BREAKING NEWSȘtiri

Stadionul „Steaua Română” se pregătește de redeschidere: lucrări la gazon și sistemul de irigație

Stadionul „Steaua Română” trece printr-un amplu proces de modernizare, autoritățile locale anunțând că lucrările de amenajare a terenului sunt în plină desfășurare. Obiectivul este redarea bazei sportive activităților specifice, în condiții corespunzătoare, după o perioadă în care aceasta nu a putut fi folosită la capacitate optimă.
Intervenția se derulează în două etape principale. Prima vizează sistemul de irigație, unde s-au săpat șanțurile necesare, s-au montat circuitele și a fost pusă în funcțiune întreaga instalație.
A doua etapă presupune refacerea completă a gazonului, printr-o serie de operațiuni tehnice: erbicidare, scarificare, perierea gazonului cu recoltarea resturilor rezultate, vibro-aerare, înnisipare, supraînsămânțare și fertilizare. Lucrările sunt esențiale pentru refacerea suprafeței de joc și pentru asigurarea condițiilor necesare desfășurării activităților sportive.

„În paralel, pregătim și cadrul necesar pentru funcționarea stadionului. Regulamentul de funcționare, precum și tarifele pentru utilizarea bazei sportive au fost supuse procedurii de transparență decizională și consultare publică, iar la finalul acestei luni urmează să fie supuse aprobării Consiliului Local” – a anunțat primarul Irina Nistor.
Stadionul se află în administrarea Clubului Sportiv Câmpina. După finalizarea lucrărilor și aprobarea regulamentului și a tarifelor, baza sportivă va putea intra într-un circuit de utilizare clar și organizat.
Vă reamintim că baza sportivă a trecut în proprietatea publică la sfârșitul anului 2024, odată cu semnarea actului de donație de către societatea Ecogen Power SRL, parte a grupului de firme Soceram – Neptun.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare