Febra pregătirilor pentru zilele oraşului, care vor avea loc în septembrie, este în toi. Aproximativ 3 miliarde de lei va cheltui administraţia locală pentru „ceva ce nu au mai văzut câmpinenii de mult“ – declara zilele trecute un oficial din Primărie. Artişti super cunoscuţi precum Irina Loghin, Ştefan Bănică Jr. şi Claudiu Bleonţ vor urca pe scena amplasată pentru aceste festivităţi în centrul oraşului, în zona intersecţiei de la Casa Cărţii. Timp de două zile, bulevadrul Carol I va fi închis în zona centrală, iar câmpinenii se vor putea bucura de o serie întreagă de manifestări muzical – cultural – distractive, al căror desfăşurător nu l-am putut afla din motive de… „surprize, surprize“. Oficialii Primăriei sunt tare secretoşi şi vor să ne lase cu gura căscată, pe principiul arătat mai sus – „o să vedeţi ce n-aţi văzut“. În toată secretomania aceasta am aflat însă ceva interesant. Maestru de ceremonii al evenimentului va fi viceprimarul Ion Dragomir, în timp ce primarul Horia Tiseanu se zice că nici nu ştie prea bine în ce zile va avea loc megapetrecerea. Nu este nici o surpriză, la cât stă dumnealui prin primărie!
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!