Săptămâna trecută, liderii sindicatelor din învăţământul prahovean („Şcoala Prahovei“, „Valea Prahovei“ şi „I.L Caragiale“) s-au întâlnit la Ploieşti, cu inspectorii generali ai Inspectoratului Şcolar Prahova şi, respectiv, la Câmpina, cu directori ai unor unităţi de învăţământ din localitate, pentru a stabili, de comun acord, variantele posibile de aplicare a Legii 329/ 2009.Întâlnirile, potrivit prof. Dan Ioan Bujor, preşedintele Sindicatului din Învăţământ Valea Prahovei, membru în Colegiul Naţional al liderilor FSLI, au avut un caracter consultativ, vizând elaborarea unor variante de perioade, în care poate fi aplicat art. 10 (1), lit. „a“, „b“, „c“ şi „d“. La întâlnirea de la Ploieşti au fost formulate şase variante de aplicare, majoritatea pledând pentru acordarea a patru zile libere, neretribuite, la sfârşitul lunii noiembrie, iar restul de trei zile, neplătite, în perioada vacanţei de iarnă.În urma dezbaterilor de la Ploieşti, Sindicatul Învăţământului din Valea Prahovei (SIVP) a propus elaborarea unui comunicat comun cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Prahova (ISJPh
), în care să se precizeze conţinutul discuţiilor, fără a transmite sugestii de aplicare a acestui act normativ, deoarece în document se menţionează că directorul unităţii este cel care răspunde de aplicarea lui. „Deşi au fost doar sugestii – a ţinut să precizeze Dan Ioan Bujor – ISJPh a respins propunerea sindicatului, afirmând că Legea este explicită şi nu are nevoie de indicaţii suplimentare. Este ciudat că a doua zi, 17 noiembrie, domnul inspector şcolar general, Nicolae Angelescu, a revenit asupra intervenţiei exprimată anterior şi a transmis în teritoriu un tabel, în vederea completării unui număr de trei cerinţe, care nu se regăsesc în Lege (?!)“.Pe data de 18
noiembrie, SIVP a organizat întâlniri consultative cu directorii şi liderii sindicali de pe Valea Prahovei, unde s-a căzut de acord, cu unele excepţii, că Nota nr. 5337/ 17.XI.2009, încalcă flagrant fondul şi spiritul Legii 329/ 2009, discutându-se doar modalităţile concrete de aplicare ale art. 10 din actul normativ amintit.În principiu, s-a stabilit că municipiul Câmpina şi unităţile de învăţământ din zonele limitrofe să trimită personalul în zile libere, fără plată, în 26, 27 şi 30 noiembrie, respectiv 21-24 decembrie.La Centrul Financiar Sinaia şi în şcolile arondate, zilele libere, fără plată, au fost stabilite pe 26, 27 şi 30 noiembrie şi 16, 17 şi 18 decembrie.„Aceste întâlniri – a apreciat dl. Bujor – s-au dovedit a fi deosebit de utile, deoarece ele nu au vizat nerespectarea Legii, ci aplicarea ei într-un mod, pe cât posibil, unitar, deoarece unele cadre didactice au norma de predare în 2, 3 sau chiar 4 şcoli şi s-ar fi creat o disfuncţionalitate dacă zilele libere, fără plată, ar fi fost diferite. Aplicarea acestei legi – a continuat dl. Bujor – a creat o stare de tensiune în rândul personalului din învăţământ, deoarece procesul de învăţământ va suporta anumite disfuncţionalităţi. Vina, însă, trebuie căutată în curtea legiuitorului, care, de regulă, a marginalizat şi persiflat învăţământul, dovadă fiind nu numai această lege, dar şi Legea Educaţiei“. (Theodor MARINESCU)


Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!