EDITORIAL. Al doilea vot inutil

M-au mîncat degetele toată vara să scriu, nici pomeneală de vară leneșă, de concedii, subiecte: puzderie (și puzderii, firește). Sentimentul că ne fuge pămîntul de sub picioare, că viața noastră nu se mai sprijină pe nimic stabil, previzibil, se generalizează. De aici nevroza colectivă. Sîntem o țară fără guvern și neguvernabilă, dar în care guvernul demis și interimar mi se pare cel mai bun pe care l-am avut după 2000. Paradoxuri! Constituția este de facto suspendată, mult mai grav decît suspendarea guvernului. Întrebare pentru Radio Erevan: poate Curtea Constituțională să calce Constituția? Răspuns: poate! Justiția a devenit stat în stat, distrugînd temeinic țesutul social. Dezastrul a început, firește, la alegerile din 2024, cu jocurile de bișnițari electorali ale „gînditorilor” din PSD, în frunte cu Ciolacu. L-au inventat pe Georgescu, cu gîndul la turul doi și la cîștigul sigur. Numai că cacealmaua (sic!) n-a ținut: neîndestulul Ciolacu a ieșit pe locul trei, Georgescu era detașat în frunte și dezastrul iminent. Rapid, CCR a anulat votul – cu argumente nici acum clare – și a decis reluarea alegerilor. Ăsta e primul vot pierdut.
În mai 2025, Nicușor Dan l-a învins detașat pe G. Simion și a fost o ușurare generală. Numai că, foarte repede, s-a vădit că noul președinte nu vrea decît să conducă o alianță care să perpetueze mai discret sau mai pe față politica din ultimul cincinal al lui Iohannis. Susținătorii lui au rămas șocați: asta am votat noi? L-a acceptat cu greu pe Bolojan ca prim ministru și nu a făcut nimic să împiedice dezastrul moțiunii de cenzură. „Lucrătură” bișnițărească de același tip cu electoralul din toamna lui 2024. A urmat circul cu numirea candidaților la șefia guvernului, trădarea AUR și jocul dublu al UDMR. Dovadă că președintele urmărea un singur lucru (bazat pe fantasma colectivă a liniștii și siguranței, invocată la vremea respectivă de Iliescu): continuitatea sistemului. Ce nu a anticipat președintele a fost rezistența lui Bolojan.
Și așa am ajuns la vara aceasta suprarealistă. Cînd sînt de făcut n reforme: fără guvern, fără parlament (căci e vacanță). Și literalmente contra-cronometru. Și așa s-a ales praful și de al doilea vot… Atît de deosebit de restul clasei politice, Bolojan face figură de salvator (Doamne, ce ne mai place mitul ăsta!), de chirurg adus să facă operația decisivă de salvare a pacientului muribund. Numai că chirurgul are o mînă legată la spate (de PSD), un picior legat de masă (de justiție) și un plasture pe un  ochi (de la președinte). Cam ăsta este tabloul la sfîrșitul verii. Vom pierde banii ultimi de la PNNR și ăsta va fi un argument forte puternic pentru ca Bolojan să fie marginalizat. Credeți că vor plăti Nicușor Dan sau Grindeanu? Nici pomeneală. Așa cum PSD-ul nu a plătit nici moral, nici penal batjocorirea, secătuirea inconștientă a finanțelor țării. Vom intra într-o lungă și liniștită perioadă de guvernare a AUR, chiar sub sigla PSD. Vă mai amintiți, cei care ați trăit pe atunci, ce liniște de mormînt era prin anii 80 în România? Cam asta ni se pregătește, în entuziasmul celor care își închipuie că doliul ăsta e „patriotic”. Și aici ajung la altă poveste a acestei recapitulări de vară.
Am urmărit un podcast, un dialog extrem de interesant și plin de învățăminte între domnii Theodor Paleologu și Armand Goșu. Și spune dl. Paleologu un lucru prea adevărat, greu de dus, la care trebuie meditat: populația noastră își urăște elitele intelectuale! Perfect adevărat, demonstrabil de la mineriade încoace în n situații. Numai că este valabilă și reciproca: și elita snoabă disprețuiește sau ignoră suveran „prostimea” (cuvîntul prost apare incredibil de des în Rețele și discuții, inclusiv în titlul cărții d-lui Paleologu. „Ceilalți” sînt totdeauna proști). Ridicolul „război al merdenelelor” e un simptom care ar merita tratate de sociologie. Care arată hidoasa falie ce desparte societatea românească, și care nu este între „buni” și „răi”, ci mult mai complicată. Elitele noastre „progresiste” s-au plasat à la Coana Chirița de partea „Evropei” compromițînd, cum ar zice Maiorescu, cel mai european dintre cei vechi, chiar ideea de Europa. Care, presupune, de exemplu, cultură și învățămînt performant și justiție și credință și memorie și obsesie identitară. La noi, dimpotrivă, elitele intelectuale s-au străduit să destructureze toate aceste concepte. Vînzîndu-ne o „Europă” de mucava. Mai mult: acaparînd, însușindu-și exclusivitatea acestei imagini, atacînd violent pe oricine iese din tipar, au îndepărtat, în fapt, ideea de Europa, dîndu-le mînă liberă la alde Georgescu, Puric & Șoșoacă de a o reduce la o caricatură. Declarativ, cam toți vrem „Europa”, dar care Europă? Filmul lui Mungiu, Fjord, pune subtil această problemă. Trebuie, deci, după o vară extrem de secetoasă, să ne pregătim pentru o lungă iarnă istorică. Multe elemente justifică o asemenea prezumție. Chiar dacă, prin minune, scăpăm de războiul direct, cel puțin două cicluri electorale de aici înainte vom îngheța democrația. Mai departe privirea nu răzbate…

Prof. dr. Christian CRĂCIUN