BREAKING NEWSȘtiri

LIGA A PRAHOVA. CS Câmpina a obținut 3 puncte în 24 de minute

Etapa a treia intermdiară a Ligii A Prahova, disputată ieri, 30 august, a fost pentru CS Câmpina un bun prilej de antrenament cu public pe propriul teren, având în vedere că echipa adversă, CS Stejnicu 2021, nu s-a prezentat la meci cu un efectiv complet de 11 jucători. Așa se face că în minutul 24, la scorul de 7-0 pentru câmpineni, oaspeții au renunțat la joc, iar arbitrul de centru a fluierat sfârșitul meciului.

Partea bună a acestei partide, pentru CS Câmpina și suporterii acesteia, dincolo de cele trei puncte obținute fără prea mare efort și de un plus la golaveraj, a fost debutul într-un meci oficial în fața propriilor suporteri a celui mai tânăr component al lotului, în vârstă de doar 15 ani, Albert Gabriel Dumitrescu.
Dintre cele șapte goluri marcate de CS Câmpina, trei au fost reușite de tânărul Albert Dumitrescu, un frumos cadou pe care și l-a făcut chiar de ziua lui de naștere.
„Mă așteptam la acest nivel să nu întâlnim situații de genul echipei din Strejnic, care nu a putut alinia la startul partidei o formulă completă de joc, prezentându-se doar cu opt jucători și aceia după doar 25 de minute retrăgându-se de pe teren din diferite motive. Scorul final mă interesează mai puțin, obiectivele mele pentru acest meci au fost altele, în primul rand să ne consolidăm relațiile de joc, astfel încât jocul echipei să creasca în calitate și eficiență, iar acest lucru să se reflecte în rezultate pozitive. Acum ne gândim doar să aducem puncte din deplasarea de la Berceni, iar eu și Mugurel să ne revenim din accidentările pe care le-am avut, să intrăm în teren să ne ajutăm echipa și ca jucători. Mulțumim suporterilor care ne-au încurajat și au creat o atmosferă frumoasă în tribune și îi așteptăm chiar și în meciurile din deplasare să ne susțină” – ne-a declarat antrenorul principal, Claudiu Dumitrescu.

Urmăriți mai jos declarațiile oferite după meci de antrenorul secund Mugurel Dedu și de tânrul debutant Albert Dumitrescu.

Un comentariu

  1. O bătaie de joc acest campionat, echipe care doar toacă banii bugetelor locale.Dar cănd la butoane se află indivizi precum Decu Crângașu sau Marian Deaconu la ce să te aștepți?😡

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare