Știri

Un eveniment cu totul la superlativ: povestea hiperboreană a Iraidei Florea

Finisajul expoziției IMAGOCOSTUM – HYPERBOREAN FOLKLOR, concept realizat de Iraida Florea (artist vizual și creator de imagine) a fost găzduit chiar în grădina Muzeului Memorial Nicolae Grigorescu din Câmpina, în penumbra razelor blânde ale apusului muntean din data lunară 22 ale lui cuptor.
Sub bagheta magică a folclorului hyperborean, evantaiul cultural desfășurat timp de câteva ceasuri a fost absorbit intens de publicul prezent și interesat.
Oaza de verdeață a fost cea mai potrivită “ramă” pentru imaginea hyperboreană concepută și realizată de Iraida pentru acest eveniment, aparițiile artistelor invitate fiind stilizări contemporane ale costumului tradițional românesc delicat accesorizate cu bijuteriile de artă hiperboreene create de artistă împreună cu sculptorul Vlad Dumitriu. Costumația artistei Iraida Florea a fost creată și realizată manual, timp de aproximativ un an, de însăși mama acesteia Ana Florea, și i-a fost dăruită odată cu deschiderea expoziției IMAGOCOSTUM.

Întru întâmpinarea oaspeților a fost caleașca zeiței de zahăr Irina Preda, autoarea Cofetăriei IRIPAN, care a răstălmăcit poveștile hyperboreene ale prietenelor sale Iraida și Ioana Sandu și a creat deliciile hiperboreene cu ingrediente 100% naturale, pe care invitații evenimentului le-au savurat cu deosebită plăcere.
Recitalurile de poezie hiperboreană scrise și interpretate de Iraida Florea, doina interpretată de tânăra artistă Agata Toma, dansul miresei tradițional jucat cu pasiune de frumoasa dansatoare de folclor românesc Ana Maria Paraschiv, și hiperboreana interpretare a încântătoarei „fete cu 1000 de voci” Ioana Sandu au conturat programul artistic al după-amiezei într-o atmosferă cu stil și har.

Participarea activă și de excelent profesionalism a inițiatorilor și colaboratorilor acestui eveniment cultural, curatoriat cu dedicație de către Iraida Florea, este reprezentarea manifestului tuturor creatorilor, producătorilor, susținătorilor și doritorilor de cultură și identitate socială și națională. Vlad Dumitriu, Irina Bucur, Alina Apostol, Carmen Băicoianu sunt cei patru pasionați custozi ai Muzeului Memorial Nicolae Grigorescu, în sprijinul cărora au fost colegele de la Muzeul de Artă Prahova “Ion Ionescu Quintus”, doamna director adjunct Alice Neculea, Mariana Dăscălache Nițică, Corina Stoian, oameni frumoși cu extraordinară dorință și voință de a construi împreună un univers cultural bine meritat.
Oficialitățile prezente la eveniment – Sara Weschler – vicepreședinte European Fashion Council, Anca Bălan – președinte Romania Fashion Council, Adrian Ungureanu  – primarul comunei  Brebu, Bogdan Novac – primarul orașului Breaza –  au fost măgulite de excelența evenimentului cultural și nu au întârziat să invite alaiul hiperborean să prezinte proeictul de imagine HYPERBOREAN FOLKLORE în viitoare contexte culturale.

Credit fotografie – Călin Andrei Mihăilescu / AnaMaria Halalai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare