Știri

Sunt în siguranţă elevii şcolilor câmpinene?

Se discută tot mai intens despre siguranţa elevilor în şcoli, subiect de care nu au scăpat nici instituţiile de învăţământ din Câmpina. Poliţia susţine că acţionează pentru siguranţa elevilor în şcolile câmpinene, dându-se şi exemple concrete din activitatea din ultima vreme. Astfel, în momentul în care au fost sesizaţi că, în incinta unei unităţi şcolare au apărut persoane din afara instituţiei, poliţiştii au acţionat. În acest mod, i-au depistat pe Gabriel N. şi Cătălin F., ambii de 19 ani, din Băneşti, care au pătruns fără drept în incinta unei şcoli, precum şi A.M. de 17 ani, G.I. de 16 ani, ambii din comuna Măgureni, şi P.C. de 16 ani şi S.S. de 15 ani, ambii din Câmpina, aceştia din urmă pătrunzând pe terenul de sport al şcolii respective. Toţi aceşti tineri au fost sancţionaţi contravenţional. Asta a fost atunci când poliţiştii au fost sesizaţi. Dar câte situaţii sunt în care încălcările legilor nu ajung la urechile poliţiştilor?!

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare