Știri

Un ortoped „belgian” la Poiana Câmpina: LA SPITALUL SANCONFIND SE VA FACE ORTOPEDIE CA ÎN BELGIA

(P) În curând, Cabinetul Ortopedie din cadrul Policlinicii SanConfind va putea oferi servicii medicale la standarde pe care mulți pacienți și le-ar dori. Mai exact, la standarde belgiene. Iar acest lucru este posibil, întrucât, de la începutul lunii viitoare, pacienții vor primi consultații și îngrijiri (inclusiv intervenții chirurgicale în modernul bloc-operator al spitalului), de la un profesionist desăvârșit al ortopediei și traumatologiei, medicul specialist Viorel Albu, născut la Ploiești (așadar, prahovean de-al nostru), școlit la București (Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”), cu prima parte a rezidențiatului efectuată la Spitalul Militar din Capitală (începuturile perfecționării în meserie, s-ar putea spune), pentru ca în a doua parte a rezidențiatului și în primii ani ca medic specialist să se perfecționeze cu desăvârșire pe plan profesional în două spitale din Belgia; primul spital, din Bruxelles, iar al doilea, dintr-un oraș situat în apropierea ”inimii” Uniunii Europene. Astfel stau lucrurile la spitalul din Poiana Câmpina, o unitate care devine tot mai mult un spital vest-european de top, situat într-o comună în care începe să se simtă un discret parfum belgian, o comună mică, dar în care pulsează o viață medicală de mare anvergură și de fecund viitor. Nu dorim nimănui nici cea mai mica traumă, dar celor care vor suferi (Doamne, ferește), vreo fractură în viitorul apropiat, am îndrăzni să le dăm un sfat. Dacă, pe de o parte, se vor gândi că le-ar fi mai cu leac o operație într-un spital vest-european, dar pe de altă parte, nu ar vrea să ajungă la mari cheltuieli, ar fi poate mai bine să se gândească și la spitalul din Poiana Câmpina, iar apoi să-și caute cu încredere sănătatea la Spitalul SanConfind, un spital cu adevărat european… vest-european. Cei care au suferit deja traume ortopedice și ar dori un consult la ”ortopedul belgian”, se pot programa printr-un simplu apel telefonic, la numărul de call-center 0244.990. Domnul doctor va avea normă întreagă la SanConfind, deci va lucra zilnic în cadrul Cabinetului Ortopedie. Celor care doresc să îl cunoască mai bine pe medicul ortoped Viorel Albu, interviul alăturat este tot ce le trebuie. 


– Domnule doctor, sunteți printre medicii români care au făcut carieră în Occident și care, totuși, au ales să revină în țară, deși salarizarea în medicina românească este mult inferioară cele din țările dezvoltate ale Europei. Ce v-a determinat să vă întoarceți în România?
– Nu este niciun secret pentru nimeni că salariul unui medic din Belgia este mult mai mare decât al unui medic din România, de câteva ori mai mare. Dar în țară străină fiind, te mai mistuie dorul după cei pe care îi iubești cel mai mult pe lumea asta. Și cum eu nu iubesc banul cel mai mult pe lumea asta, am decis să mă întorc alături de cei mai apropiați mie, alături de familia mea. Deci am revenit din motive pur familiale. 
– Ați lucrat mai mulți ani în două spitale de stat din Belgia. Cum funcționează  o secție de ortopedie într-un spital de stat occidental?
– Abordarea unui pacient este puțin mai diferită față de cea din România. Acolo este mai multă disciplină, mai multă ordine și mai puțin stres. Trauma unui pacient este mai repede stabilizată, se face, de regulă, în primele șase ore de la incident („cele șase ore de aur”, le spunem noi), dar și când aceasta nu se poate reuși, pacientul nu se panichează, rămâne calm, poate și pentru faptul că știe că nu va pleca de acolo nerezolvat, ca să zic așa. Acolo fiecare pacient este în centrul atenției, toți pacienții sunt la fel de importanți. În ultima vreme, medicina românească s-a mai inspirat din medicina practicată în Uniunea Europeană, așa că metodele din România nu diferă foarte mult de cele din Belgia. Dar acolo, însă, pot spune că se urmărește cu mai mare atenție confortul pacientului și securitatea lui.
– Care ar fi diferența dintre ortopedie și traumatologie?
– Ortopedia se ocupă cu studierea și tratarea maladiilor aparatului locomotor pe tot parcursul vieții unui bolnav, aceste afecțiuni congenitale și dobândite având diverse proveniențe, pe când traumatologia se ocupă de traumatismele aparatului locomotor, de la etapa primului ajutor-medical, continuând cu eventuale intervenții chirurgicale și tot ce mai este nevoie până la recuperarea medicală. În Belgia am lucrat multă traumatologie, dar și ortopedie. 
– Am înțeles că cel mai grav caz pe care l-ați avut în Belgia a fost al unui tânăr de 26 de ani, care a suferit un teribil accident de mașină. Ce ne puteți spune despre acest caz?
– Într-adevăr, am avut acest caz extrem de dificil, al unui tânăr care a fost adus la spitalul unde lucram, după un accident rutier urât, într-o stare foarte gravă. A stat în coma 14 zile, iar în acest răstimp a fost supus unei serii de operații delicate. După ce s-a trezit, cu toate operaţiile bine făcute, ne-a întrebat ce e cu el acolo. La început, avea toate oasele de la picioare fracturate (inclusiv cei doi genunchi), plus coatele cu fracturi deschise. De fapt, toate fracturile erau deschise.  În prima zi când a fost adus, eu m-am ocupat de el, și am reușit să îl stabilizez.
I-am făcut mai multe operații, nici nu mai știu bine acum câte, cred că au fost vreo patru-cinci. Am umblat mai mult la articulațiile pacientului. Știu că am intrat în sala de operații pe la ora 11.00 și am ieșit după ora 20.00. Nouă ore de operații succesive. După ce m-am consultat cu mai mulți colegi ortopezi, în a doua săptămână i-am mai făcut vreo șase operații. La una dintre operații, îmi aduc bine aminte, m-a ajutat și șeful secției. Deoarece omul are un aparat locomotor foarte complex, cu sute de oase și articulații, ortopedia ultimelor decenii s-a specializat foarte mult. Unii ortopezi sunt specializați pe oasele mâinii, alții pe cele ale labei piciorului, și nu lucrează decât în acele zone. Eu și încă un coleg eram singurii ortopezi generaliști din acel spital și ne ocupam cu rezolvarea unor traume dintre cele mai diverse, localizate în orice parte a aparatului locomotor.
– Care au fost impresiile primei vizite pe care ați făcut-o în spital?
– Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar chiar dacă aș putea fi acuzat de subiectivism (având în vedere că voi lucra aici), pot să vă declar cu mâna pe inimă că am găsit în SanConfind aceleași condiții pe care le-am găsit și în Belgia. Prin toate dotările sale, nemaivorbind de personalul medical, Spitalul SanConfind este, cu adevărat, un spital occidental.
– Ne puteți spune, în final, ce aspirații profesionale pentru viitor aveți.
– Nu sunt un carierist. Vreau să mă perfecționez permanent pentru a vindeca, întotdeauna și foarte bine, pe fiecare pacient. Desigur, cât este omenește posibil… 
www.sanconfind.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare