Știri

Verificări și controale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 în Prahova

În perioada 14 – 17 octombrie 2021, la nivel național, polițiștii au intensificat acțiunile de informare, prevenire și combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19.
Astfel, în această perioadă, au fost organizate 2.223 de acțiuni în teren, în special, în locuri aglomerate, la agenți economici și în mijloacele de transport în comun.
Polițiștii au acționat împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, pentru protejarea sănătății publice.
În urma activităților derulate, au fost constatate 6 infracțiuni în legătură cu pandemia de Covid-19, dintre care 4 de zădărnicirea combaterii bolilor și una de fals în declarații.
De asemenea, polițiștii au aplicat 9.818 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.505.535 de lei, celor care nu au respectat normele de protecție sanitară.
În județul Prahova, 50 de acțiuni punctuale în 72 de ore, arată efortul polițiștilor de la acest sfârșit de săptămână, în care au acționat, în medie, zilnic, aproape 100 de polițiști.
Polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova, jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobila Matei Basarab Ploiești, de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova dar si de cel al reprezentanților ITM Prahova, DSP Prahova si DSVSA Prahova.
Peste 800 de persoane și 370 de mijloace de transport în comun au fost verificate în ultimele trei zile.
De asemenea, 221 de societăți comerciale, au fost verificate în ultimele trei zile.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii prahoveni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de peste 70 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 35.000 de lei, cele mai multe, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii.
Astfel de acțiuni vor fi derulate și în perioada următoare, în vederea limitării efectelor pandemiei.
Recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.
Reamintim faptul că, la nivel național, în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, obligație care, la nivelul județului Prahova, a fost instituită pe întreg teritoriul județului.

Sursa: Institutia Prefectului Judetul Prahova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare