Continuăm serialul nostru, început săptămâna trecută, cu prezentarea unei construcții păstrate de la fondarea rafinăriei, din anul 1897. De această dată e vorba despre o clădire care s-a păstrat într-o proporție mult mai mare – singura în această situație, dintre cele cu care a pornit rafinăria „la drum”.
Aceeași fotografie rară de la construcția rafinăriei (foto1) ne-o arată undeva în centru, privită dinspre est, în perspectivă – este casa centrală de pompe.
Orice rafinărie trebuia să aibă pompe cu abur, care serveau la vehicularea prin conducte (între instalații și rezervoare) atât a materiei prime (țițeiul adus din schele, de la puțuri și sonde), cât și a diverselor produse rezultate în cursul proceselor de prelucrare. Prin urmare, clădirea care găzduia aceste pompe trebuie să fi fost între primele construite, încă din anul 1897.
Pentru a fi eficientă, ea a fost construită în centrul rafinăriei inițiale, în stilul „Fin de Siècle” specific arhitecturii industriale, în cărămidă aparentă (ca și clădirea alăturată, prezentată în episodul trecut); a avut și are un singur nivel, cu o suprafață de aproape 300mp, în formă de L. Planurile de situație din toate epocile, coroborate cu fotografii din perioada interbelică (vezi foto2), demonstrează faptul că nu s-a intervenit asupra casei de pompe decât după anul 1934, când i-a fost modificat acoperișul în stilul modernist, specificf uncționalismului la modă înainte de război. În această formă, clădirea a supraviețuit bombardamentelor (avea acum un plafon din beton armat): deși rapoartele de avarii din arhive arată că ar fi fost masiv deteriorată în mai și august 1944, totuși aerofotogramele de la finele anului 1944 o arată intactă – stricăciunile vor fi fost rapid reparate. A traversat apoi întreaga epocă comunistă, păstrându-și aceeași funcție de casă a pompelor până la încetarea activității în rafinărie. La zilele „Rafinăria Deschisă” de vara trecută a putut fi admirată (foto3) din aleea principală, imediat după clădirea administrativă, pe dreapta.
Mădălin Focșa (master în istorie – patrimoniu cultural)
Tel. 0722.560.566; E-mail: madalin.focsa@gmail.com
Episodul 3 LABORATORUL CENTRAL
Casa de pompe si casa de masini.La aceasta din urmă se află,parcă odată cu prima revolutie industriala,compresoarele uriase si masinile de vid,necesare fabricarii,printre altele,si a parafinei.In timpul functionarii instalatiilor,vazandu-le,ai impresia ca te afli într-un „templu” al tehnicii.
Ar fi util sa nu ramaneti in spatele anonimatului, si sa mentionati si sursele acestor informatii, pentru verificarea lor. Aveti si contactele mele daca nu doriti s-o faceti in mod public… Altfel, desi bine-intentionat, comentariul dvs nu are nicio utilitate, si e pacat.
Toată lumea stie(miile de oameni care au lucrat la rafinarie) ca aici existau trei case(cuvantul are conotatie arhaică):”casa de pompe,casa de cazane si casa de masini”.La „casa de cazane”se producea aburul,care,înainte de a ajunge la pompe(pentru a le pune în miscare),trecea, sub presiune maximă,prin turbinele de producere a curentului electric,necesar functionarii întregii rafinarii campinene.Dacă nu ma însel mai dadea si „la export”.
„Casa de masini”,cu iz interbelic dacă nu chiar antebelic,”gazduieste”(daca n-au trecut „cioclii de fier vechi si pe aici)spectaculoasele masini de producere a vidului,care cu siguranta ar starni emotii copiilor si adolescentilor,daca le-ar vedea functionand in tandem,asa cum intodeauna locomotivele cu aburi sunt mai placute vederii noastre,decat unele electrice sau cu motoare cu ardere interna,pentru ca aproape toate mecanismele aflate în miscare sunt la exterior.De aceea,dacă acestea există si astazi,ar putea deveni un important punct de atractie pentru turisti.Patinele sistemului bielă manivelă,de la aceste masini,aflate în miscare,creeaza un fel de magie a tehnicii,de care aproape orice tanar s-ar simtii atras.Ar fi ceva unic,în această eră a modernismului,care bate la usa celei de-a patra revolutii industriale.
Pardon! Celei de-a cincea revolutii industriale.