Incredibil! Este singurul cuvînt cu care poate fi descris felul în care arată noua primărie din comuna prahoveană Cornu, primărie condusă de Cornel Nanu, omul care în mod real a sfințit locul.
Dar s-o luăm agale. Noua Primărie este „vîrful aisbergului”. A fost inaugurată pe 8 iulie 2023, în prima zi a Festivalului Florilor de Tei, festival devenit tradiție locală. Astfel se celebrează Zilele comunei. Da, Zilele, fiindcă festivalul durează două zile.
Deși locuiesc în Cornu de ceva vreme, e prima dată cînd mă nimeresc în zona cu tot ce presupune un astfel de eveniment. Nu numai că a fost amenajată o scenă enormă, cu boxe care vor face să urle muzica peste toată așezarea pînă tîrziu în noapte (nu știu cum se descurcă oamenii de la blocurile din zonă), dar tot centrul localității mustește de sărbătoare. Ca la orice manifestare de acest fel, zona centrală e blindată cu grătare pe care sfîrîie tot felul de bunătăți din carne. Ba, la două dintre el se servește chiar și berbecuț la proțap. Evident, nu lipsesc tarabele cu clătite, cu floricele, cu porumb fiert și multe alte bunătăți de-ți lasă gura apă. Dar, mare lucru dacă nu te lasă cu ochii-n soare. Dacă un mic costă 5 lei, 100 de grame de pastramă la tigaie – 15 lei, suta de grame de șprot prăjit – 10 lei, iar cea de cartofi prăjiți – 6 lei, în timp ce un pahar cu suc, cumpărat cu 6 lei sticla, aici se vinde cu 5 sau 10 lei, în funcție de mărimea paharului, iar berea variază între 6 și 7 lei. De clătite, porumb – copt sau fiert -, vată de zahăr nu te apropii fără zece lei. Pe bucată, evident.
Pe aleea ce duce spre școală au fost amplaste tarabele cu produse făcute în casă. Fie că e vorba despre mîncăruri, băuturi, miere de albine, podoabe sau ornamente din grădină, toate au darul să-ți încînte privirea și sufletul. E tare greu să te hotărăști pentru ceva anume, pentru că artizanii se dovedesc adevărați maeștri cu mîini măiestre, orice lucru sau bunătate ieșită din mîinile lor fiind o minunăție. Parcă și cei cîțiva stropi de ploaie ce voiau să cadă s-au răzgîndit cînd au văzut atîta frumusețe. Și dacă tot e o zonă atît de frumoasă, „normal” că trebuia să existe cineva care să strice „feng șui”-ul. O țigancă (nu, nu-i zic femeie romă pentru că în toată lumea li se spune țigani) vinde jucării „marine”: pești, rechini, stele de mare, colaci de înot etc. Tocmai își așază lucrurile în timp ce își ceartă fiica (sau sora?), cînd apar inspectorii Primăriei: „-De ce te-ai așezat aici? Zona cu jucării e în curtea școlii. Aici nu ai voie. – Păi am plătit și mă așez unde vreau…” Pînă la urmă n-are încotro și se mută în curtea școlii. Curte care a devenit, peste noapte, visul oricărui copil: topogane uriașe, plase pentru sărituri, pistă de curse cu mașinuțele aferente, roata norocului la care, orice ai face, tot te alegi cu o jucărie de pluș… Și cîte și mai cîte minunății!
Dar gata, trebuie să plec spre Primărie. Se face ora 14.30 și urmează să se taie panglica. Noua primărie e la numai câțiva pași de cea veche, dar diferențele sînt cu adevărat impresionante. Noua clădire e compusă din demisol – unde se află mai multe încăperi pentru arhivă, serverul central, legătoria, un biroul pentru Poliția Locală, sală de mese, centrala termică și garajul -, parter și etajele 1 și 2, unde, în sfîrșit, toți funcționarii vor avea condiții normale de lucru, fără să simtă că toată hîrțogăria se poate prăbuși oricînd peste ei, dar mai ales, vor putea să-i primească pe cetățeni în mod decent chiar și în condiții de aglomerație, nu cum se întîmpla la vechiul sediu cînd, dacă era mai multă lume, indiferent de vreme, erai nevoit să aștepți afară. Există și o sală de consiliu cu adevărat încăpătoare, precum și o terasă impunătoare. Dar, cel mai important, toate dotările sînt nou-nouțe (inclusiv telefoane, laptopuri, calculatoare, etc) și toate au fost achiziționate, așa cum a precizat primarul Cornel Nanu, „în proporție de 85% prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală), iar restul de la bugetul local, motiv pentru care le mulțumesc tuturor membrilor echipei, că mi-au fost alături și m-au susținut în atingerea acestui obiectiv”. Nu știu să spun exact cît au costat toate acestea, dar există o certitudine absolută: Cornu se poate mândri. A existat, așa cum e firesc, un proiectant, un arhitect, un constructor și tot ce mai presupune o astfel de lucrare, dar TOTUL s-a derulat sub supravegherea vulturească și intransigentă a primarului, iar rezultatul este o clădire administrativă de mai mare dragul. O bijuterie!
Că echipa merită toate mulțumirile, a fost de acord și actualul prefect de Prahova, Virgiliu Nanu (nu știu dacă între el și primar există grad de rudenie), care a subliniat că fără un primar care să aibă continuitate, așa cum se întîmplă în cazul lui Cornel Nanu, care se află la cîrma comunei Cornu din 1990, și să-și urmărească obiectivele așa cum numai un adevărat gospodar și un bun administrator o poate face, e puțin probabil că ar fi existat atîtea realizări. Și este vorba despre realizări, pentru că primarul a avut grijă ca mai întîi să fie bine pusă la punct întreaga infrastructură, s-a ocupat ca toți cei peste 4500 de locuitori permanenți, persoanele care dețin peste 1200 de case de vacanță, precum și cele 1500 de gospodării care nu sînt locuite permanent să nu simtă nici un fel de lipsuri din punct de vedere administrativ. Că mai sînt probleme de rezolvat? Da. O recunoaște și primarul Nanu care, printre altele, spune că sediul Bibliotecii – în care inimoasa Grațiela Cîrciu organizează incredibil de multe, utile și fascinante activități – reprezintă o mare grijă. Cel mai probabil lucrurile nu vor rămîne multă vreme așa, deoarece, a anunțat tot primarul, tot cu ocazia inaugurării, în prezența unei pleiade de oficialități – dintre care n-au lipsit senatori și deputați veniți special pentru acest eveniment – deja au fost demarate noi investiții dintre care unele – precum un bazin de înot – sînt pe punctul de a fi finalizate.
Pentru că nu a existat și o conferință de presă la care să se poată pune întrebări, încă nu se știe care sînt noile proiecte și obiective, dar deocamdată sediul noii primării a fost inaugurat și sfințit de un sobor de preoți, iar în scurtă vreme își va deschide porțile pentru cetățeni.
Pînă atunci însă, mai e sîmbătă, s-a făcut cam trei și jumătate, iar în Centru sînt și corneni (și nu numai) mai puțin interesați de inaugurarea Primăriei (deși acolo au venit în jur de 100). Unii se plimbă printre tarabe, alții și-au comandat cîte o porție de ceva și s-au așezat la mese, dar cei mai mulți privesc și trec mai departe.
… Acum e miezul nopții, iar muzica răsună în tot Cornu. Mă bucur că nu locuiesc în centru.
Talida COVACI
Ar fi fost interesant să știm și proiectantul și constructorul. Dar mai ales arhitectul… În orice caz, aspectul clădirii pare de bun-simț, mai ales atunci când îl compari cu porcăria de sediu al primăriei de peste râu (Breaza), făcută acum mai mulți ani în disprețul bunului-gust, fără nicio legătură cu ambianța, scara și stilul orașului…