Știri

Un chirurg din București, doctor în științe medicale, se alătură echipei SanConfind

Anul acesta, tot mai mulți chirurgici cunoscuți din București, care lucrează în marile spitale ale Capitalei, și-au exprimat dorința de a opera în modernul bloc-operator al secției Chirurgie din Centrul Medical SanConfind Poiana Câmpina. Unul dintre cei mai activi chirurgi cu care SanConfind a încheiat protocoale de colaborare este medicul Sebastian Grădinaru, medic primar chirurgie generală, doctor în științe medicale din 2010, care lucrează la o clinică a Spitalului Universitar de Urgență București. Domnul doctor își găsește timp și pentru o susținută activitate de cadru didactic universitar, fiind șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din Capitală. Este unul dintre cei mai buni specialiști bucureșteni în chirurgia sânului, specializare pentru care s-a pregătit și în străinătate, un an de zile lucrând în Irlanda, la Galway University Hospital. Noul colaborator al Spitalului SanConfind are o bogată experiență în chirurgia generală, realizând până în prezent aproximativ 5000 de operații. Printre ele se numără și cele câteva operații realizate la SanConfind, majoritatea reprezentând intervenții laparoscopice. 

SanConfind ar fi un etalon printre spitalele private din Irlanda
„Pot să vă spun că Spitalul SanConfind este mai bine dotat, din toate punctele de vedere, mai confortabil și mai sigur decât un spital privat din Irlanda. Siguranța pacientului este unul dintre punctele forte ale spitalului, deoarece există aici niște circuite care se respectă cu mare rigoare. Blocul-operator al secției Chirurgie are două săli ultramoderne cu dotări de excepție. Aici ai tot ce îți trebuie pentru orice operație de chirurgie generală și laparoscopică. Știu că s-a facut chiar și o rezecție hepatică. Operațiile pe care eu le-am făcut la SanConfind sunt, în mare parte, intervenții oncologice. De fapt, majoritatea pacienților mei sunt pacienți oncologici”, ne spune medicul Sebastian Grădinaru. 
Șase operații absolut reușite
Am mai aflat de la domnul doctor că a realizat șase operații la SanConfind, toate fiind salvatoare, adică absolut reușite. „Am operat două paciente cu tumori mamare și două paciente cu tumori genitale. De asemenea, am mai avut o pacientă cu cancer de rect, operată laparoscopic, la care am făcut o rezecție ultrajoasă de rect cu coborâre transanală și fixare coloanală, evitând astfel o colostomie permanentă (colostomia este deschiderea colonului la piele pentru a crea un anus artificial – n.red.). Această pacientă, la o săptămână de la externare, a făcut o apendicită acută perforată, pe care am rezolvat-o în urgență, tot laparoscopic, printr-o apendicectomie. Una dintre cele două paciente cu tumori genitale avea un chist mare de ovar torsionat, de aproape 2 kg, chist care s-a dovedit a avea o natură benignă. La cea de a doua pacientă cu patologie genitală, am efectuat o histerectomie radicală laparoscopică pentru mărirea de volum a fibroamelor uterine și a ovarelor, în urma tratamentului hormonal. Acesta a fost indicat ca ultimă verigă a tratamentului multimodal pentru cancer mamar bilateral, operat cu câteva luni în urmă. Cele două operații din sfera genitală au fost realizate integral prin procedee laparoscopice. Operațiile de sân au fost făcute clasic. SanConfind este un spital deosebit, cu dotări excepționale, cu medici buni, dar, din păcate, puțin cunoscut la București, ba chiar și la Ploiești. Chiar dacă pacientele pe care le-am operat sunt din Teleorman, Gorj, Prahova și Bucuresti. Asta înseamnă că mai sunt încă multe de făcut pe partea de marketing medical”, ne mărturisește domnul doctor. 

Un comentariu

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare