Între 31 iulie și 5 august, orașul Alexandria se pregătește să trăiască din nou efervescența artistică a unei generații care se exprimă cu pasiune, autenticitate și curaj. Festivalul Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis împlinește anul acesta 20 de ani și marchează aniversarea cu o ediție specială.
După un proces de selecție riguros, în care peste 40 de trupe s-au înscris, au fost alese cele opt formații care vor reprezenta spiritul teatrului tânăr la ediția din acest an.
Printre trupele selectate se numără și Trupa „Mircea Albulescu” a Casei de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina, care revine pe scena acestui festival, unde va prezenta spectacolul „17”.
Formarea trupei a început în urmă cu mai bine de un deceniu, urmare unor cursuri de teatru finanțate de Consiliul Local. Unul dintre cei care s-au implicat decisiv pentru punerea în practică a acestei inițiative este regretatul Adrian Dochia, fondator al Asociației Culturale „Teatru Proiect”, care a pus bazele unui spațiu de creație devenit între timp emblematic pentru tinerii pasionați de teatru din oraș.

Ediția aniversară Ideo Ideis 20 promite mai mult decât spectacole. Festivalul propune o săptămână de ateliere de dezvoltare personală, dialoguri între generații și întâlniri cu oameni care inspiră.
Trupele vor lucra alături de mentori din lumea teatrului profesionist – nume sonore precum Judith State, Paul Ipate, Andreea Grămoșteanu, Andrei Huțuleac, Maria Obretin, Gabriel Răuță, Corina Moise și Liviu Pintileasa.
Unul dintre cele mai așteptate evenimente este Seara Povestitorilor, organizată în weekend, unde pe scena festivalului vor urca, între alții, Maia Morgenstern, Ada Galeș, Cristian Delcea & Mihai Voinea (Recorder).
Trupele selectate pentru ediția din acest an sunt următoarele: ACT – Bacău; Amprente – Brașov; Artwork – Iași; Atelierul de Teatru – Botoșani; Gong – Roman; Les Dilettantes – Alexandria; Protha – Panciu; Mircea Albulescu – Câmpina.




Magic! 🎭❤️🎭
Este nevoie de acel ceva atât de puternic încât să nu uităm că „viața toată este ea însăși o scenă, pe care toți oamenii sunt actori mai mult sau mai puțin buni…”
Este despre mesajele pe care tinerii de azi, plini de talent, ni le pot transmite prin arta jocului scenic și a graiului…este despre conștientizarea actului artistic, metamorfozat în forța iubirii…este despre ei și noi, despre AICI și ACUM! ❤️🎭❤️