Editorial. VACA GRASĂ

Nu e o injurie, e o bucurie pentru PSD și cei asemenea lor. PSD s-a îngrășat și se îngrașă cu toate resturile nutritive de la partidele-fantomă intrate în Parlament grație unui sistem democratic șubred și al unei contraselecții de tip clan și mafie care funcționează imperturbabil de vreo 35 de ani. Așa-zisele negocieri (de fapt „război asimetric” dus prin zvonuri false lansate „pe surse”) pentru formarea guvernului sub bagheta imposibilului domn Grindeanu sînt, de fapt, nu lupta pentru a rezolva situația financiară, ci lupta încrâncenată a PSD & comp. (justiție, pensii speciale, CA-uri, tot felul de Agenții) de a nu se lăsa decuplați de la vaca grasă a bugetului. Atît. Ei ating astfel, fără efort suplimentar, și obiectivul major de a-l compromite pe Nicușor Dan, așa se va desfășura tot mandatul cu „ieșiri publice” (ah, limba asta de doagă sărită!) afierosite, în care alde Grindeanu vor plînge de mila sărăcimii căreia i-au crescut facturile. Nemîncînd usturoiul risipei din precedenta guvernare, PSD-ul se face acum că nu-i miroase gura. Făcut din aceeași făină, apă și țaic obraznic ca și Dragnea, același aluat de politruc adică, Grindeanu vorbește emfatic de „specialiștii” care participă la discuțiile despre buget. Care specialiști? PCP, noua siglă a partidului, va aproba bugetul în Parlament cu înalta-i competență.

De ce sînt așa de vehement? Pentru că șișul ne e la jugulară, ca popor. Am asistat la Bookfest la lansarea unei cărți, în care profesorul Dumitru Borțun povestea că un fost președinte, întrebat despre proiectul de țară, a răspuns (perfect justificat, după părerea profesorului): dar asta nu este treaba unui președinte, lumea academică trebuie să-l construiască, președintele doar să-l asume politic. Și, constata trist autorul, oamenii într-adevăr competenți nu s-au grăbit deloc să se înhame la o asemenea trudă. Aveau alte proiecte personale mai importante… Atunci, de ce să ne plîngem că ne încălecară pecepiștii? România este o țară-frunză-n-vînt, căreia nici o minte lucidă nu i-a construit o cale viitoare. Văd că toată lumea e pornită pe BOR că nu educă poporul să fie „civilizat”. Nu cumva „poporul” ăsta suveranist și trișor e educat pe vremea cînd BOR nu avea voie să fie în spațiul public? Și nu cumva sarcina asta, a educației cade în seama părinților? Apoi a școlii care, paralizată de ideologii pernicioase, a abandonat-o complet? Dar ăsta e alt subiect…

Formarea guvernului este primul examen major pentru președinte. Dacă se lasă încălecat acum, îi va fi aproape imposibil să recupereze. Chiar dintre cei care l-au votat, dar vor fi atinși de austeritate, foarte puțini îl vor mai sprijini. Va avea de luptat pe multe fronturi. Deja am văzut interpretări aiuristice, și nu din partea cine știe cărui taximetrist (scuze!), în urma impecabilei conferințe de presă, cum că Nicușor Dan nu știe să vorbească (sic!), că prea s-a bîlbîit. Or, tocmai asta a fost remarcabil. Faptul că la numai cîteva zile de la preluarea funcției, cînd evident că nu putea cunoaște în detaliu toate dosarele fierbinți, președintele a făcut ce n-a făcut Iohannis în zece ani, și a vorbit deschis, fără să ocolească diplomatic dificultățile, căutîndu-și cu atenție cuvintele, atent să nu spună ceva interpretabil în sens negativ, avînd însă idei foarte clare de ansamblu despre ceea ce trebuie făcut, chiar dacă lipsesc soluțiile punctuale.

Acum, cînd scriu, calculatorul semnalează continuu știri de pe frontul consultărilor, adică al pretențiilor „liniilor roșii” și alte bîzdîgănii pe care le debitează continuu Grindeanu. Va reuși președintele să schimbe traseul înfundat al țării cu piatra de moară a vechiului partid de gît? De fapt, lupta care se duce, acum cînd totul este în stadiul de „pregătire de șantier”, este  cea pentru ingredientul care ne lipsește: solidaritatea.  A tuturor pentru toți, nu numai a „bogaților” pentru „săraci” (ghilimelele arată relativitatea acestor termeni), ci și a intelectualilor pentru analfabeți, a orășenilor pentru „țărani”, a ardelenilor pentru răgățeni și a acestora pentru moldoveni, a tinerilor pentru bătrîni, a celor din centru pentru cei de la periferie, a politicienilor pentru norod, a doctorilor pentru pacienți, a vînzătorilor pentru clienți, a jurnaliștilor pentru cititori și etc. Evident, evident, și invers.

Apropo de suveranism: o patrie este solidaritatea celor mulți în jurul unor valori. De vreo 80 de ani se lucrează la distrugerea acestei idei. Se pare că s-a ajuns la cap, odată ce această idee a ajuns să fie întrupată de georgești, șoșoci și simioni. Mănușa s-a întors pe dos, doar vaca, săraca, mai dă bucolic, lapte, că, deh, plaiul e bogat!

Prof. dr. Christian CRĂCIUN