Pe ultima sută de metri, consilierii Monica Clinciu şi Alin Moldoveanu au introdus un proiect privind înfiinţarea unor noi staţii de transport public de persoane, pentru cursele interne.Este vorba de înfiinţarea unor staţii noi în punctele Seră, pe strada Nicolae Bălcescu, din cartierul Slobozia, în parcarea de pe strada Ecaterina Teodoroiu, din cartierul Turnătoriei şi în dreptul Bisericii “Sf. Mc. Dimitrie” (biserica de lemn) de pe strada Orizontului. Staţiile vor avea corespondent pe ambele sensuri de mers. De asemenea, s-au aprobat şi capetele de linie ale acestui traseu, care vor fi pe strada În Luncă, la intrarea în societatea Emon Electric şi la Cimitirul “Învierea lui Lazăr”, de pe strada Bogdan Vasile. Prin aceste noi staţii s-a dorit reducerea distanţelor mari dintre staţiile vechi, lărgirea traseului până în zonele În Luncă şi Câmpiniţa, dar şi defluirea aglomeraţiei din zona autogării.Singurul care a avut unele comentarii a fost Gheorghe Tudor, care a spus că “trebuie să avem în vedere devierea traficului greu de pe strada Orizontului, pentru a nu afecta şi mai mult structura de rezistenţă a blocurilor de aici şi aşa avariate serios în urma cutremurelor”.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!