Începem astăzi un serial care va prezenta metodic câmpinenilor comoara ascunsă din mijlocul orașului. Rafinăria a influențat mai mult sau mai puțin, direct sau indirect, destinele fiecărei familii din acest oraș, pe parcursul a mai bine de un veac, iar fără existența ei nu pot fi concepute nici cele mai importante firme care țin astăzi în picioare economia locală.
Practic, orașul Câmpina se identifică cu această venerabilă fabrică ce i-a dat la începutul veacului XX un impuls de dezvoltare fenomenal și a marcat apoi economia zonei. Dar rafinăria încă poate constitui un factor de regenerare cu imens potențial și pe mai departe, dacă vom ști s-o prețuim și s-o refolosim cu inteligență, cu gândul la generațiile care vin.
Pentru că publicul cunoaște totuși prea puțin valorile simbolic-identitare și istorice care compun această fabrică, și pentru că am avut prilejul să-i cercetez evoluția în timp și spațiu, refăcând – cu ajutorul documentelor – punți de memorie șterse de ignoranța cu care deceniile comuniste ne-au învățat, vă propun în aceste mici episoade să cunoaștem împreună, pas cu pas, construcțiile mai valoroase care au supraviețuit vremurilor până la noi, dar și să ne amintim de cele care au dispărut (din incultură, neglijență și incompetență) după ce ne-am recăpătat libertatea în 1989.
Fac un apel aici la cei care au cunoscut aceste clădiri și instalații mai în detaliu, să contribuie la completarea informațiilor cu comentarii sau contactându-mă personal, căci aportul lor poate deveni providențial. Abordarea va fi cronologică, începând cu cele mai vechi elemente, și la unele dintre ele nu vor lipsi povești interesante.
Ep.1: Rafinația de petrol și benzină
Probabil că nimeni nu mai credea că s-ar mai păstra ceva în rafinărie chiar de la fondarea ei, din anul 1897. Chiar și perimetrul în care a apărut atunci rafinăria societății „Steaua Română” fusese uitat. Și totuși, documentele epocii (foto 1) mi-au dezvăluit cu precizie acel areal de cca 3ha, în capătul extrem-estic al rafinăriei actuale, poarta principală de intrare din Calea Telegii de atunci fiind și azi pe același loc.
Cea mai veche imagine cunoscută a rafinăriei, chiar din timpul construcției (foto 2), ne arată în ultimul plan această secție a rafinației de petrol și benzină, dominată de primul coș de cărămidă, care a dispărut în epoca comunistă. Această platformă includea inconfundabilele agitatoare – rezervoare speciale la înălțime, susținute de structuri din zidărie, care au fost refăcute mereu pe aceleași locuri, șase dintre ele păstrând însă – destul de posibil – părți interbelice (sau poate chiar antebelice; acest lucru va trebui cercetat cu atenție de specialiști).
Fotografiile de epocă dovedesc că una dintre clădirile platformei, inițial de plan pătrat dar extinsă la plan dreptunghiular până în anul 1907, a supraviețuit vremurilor până la noi, fiind folosită ca vestiare în ultima perioadă a rafinăriei; de asemenea, zidurile care o prelungesc spre nord și sud, delimitând către vest platforma rafinației, au apărut și ele înainte de anul 1916. Azi construcția își arată cărămida mâncată de vremuri (foto 3) pe dreapta aleii principale ce pornește de la poarta mare; cu un nucleu din sec. al XIX-lea, ea aduce unicitate mondială rafinăriei.
Un alt element vechi este marele rezervor „M” de lângă calea ferată, apărut după primul război și mărit curând la forma actuală, care a primit un zid de incintă protector în anii celui de-al doilea război; până la urmă bombele Aliaților l-au ocolit. Rafinația de petrol și benzină și-a păstrat mereu funcțiunea inițială, fiind un martor al întregii istorii a rafinăriei.
Mădălin Focșa (master în istorie – patrimoniu cultural)
Tel. 0722.560.566; E-mail: madalin.focsa@gmail.com
Episodul 2: CASA CENTRALĂ DE POMPE
Cateva cladiri pastrate, reconsolidate si puse in evidenta ar fi ok, dar in situatia actuala este un risc major de accident mortal la primul cutremur. Parerea mea, un cartier cu blocuri, supermarket-uri, cu parcuri si locuri de joaca, cateva spatii de birouri ar fi excelente pentru Campina!
Trebuie păstrată ca muzeu dacă nu se repune în funcțiune!
Locuinte se pot face si in unele dintre cladirile existente. Dar va reamintesc problematica contaminarii acestui spatiu. Ecologizarea pentru functiunea de locuire ar costa mai mult fata de ecologizarea pentru orice alte functiuni, pentru ca acelea nu presupun o prezenta zilnica de atatea ore, cat presupune locuirea. Chiar si functiunea de birouri sau alte locuri de munca ramane mai putin costisitoare de pregatit, caci 8 ore pe zi maximum (sau si mai putin in caz de part-time / lucru partial de acasa) nu sunt la fel de nocive ca situatia in care locuiesti acolo…
Cat priveste riscul seismic, nu mai exista de ani buni constructii inalte in rafinarie, deci consolidarea anti-seism a celor existente de valoare, e fezabila.
Care ar fi varianta propusa de dvs dl Focsa? Proprietarul sa investeasca in ecologizarea intregii rafinarii si ulterior sa pastreze intact intreg patrimoniul transformandu-l in muzeu, accesibil pt vizitare populatiei, eventual o parte din cladiri sa suporte o reconversie preferabil catre domeniul cultural ? Aceasta ar fi varianta ideala propusa de dvs ?
Cred că nu ați înțeles prea bine demersul meu, îmi pare rău. Acolo se poate face absolut ORICE, reconvertindu-se funcțional construcțiile existente. Acțiunea de ecologizare are diferite grade de intervenție – eu spun doar că este mai scumpă cea pentru funcțiuni care să necesite prezența permanentă a omului, cum ar fi locuirea. Apoi, nu am spus nicăieri de conservarea ÎNTREGULUI patrimoniu, și cu atât mai puțin n-am vorbit de muzealizare. Ceea ce afirm eu, bazat pe exemple din țară și străinătate și pe mărturiile specialiștilor din diverse domenii, este că aceste construcții și instalații (cele mai valoroase dintre ele, evident), dacă ar fi folosite cu inteligență, cu dorință de documentare serioasă, dialog și informare, prin colaborare cu specialiști bine pregătiți și destupați la minte, ar genera oricărui proprietar beneficii – inclusiv FINANCIARE – mult mai mari decât orice altceva ar fi pus în locul lor. Eu unul mi-aș dori mult să nu văd niciun muzeu aici, poate chiar nimic cultural în primă fază, ci mai degrabă spații de producție economică (de orice tip), fie și spații comerciale, în orice caz activități care să aducă profit proprietarilor și beneficii comunității.
În România însă, nu prea suntem obișnuiți să luăm în calcul nici costurile, dar nici veniturile/beneficiile colaterale – altfel am realiza și noi ce vrea să spună acel studiu făcut acum câțiva ani la nivelul UE (inclusiv pe țări din fostul bloc comunist) care arată că un loc de muncă creat în domenii legate de patrimoniul cultural generează în medie alte 27 noi locuri de muncă indirecte – iar media este mult superioară față de câte joburi colaterale generează în medie un loc de muncă în industria grea, de pildă.
Revenind: rolul meu nu este să propun eu variante, ci rolul meu e să deschid mințile decidenților asupra valorilor unice, asupra comorii care se află acolo. Fiecare să facă ceea ce se pricepe. Eu mă pricep la turism, la cercetare istorică și la patrimoniu, așa că încerc să-mi aduc contribuția în mod constructiv la dezvoltarea calitativă (și subliniez – calitativă, nu cantitativă) a orașului meu, ce are un potențial imens.
E posibil ca această rafinarie sa fie unică in lume si să ofere posibilitatea de a expune publicului larg evolutia tehnologiei rafinarii petrolului,de la „prima încercare”a omului,în acest domeniu,pană aproape de zilele noastre.
Într-adevăr rafinăria Steaua Română a fost și este o comoară pentru Câmpina și România în domeniul petrolier!
Daca, printr-un exercitiu de imaginatie, ati primi cadou intreg patrimoniul Rafinariei, ce ati face cu el domnule Focsa ? Lucruri concrete, la obiect, nu prezentari la mod general ?
Degeaba ma provocati, nu merge asa cu mine: eu nu-mi pot da cu parerea in mod public decat in domeniile in care am expertiza, eu nu sunt investitor; e oricum interesul proprietarilor si autoritatilor in primul rand, sa conlucreze pentru idei si solutii. Daca sunteti insa asa curios sa aflati cum gandesc, va pot raspunde oricand in particular la intrebare 🙂 Aici nu pot spune decat ca eu, in orice caz, as face orice mi-ar sta in putinta sa-i fac publicitate acestei comori, in tara si peste hotare. Si as fi cat mai transparent posibil, si cat mai deschis spre colaborari cu specialisti de mare calibru. Pentru ca rafinaria asta merita asa ceva. Va multumesc pentru interes !
Recent am găsit în arhive un plan ce arată că la 1937, în această veche clădire se afla un atelier (în încăperea centrală, cea din 1897) și niște pompe (în încăperea sudică, adosată ante 1907). Într-adevăr acestea țineau de Rafinația de petrol și benzină.