CÂMPINA, O ISTORIE ÎN DATE. Anarhistul I. Neagu-Negulescu, fondator al Universității Populare Socialiste din Câmpina

I. Neagu Negulescu tipăreşte local (Editura Univesităţii Populare Socialiste Câmpina, colecţia „Biblioteca noastră” nr. 1), placheta „Călăii – Scenă de la 1907”, piesă de teatru într-un act (fără an), inspirată de evenimentele răscoalei din 1907, subintitulată „Scenă de la 1907” (tipografia şi legătoria de cărţi „M. S. Gheorghiu”, 15[16] pagini, format 18,5 x 12,5 cm).

„Scena – scrie Mihai Apostol în articolul „O lucrare dramatică necunoscută despre 1907” (v. „Studii şi materiale privitoare la trecutul istoric al judeţului Prahova”, II, Ploieşti, 1969, p. 155/6) –  are loc într-o cârciumă unde doi săteni (…) Moise, ostaş demobilizat (…) povesteşte (…) [celuilalt], Cănuţă, ororile văzute în timpul când, ca soldat, a participat la reprimarea răscoalei”. „Dezvăluie mijloacele abrutizante de care se foloseau comandanţii” militari, faptul că unii dintre ostaşi „nu au vrut să asculte de comandanţi”, dând „mâna cu răzvrătiţii” ori cazul sergentului Oprea Gheorghe, care a preferat închisoarea decât să ucidă pe răsculaţi sau sinuciderea sergentului Sireteanu, care n-a voit (…) să devină călăul fraţilor săi răzvrătiţi pentru dreptate”.

„Finalul piesei (…) scoate în relief faptul că Moise a fost şi el unul din executanţii ordinelor primite (…) îndeplinind crime odioase orbeşte. Lucrul acesta iscă indignarea lui Cănuţă şi a sătenilor din cârciumă şi cortina cade după povaţa pe care o dă săteanul băiatului de prăvălie: «Copile, ia aminte, ca la vremea ta să nu cazi şi tu în ispita ruşinii în care s-a tăvălit ticălosul acesta»”.

Nu ştim astăzi dacă piesa a văzut ori nu lumina scenei. Nu ştim dacă biblioteca ploieşteană în care Mihai Apostol a găsit un exemplar tipărit la Câmpina al piesei îl mai păstrează ori nu astăzi.

Referitor la placheta în cauză, Ştefan Baciu, apropiat al scriitorului în perioada sa braşoveană, notează peste ani într-un text dedicat acestuia şi apărut în volumul „Însemnările unui om fără cancelarie”: „Stăteam de vorbă ore întregi. Îmi plăcea să ascult povestirile (…) despre răscolele din 1907, despre care Neagu Negulescu tipărise o broşură a cărei copertă încă o văd, asemănătoare cu aceea a popularei «Biblioteca pentru toţi»” (p. 48-49).

Existenţa unui exemplar al broşurii a fost semnalată (poate existând şi astăzi) de Mihai Apostol într-o bibliotecă din Ploieşti (fără a o nominaliza).

(Biblioteca Academiei Române, cotă I, 56891)

Iuliu Neagu Negulescu tipăreşte la Câmpina volumul de „povestiri” – „O noapte grozavă”. Volumul a apărut în colecţia „Biblioteca noastră” nr. 3, „Editura Universităţii Populare Socialiste Câmpina” şi a fost imprimat local la „Tipografia şi legătoria de cărţi M.S. Gheorghiu” (p. 2, verso). Format: 17 x 12,5 cm, 96 [98] pagini, cost 3 lei.

Sumar: „O noapte grozavă” (p. 5-25), „O concentrare” (p. 27-37), „Un om cu noroc” (p. 39-52), „Inimă zdrobită” (p. 53-61), „Popa Preda” (p. 63-75), „Povestea rezervistului” (p. 77-88), „Bene – merente” (p. 89-96).

Volumul se deschide cu textul „1907” semnat „I.N.N.” (Iuliu Neagu Negulescu).

„Cât de uşor se trece la noi peste întâmplările mari ne dovedeşte faptul uitării acestui an sângeros. 1907 nu trebuie aşa uşor trecut cu vederea, iar în vremea de astăzi trebuie să slujească sociologilor cel puţin drept oglinda unui popor care cu toată umilinţa asupririlor nu şi-a şters din suflet voinţa să trăiască, să năzuie spre libertate şi mai bine. 1907 ne mărturiseşte că ţărănimea românească este vrednică să se jertfească pentru dezrobirea ei. Dacă, uitată până atunci de toţi, s-a ridicat fără nici o rânduială, astăzi apostolii dreptăţii cată să nu mai facă crima, s-o lase uitării de la îndrumările lor. Să nu se uite că jertfele de la 1907 tot n-au rămas zadarnice pentru ţărănime. Resfeţurile umilitoare, zilele de clacă şi podvezile fanariotice, abia cu sângele vărsat atunci şi le-au spălat ţăranii de pe cap. Cât este de adevărat că asuprimea şi umilinţa nu se şterg fără durere şi cum drepturile nu se dobândesc prin milă, ci prin vrednicie. Într-adevăr, dacă revoltele din 1907 au mântuit pe ţărani de ruşinea unui trecut umilitor, totodată i-au făcut să-şi dobândească dreptul asupra izlazurilor comunale şi asupra moşiilor prin întovărăşirea în obşti. 1907 mai înseamnă că în sufletul poporului ţărănesc veghează acea vlagă de nădejde bună, în virtutea căreia noroadele şi-au aflat mântuirea din cătuşele tiraniilor prin ele înşile. Dar 1907 mai avu darul să ne înveţe cum burghezia capitalistă română, deşi risipită în multe partide politice, în faţa poporului ridicat pentru dreptate, se strânge într-o singură îmbrăţişare. Cine nu-şi aduce aminte de dulcea sărutare a oligarhiei liberale înfăţişată în piticul Sturdza, democraţia conservatoare, înfăţişată prin sofistul Tache? Astăzi, câmpul politic al burgheziei româneşti ne înfăţişează ca şi atunci, aceeaşi bună cumetrie. Liberalii, conservatorii şi progresiştii cu toţii urlă împotriva freamătului furtunii de trezire a poporului ce simt că-i vor spulbera din spinarea lui şi iarăşi istoria se repetă. Asupritorii acestei ţări şi-au tocmit gâdele. Generalul Averescu, strategul meşter, să nimicească ţărănimea răzvrătită pentru dreptate, generalul Averescu este chemat astăzi să-şi desăvârşească opera începută la 1907 chitind acum şi asupra muncitorimii orăşeneşti. Povestirile din această carte fie ca să aibă măcar darul să împrospăteze în mintea cititorilor crimele săvârşite asupra unui popor ridicat cu nădejdea dezrobirii de către oligarhia română, prin unealta ei sângeroasă, întruchipată atunci, ca şi astăzi, în generalul Averescu. Cu atât mai mult, să aibă darul acesta, povestirile de faţă, cu cât înfăţişează faptele petrecute aievea.

1920, aprilie/ I.N.N.”

Într-un text publicitar tipărit la p. 98 se menţionează: „Numere apărute în [colecţia] «Biblioteca noastră»: nr. 1, Călăii – teatru pentru popor; nr. 2, Factorii revoluţiei sociale. Costul fiecărui număr este de 1 leu. Comenzile se fac direct secretarului Universităţii Populare Socialiste din Câmpina. Revânzătorilor ei se face rabat”.

(Biblioteca Academiei Române, cotă I, 56902)