Ediția 2026 a Festivalului de Folk In Memoriam Victor Socaciu „Om Bun” a ajuns la final. A fost o ediție cu totul aparte, care, cu siguranță, va rămâne mult timp în memoria colectivă. Cele trei zile de festival au demonstrat că orașul Breaza a devenit definitiv un punct de interes pentru muzica folk din România. După șase ani de „Om Bun”, nu mai încape nicio îndoială că acest festival a devenit un eveniment de referință pentru viața culturală din țara noastră. Dacă privim cele trei zile din acest an, fiecare a avut un moment aparte: de la recitalul de excepție al maestrului Mircea Vintilă, la revenirea istorică pe scenă a lui Eugen Baboi, la recitalul lui Cristian Buică, cu chitara moștenire a lui Victor Socaciu, și până la recitalul lui Ducu Bertzi. Publicul prezent a putut asista la un adevărat carusel de emoții în sala amfiteatru „Victor Socaciu” din incinta Primăriei Breaza. Imagini din prima si a doua zi puteti urmari pe canalul nostru de YouTube.

Câmpina, reprezentată și în ziua a treia de festival
Dacă festivalul a pornit la drum cu un veteran al muzicii folk, Tituș Constantin, ultima zi de recitaluri a fost deschisă de o tânără artistă din Câmpina, aflată la începutul carierei sale. Teodora Fodac a reprezentat noua generație, iar publicul din Breaza a fost impresionat de talentul de care artista dă dovadă la vârsta sa. Recitalul Teodorei Fodac a fost o demonstrație că viitorul muzicii folk românești este în mâini bune.
Ducu Bertzi, recital de excepție
Nu poți vorbi despre folk fără Ducu Bertzi. Legendarul artist este principala atracție la orice festival la care participă, iar publicul din Breaza știe acest lucru, primindu-l cu o energie aparte. Ducu Bertzi a ținut publicul conectat din primul până în ultimul moment, sala amfiteatru „Victor Socaciu” cântând, aplaudând și fredonând împreună cu acesta.
Seara a continuat cu recitaluri emoționante și voie bună
După energia creată de Ducu Bertzi, publicul a avut parte de un scurt răgaz, pe scenă fiind proiectat un film in memoriam George Nicolescu. După acest moment solemn, seara a continuat cu muzica plină de sensibilitate a lui Niki Puchianu, urmat de Angela Marieșiu. Responsabil pentru hohotele de râs din sală a fost Vali Petcu, venit cu numeroase bancuri și povești, pe care le-a îmbinat perfect cu muzica sa.
Florin Săsărman a încheiat festivalul în mare stil
Putem spune că am avut parte de un „grand finale” datorită lui Florin Săsărman, dar și publicului, care părea mai degrabă la începutul festivalului, nu la finalul celor trei zile de spectacol. Artistul a pregătit un recital „mai liric”, după cum și-a descris repertoriul gândit inițial pentru un moment anterior în program, însă, din motive organizatorice, acesta a fost reprogramat. În cele din urmă, Festivalul „Om Bun” 2026 a fost închis de cel care a fost vocea evenimentului încă din prima zi.

Primarul Bogdan Novac, recunoscător pentru această ediție și încrezător pentru cele viitoare
Invitat pe scenă de Florin Săsărman, primarul orașului Breaza, Bogdan Novac, a definit Festivalul de Folk „Om Bun” drept o veritabilă „lecție de viață”. Edilul a subliniat atmosfera de respect reciproc dintre artiști, care aleg să rămână în public pentru a-și susține colegii, dărâmând astfel barierele tradiționale dintre scenă și spectatori.
Invocând îndemnul maestrului Mircea Dumitru, primarul a făcut un apel direct la coeziune socială, punctând necesitatea depășirii perioadelor de izolare: „Este uimitor că suntem împreună, pentru că prea mult timp am stat separați”.
În finalul intervenției, acesta și-a exprimat recunoștința față de comunitate, definind publicul drept nucleul și „familia” care dă viață acestui festival, indiferent de condițiile exterioare. „Haideți să fim împreună, haideți să fim uniți, haideți să ne bucurăm!”, a spus Bogdan Novac în încheiere.
Felix PRECUP


Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!