Știri

Teatrul unui proiect sau proiectul unui teatru:

La Câmpina, un teatru profesionist 
şi-a început chinurile facerii
 
Eticheta de oraş cu cei mai mulţi intelectuali la mia de locuitori, care a marcat existenţa urbei noastre pentru multe decenii – mai toate situate în temporalitatea sfârşitului de mileniu trecut, a gâdilat în mod plăcut urechile concitadinilor (vorba lui Caragiale) şi a umflat binişor pipota câmpinenilor de ieri şi de azi. Orăşelul de la poalele Muscelului a avut mereu un nivel de trai ridicat, nutrit de principala bogăţie a măruntaielor sale – aurul negru, dar şi de industrializarea intensă pe care i-au imprimat-o autorităţile comuniste ale vremurilor trecute. Majorităţii familiilor locale de muncitori şi intelectuali i-a stat în putinţă să-şi trimită odraslele la şcoli înalte, ca să nască sau să ducă tradiţia “frunţilor luminate” mai departe. Iar de aici şi până la o puternică efervescenţă culturală, întreţinută constant, de un secol încoace, nu a mai fost decât un pas. Pentru că, de regulă, o educaţie aleasă aduce cu sine şi dragostea pentru artă, pentru cultură, pentru frumos.
În domeniul teatrului, de exemplu, s-au înfiripat preocupări şi pasiuni locale cu mulţi ani în urmă. Iubirea de teatru a fost un foc ce a mistuit inimile localnicilor încă de la începutul secolului trecut. Teatrele din Bucureşti rar ocoleau patriarhalul nostru orăşel, fiindcă ştiau că găsesc aici un standard cultural ridicat şi simţeau mereu în sala de spectacole căldura unui public iubitor înfocat al artei dramaturgiei. În perioada antebelică şi mult după aceea, pe scena vestitei săli Monovici de pe Bulevard, au prezentat spectacole cele mai cunoscute teatre din ţară, în cadrul cărora şi-au etalat talentul actori geniali precum Constantin Nottara,  Iancu Brezeanu, Ion Manolescu, Maria Filotti, Constantin Tănase ş.a. După 1960, odată cu construirea Casei de Cultură “Geo Bogza”, a funcţionat aici un teatru popular şi chiar o secţie de teatru de păpuşi. Regizori şi actori amatori au pus în scenă, cu profesionalism şi dăruire, piese de teatru celebre. După Revoluţie, teatrul de amatori de la Casa de Cultură a devenit o amintire. Şi nici teatrele din Capitală nu mai obişnuiesc să ne viziteze, fiind căutate, în special, oraşele mari de provincie, reşedinţele de judeţ cu populaţie însemnată, care să asigure mai multe şanse pentru umplerea sălilor de spectacole.
Astăzi, există şansa înfiinţării unui teatru profesionist în Câmpina. Adrian Dochia, un localnic îndrăgostit până la maladie de muza Thalia, marele maestru al scenei româneşti, Mircea Albulescu, şi actorul şi regizorul Dan Tudor au înfiinţat Asociaţia Culturală “TEATRUL PROIECT”, o organizaţie neguvernamentală cu scop cultural, mai precis, cu scopul înfiinţării, la Câmpina, a unui teatru profesionist în vederea revigorării activităţii culturale în zonă. Obiectul de activitate al asociaţiei este foarte extins. În afară de activităţi de producţie şi promovare a spectacolelor de teatru (muzică, dans, balet, operă, circ etc), asociaţia este menită a promova orice tip de creaţie, creaţia în general, prin organizarea de concerte, festivaluri, gale de premiere, recitaluri, seminarii, simpozioane, turnee, expoziţii, conferinţe, dezbateri publice, ateliere de creaţie etc. Ideea teatrelor de proiecte a câştigat tot mai mult teren, în ultimul deceniu, mai ales în oraşele unde nu există teatre profesioniste.
Zilele trecute, a fost semnat actul de constituire a Asociaţiei Culturale TEATRUL PROIECT – Câmpina la un notariat din oraş, doamna notar fiind plăcut surprinsă de faptul că cel înscris în acte oficiale sub numele Iorgu Albulescu este, de fapt, marele nostru actor Mircea Albulescu. Deocamdată, sediul asociaţiei este la locuinţa lui Adrian Dochia (str. Carpaţi nr. 1B), dar fondatorii sunt în căutarea unei clădiri corespunzătoare, care să poată găzdui viitoarele spectacole de teatru şi unde să se poată desfăşura şi repetiţiile necesare.
Curioşi să aflăm cât mai multe despre TEATRUL PROIECT şi proiectele sale, am stat de vorbă cu Adrian Dochia, o sinteză a discuţiei noastre fiind redată în interviul de mai jos. 
Reporter:   Cum v-a venit ideea înfiinţării unui teatru profesionist la Câmpina?
Adrian Dochia: În primul rând, pentru că aici a funcţionat un Teatru Popular,  unde au montat piese nume importante ale teatrului românesc: Mihai  Dimiu, Victor Ion Frunză, Eusebiu Stefanescu. În al doilea rând, deoarece  a existat mereu un PUBLIC de teatru  la Câmpina. Multă vreme, orice spectacol se juca de două ori, de fiecare dată cu sala plină. Oraşul nostru are un potenţial cultural deosebit, trebuie doar pus în valoare. În al treilea rând, există o Casă de Cultură construită pentru a fi teatru (cu o sală de spectacole cu acustică deosebită, o scenă generoasă, foaiere, multe cabine). Câmpinenii chiar îi spun “teatru” acestei  construcţii. Şi nu în ultimul rând, pentru că suntem convinşi că  tânăra generaţie are  dreptul să cunoască şi să îndrăgească această artă, iar publicul iubitor de teatru are dreptul  să se întoarcă la o veche pasiune. Nu trebuie să neglijăm rolul cultural şi de educaţie estetică al unui spectacol de teatru. Spectacolele de teatru în Câmpina sunt  foarte rare, de multe ori scumpe (sunt aduse de intermediari) şi nu mereu de cea mai bună calitate. Iubitorii de teatru  bat drumul până la Bucureşti ca să vadă un spectacol.
Rep: Cum aţi reuşit să-l convingeţi pe maestrul Mircea Albulescu să vi se alăture?
A.D.: Maestrul Mircea Albulescu s-a alaturat bucuros acestui proiect, pe care eu, împreună cu prietenii mei Dan Tudor (actor si regizor  la Teatrul Naţional din  Bucureşti) şi Marius Zarafescu (director al Direcţiei de Teatru din Ministerul Culturii), îl puneam la cale de ceva vreme, şi anume înfiinţarea unui TEATRU DE  PROIECT  în Campina. Maestrului i-a placut ideea şi, la solicitarea noastră, s-a hotărât să ne sprijine cu numele, personalitatea şi experienţa sa. Ne-a mărturisit că, acum, la vârsta respectabilă a domniei-sale, i-ar plăcea să se identifice cu un astfel de proiect.
Rep.: Ce înseamnă un teatru proiect?
A.D.: Este o modalitate modernă, europeană, de a face teatru. El nu trebuie să existe ca o instituţie cu actori, regizori şi personal angajaţi permanent. Spectacolele sunt concepute si executate ca proiecte, cu actori, regizori, scenografi care sunt colaboratori  plătiţi pe fiecare proiect. Noi  producem un număr de proiecte  (după posibilităţi), iar spectacolele  vor fi ale noastre, vor fi prezentate publicului  câmpinean (şi nu numai) sub forma unei stagiuni permanente. Din colaborările noastre cu alte teatre de proiect din ţară, publicul câmpinean va avea posibilitatea sa vizioneze şi spectacolele acestora din urmă.
Rep.: Aţi stat de vorbă cu autorităţile administraţiei locale?
A.D.: Am avut o discutie cu dl. primar Horia Tiseanu şi dl Florin Dochia, directorul Casei de Cultură. Am avansat ideea de a transforma actuala Casa de Cultură  în Teatru Municipal. Aceasta transformare presupune şi o schimbare a schemei de personal. Domnul primar a considerat că nu este momentul, având în vedere restricţiile impuse angajării personalului bugetar de către legislaţia din  domeniu. În consecintă, noi am înfiinţat această asociaţie culturală cu scopul de a colabora, pe bază de proiecte, cu autorităţile locale şi Casa de Cultură.  Un  proiect presupune montarea unui spectacol folosind actori profesionişti (în principiu, de la Bucureşti), dar şi colaboratori locali (actori amatori, solişti, scriitori  etc.), în funcţie de necesităţi. Spectacolul, odată făcut, este al nostru, al asociaţiei, al Teatrului din Câmpina. Îl prezentam în Câmpina periodic, dar îl putem prezenta şi în alte localităţi (Bucuresti, Buzău, Giurgiu, de exemplu). Cei de acolo, la rândul lor, vor veni cu spectacolele lor în Câmpina. În acest mod va funcţiona colaborarea, iar spectatorii câmpineni vor avea parte de o adevarată stagiune teatrală. Gândiţi-vă că putem realiza un festival al teatrelor de proiect, asa cum există la Buzău. De reţinut că spectacolele şi participarea vor fi ale TEATRULUI PROIECT CÂMPINA, deci vor  reprezenta oraşul nostru. Suntem în căutarea unei locaţii corespunzătoare pentru desfăşurarea unor spectacole de teatru. Sperăm într-o bună colaborare cu autorităţile locale şi cu Casa de Cultură. Avem nevoie de această colaborare. Şi atâta timp cât  scopul nostru este strict cultural, nu vedem de ce  nu am avea sprijinul  forurilor culturale locale. Mai ales că ne-am făcut cunoscute intenţiile.
Rep.: Cu ce bani veţi realiza proiectele?
A.D.:  Fiind o asociaţie culturală non profit, vom apela, pentru început, la sprijinul sponsorilor. Apoi  spectacolele vor fi vândute publicului, dar vom căuta să practicăm preţuri modice pentru a încuraja lumea să vină la teatru. Ne vom implica, de asemenea, în proiecte  alături de autorităţile locale, instituţii de stat si particulare, vom accesa fonduri europene pe proiecte culturale etc. Suntem convinşi că demersurile noastre vor fi încununate de succes. Un teatru proiect este o instituţie viabilă. Avem exemplul Teatrului de la Buzău, care a deschis drumul şi funcţionează în acest sistem de peste 10 ani (este adevărat, cu sprijinul autorităţilor locale de acolo). La Buzău, un nucleu de profesionişti inimoşi au facut o treabă extraordinară. Au şi un festival de teatru foarte bine văzut. Există, de asemenea, teatru proiect la Galaţi, la Giurgiu.
Rep.: Care sunt planurile imediate ale asociaţiei dvs?
A.D.:  Pentru început, vom aduce câteva spectacole  din Bucureşti. Dan Tudor are câteva spectacole regizate de el  pe care vrem să le prezentăm publicului câmpinean. În curând, câmpinenii îi vor putea admira pe scena Teatrului Proiect Câmpina pe Mircea Albulescu, Ileana Stana Ionescu, Monica Davidescu, Marius Bodochi şi altii. Apoi, vrem să începem producţia primului spectacol. Sperăm ca iniţiativa noastră să fie pe placul localnicilor, iar aceştia să-şi redescopere plăcerea de a veni la teatru. Sperăm să-şi îndrume copiii în acest sens. De altfel, asociaţia noastra culturală este deschisă tuturor celor care doresc să o sprijine, să-i fie membri, să se implice în proiectele noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare