Editorial

Editorial. RECAPITULARE

Cu siguranță 2020 a fost cel mai ciudat an al istoriei moderne. Probabil că nici răsturnarea comunismului în 1989, nici atacul împotriva Turnurilor Gemene în 2001 nu vor mai avea, din perspectiva istoriei, aceeași însemnătate. De fiecare dată ziarele au titrat mare: lumea nu va mai fi la fel de aici înainte! Fără să se poată spune cum va fi, de fapt. Ei bine, anul pe care-l încheiem s-a impus deja: „bate” de departe toate celelalte evenimente din ultimele decenii care cică ar fi schimbat drumul istoriei. „Spaimele” apocaliptice induse de filme și teorii de duzină despre „virusul mileniului” (ăla era pentru moartea calculatoarelor, stați liniștiți) la trecerea dintre milenii par acum simple copilării. Realitatea bolii e atît de prezentă, încît multora le pare chiar ficțiune. Pandemia a schimbat într-adevăr lumea din temelii. Se tot vorbește de revenirea la normalitate, fără să putem defini prea bine această normalitate. Și dacă firescul deceniilor viitoare vor fi oamenii cu textila pe față și lipsa totală a atingerii fizice? Problema este că nu știm. Și asta mi se pare cam singura certitudine – paradoxală, cum altfel? – despre virus, că nu știm o puzderie de lucruri. Despre el, dar și despre lume, așa în general. Ne-a luminat foarte bine limitele șocul ăsta. Luați 10 specialiști incontestabili, nu dintre cei care încălzesc permanent cu fundurile fotoliile din studiourile Tv de pretutindeni…, de unde vreți. Veți obține 10 teorii diferite despre compoziția, originea, răspîndirea și combaterea virusului. Rețelele anti-sociale (cum îmi place să le spun de la o vreme, de cînd au devenit mai periculoase decît pandemia) și televiziunile ne propun zi de zi astfel de personaje, în toate țările. Noi îi știm pe Arafat, Tătaru și Rafila sau doctorii de la Timișoara. Fiecare țară are personaje similare. Singura concluzie cînd îi asculți și pui cap la cap (și adesea se bat cap în cap) declarațiile lor ar fi o parafrază la vorba filosofului antic: știm că nu știm (mai) nimic! Dar ei nu ar recunoaște pentru nimic în lume asta. Sîntem obsedați de adevărul unic, de lumea matematizată în care 2+2 nu pot face decît 4, așa ne educă școală și societatea. Impregnîndu-ne cu astfel de certitudini. Însă… „Sunt mai multe lucruri în cer și pe pământ, Horatio, decât se visează în filozofia ta” (Hamlet). Optimismul științific (după părerea mea adevărata maladie a lumii moderne), care a dus la ideologia, mirajul, religia progresului nesfîrșit, mi se pare serios pus la încercare de misterul care plutește în jurul (sic!) faimosului virus.
Într-un alt plan, pandemia a zguduit serios teoriile politologice și sociale. Cîndva, acum vreo jumătate de secol, apăruse un celebru raport al Clubului de la Roma: Limitele creșterii. Fundamentînd multe orientări extrem ecologiste și tiermondiste actuale. Mă întreb dacă nu se lucrează deja la un raport de tipul „limitele democrației”. Chestiunea este deja mult discutată în țările vestice (nu și la noi, la noi nu se discută nimic). Marele filozof francez Bernard-Henry Lévy a publicat în vară o carte exact pe această temă: cum guvernele, sub pretextul apărării sănătății publice, îngrădesc libertăți fundamentale. Cartea este deja tradusă în limba română sub titlul Acest virus care ne smintește. Pentru români, libertatea este ultima chestie care-i preocupă. De aceea nu veți vedea niciun fel de dezbatare pe această temă în spațiul public românesc. Mai degrabă preocupat de misoginismul lui Lavric. Dar mi-am propus să nu scriu nimic în acest cvadrat despre situația din Ro. Care nu a existat pe plan mondial în 2020, chiar mai puțin încă decît în anii precedenți. Pentru noi a fost un an chiar mai urît din multe puncte de vedere, mai detestabil, decît pentru alte popoare. Dar revin la cele două evenimente majore mondiale, care vor avea consecințe pe termen nelimitat: pandemia și alegerile americane. Numitorul lor comun este unul singur: au demonstrat cu asupra de măsură puterea inimaginabilă a presei pixelizate și a Rețelelor. De fapt, ele au decis cam totul. Conspiraționiștii care se tem de guvernul ocultei mondiale, vînturînd scenarii hollywoodiene, au sub ochii lor o astfel de dominație globală, indiscutabilă. Pînă și bătrîna UE, care și ea a ieșit jumulită rău pe toate cele patru fronturi pe care este obligată să lupte: epidemia, izolaționismul represiv al lui Trump, Brexitul și năvala economică chineză, a reacționat față de monopolul GAFAM (Google & Amazon & Facebook & Apple & Microsoft). Fiecare dintre acești coloși (care numai de democrație nu pot fi bănuiți) are un buget mult mai mare decît al majorității țărilor lumii. Dar toate împreună! Și nu există vaccin la asta! Am trecut școlile și multe activități umane „on line”. Și mulți aclamă acest fenomen entuziast ca pe vițelul de aur al progresului. A măsurat cineva „pagubele colaterale”, pe termen ceva mai îndelungat? Psihiatrii care lucrează cu copiii sînt deja îngroziți de ce se întîmplă. Am fost martorii unui an care a întrerupt istoria. Încă nu conștientizăm asta. Încă mai visăm la o viață ca înainte. „Ca înainte” a murit! La mulți ani!

Christian CRĂCIUN

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare