3), cristalizatoarele sau compresoarele de amoniac.
Mădălin Focșa (master în istorie – patrimoniu cultural)
Tel. 0722.560.566; E-mail: madalin.focsa@gmail.com
Episodul 8: RAFINAȚIA PARAFINEI
Nu cumva a fost prima fabrică,in sensul strict al cuvantului,din Vechiul Regat?Nu cumva,pe acest parcurs de 100 de ani,acest produs,ambalat în butoaie metalice fabricate tot în rafinarie,a fost exportat,mai fregvent decat oricare altă marfă industrială,fabricată in Romania?In 1905,ce marfuri industriale putea sa exporte tanarul stat roman,in afară de benzină si parafină?Ahtiat după valută și regimul comunist a exportat,mai tot timpul,parafină de la Campina,fiindcă se spunea ca este cea mai bună.
Este important ca există casa masinilor,in limbajul muncitoresc i se spunea „casa de masini”,cu toate pompele si compresoarele „istorice” aferente.Aceasta poate fi,împreună si cu presele seculare,transformată in muzeu,fiindcă este totusi prima fabrică!!!
Nu inteleg de ce se tot pedaleaza pe ideea muzealizarii, cand eu nicaieri nu scriu de asa ceva ? Aceste comori pot fi puse in valoare si fara sa faci muzeu din ele, si intr-o conversie functionala catre o destinatie mai profitabila financiar.
Cat despre „prima fabrica din vechiul regat”, sa nu exageram. Nu cred ca e nici macar cea mai veche existenta, darmite prima. Insa nu asta e atu-ul sau, ci unicitatea in domeniul rafinarii petrolului.
„Conversie functională”ar însemna amenajarea unei vulcanizari,ceva,la compresoarele „istorice”.Numai ca n-or sa fie eficiente in raport de consumul de curent electric.
Dacă sunt „comori”ele ar putea fi valorificate,ca mostre ale inceputului indutrial romanesc,într-un muzeu,ca doar n-or fi din aur.
Hristos a înviat !
Deschideti-va mintea mai mult, cititi, acumulati, diversificati-va sursele, ca pe lumea asta sunt mult mai multe posibilitati si optiuni decat ne imaginam noi… iar incapatanarea (nu doar cu muzealizarea, ci cu orice) nu face nimanui cinste.