Miercuri, 13 septembrie, de la ora 18.45, în noua locație a cafenelei Prăjitoria cu Povești din Câmpina, situată în strada Griviței nr. 71A, va avea loc un eveniment de omagiere a memoriei Smarandei Brăescu, parașutist-pilot, eroină națională a secolului XX, alintată și „Regina Înălţimilor”.
Data aleasă de organizatori – Academia Româno-Americană de Arte și Științe (ARA) și Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii „Smaranda Brăescu” Cluj – nu este deloc întâmplătoare. Anul acesta, la 13 septembrie, se împlinesc 110 ani de la moartea celui mai mare pionier al aviaţiei române, Aurel Vlaicu, care în încercarea de a trece Carpaţii la bordul avionului său, Vlaicu II, s-a prăbuşit la marginea comunei Băneşti.
În cadrul evenimentului va fi prezentat un rezumat al filmului documentar „Măndița”, care onorează viaţa şi activitatea Smarandei Brăescu, realizat de colonel Cornel Mituț la Studioul Cinematografic al Ministerului Apărării Naţionale.
La Câmpina va fi prezent și comandorul de aviație Laurențiu Buzenchi, președintele (ARPIA) Cluj care va lansa aici cartea „Smaranda Brăescu: Lăsați-mă să zbor!”.
Va mai lua cuvântul inginerul câmpinean Vasile Badiu, membru ARA, care va evoca la rândul său personalitatea aviatoarei şi paraşutistei de renume mondial.
Evenimentul va fi transmis live prin Zoom în toate colțurile lumii, moderator fiind prof. dr. Ileana Costea, președinte interimar al Academiei Româno-Americană.
Smaranda Brăescu (1897 – 1948) este prima femeie parașutist cu brevet din România. La data de 5 iulie 1928 a executat primul salt cu paraşuta, de la înălțimea de 600 m. În urma unui salt de la înălțimea de 6000 de metri, câștigă în 1931 titlul european la parașutism. În urma acestui succes a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică – clasa Crucea de Aur. În 1932 devine campioană mondială cu recordul de 7233 m la Sacramento (SUA), în semn de apreciere fiindu-i acordată de către regale Carol al II-lea Bereta de Aur a medaliei Virtutea Aeronautică.
În timpul războiului, Smaranda Brăescu a fost activă ca pilot în Escadrila Albă, o unitate a Forţelor Aeriene Regale ale României, participând la diverse misiuni.
După război, prigonită de comuniștii veniți la putere, a fost condamnată la închisoare în contumacie. Aviatoarea și-a schimbat numele și s-a ascuns pentru un timp pentru a nu fi adusă în fața tribunalului. Grav bolnavă, a murit în Clinica Universitară din Cluj pe 2 februarie 1948 și a fost înmormântată în cimitirul din oraș, pe crucea ei fiind înscris numele Maria Popescu.
La propunerea Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii (ARPIA), anul 2022 i-a fost dedicat Smarandei Brăescu.