„Scopul meu este să ating adevăratul potențial prin motivație, voință și muncă asiduă”

Pentru cei care vor să îl cunoască mai bine pe elevul Mihnea Vîrlan, sperăm că interviul de mai jos va fi de folos.

– Pentru început, te rog să ne spui câteva cuvinte despre tine.

– Mă numesc Vîrlan Mihnea-Alexandru, am 16 ani și sunt elev la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”, la clasa a X-a A (profil matematică-informatică). M-am născut la data de 7 februarie 2001 în Câmpina, unde locuiesc și în prezent. Cursurile gimnaziale le-am urmat la Școala Centrală, unde am început să excelez în matematică, fiind ajutat de doamna profesoară Carmen Grapa, care m-a îndrumat, m-a motivat și m-a ajutat să capăt cât mai multă încredere. Scopul meu este să ating adevăratul potențial prin motivație, voință și muncă asiduă și continuă. Ca activități de relaxare a sufletului și a minții, eu prefer plimbările și călătoriile în alte țări. Prefer și filmele, în mare parte SF.  Aș mai spune că sunt membru al Centrului Județean de Excelență din Prahova, locul unde cei care vor să învețe mai mult se simt încurajați. 

– Numește și caracterizează profesorul care te-a pregătit pentru Olimpiada de matematică.

– Profesorul care m-a pregătit pentru olimpiadă și m-a încurajat mereu este domnul Tiberiu Pătran. Stilul de predare excepțional combinat cu un umor de calitate, tactul său pedagogic, toate fac ca orele de matematică să devină printre cele mai frumoase. Uneori, ne dă sfaturi utile pe care să le folosim în viață. Cel mai important lucru este că ne încurajează să muncim și să progresăm în înțelegerea matematicii, prietenul de drum pentru oricine dorește să se inițieze în cea mai pură formă a gândirii.

– Cum a fost la Olimpiada de matematică – 2017?

– Olimpiada Națională de matematică 2017 a avut loc la Timișoara. Atmosfera de acolo a fost una de excepție, nemaivorbind că Timișoara este unul dintre cele mai frumoase orașe pe care le-am văzut. Au participat foarte mulți elevi, care și-au demonstrat talentul și creativitatea. De altfel, soluțiile fiecărui elev au dovedit reflexele pe care acesta le-a dobândit în vederea pregătirii pentru națională. Proba a constat din patru probleme: două de geometrie, care au fost abordabile, și două de algebră, care au făcut diferența, mai ales una în care au apărut funcții. Am obținut medalia de bronz și m-am calificat la un baraj în urma căruia se constituia lotul național lărgit. Ce-i drept, nu am avut noroc la baraj, dar am resursele necesare pentru ca, în viitor, să am mai mult succes. Pentru mine, această olimpiadă a reprezentat momentul în mi-am dat seama că totul e posibil.

– Matematica este materia ta preferată sau ai mai multe materii pe care le iubești în egală măsură? 

– O pasiune la fel de mare am și pentru fizică. Mă bucur că îl am ca profesor pe domnul Chițu Cătălin, dirigintele meu, care m-a ajutat să îmi cunosc potențialul la fizică. Luând premiul al doilea la faza județeană a olimpiadei de fizică, am reușit să demonstrez că pot. Și sunt convins că e loc de mai bine.

– Când ai simțit prima chemare către matematică și ce (sau cine) te-a influențat în acest sens?

– La începutul gimnaziului, am simțit prima mea chemare către matematică, către inițierea în universul raționamentului pur. Particip la olimpiade și concursuri  din clasa a VI-a, și cu fiecare an care trece, perseverez tot mai mult. Continui acest drum cu ajutorul voinței și al motivației, susținut de familie și profesori. 

– Cum au apărut primele metode de calcul, primele elemente de matematică din istoria omenirii? 

– Aceste metode au apărut pentru a ajuta primele civilizații în  activități precum comerțul, măsurarea suprafețelor și predicția evenimentelor astronomice. Simbolurile pentru adunare, scădere, înmulțire și împărțire au simplificat scrierea și redactarea raționamentelor. Simbolurile + și – au apărut prima data în „Mercantile Arithmetic” a lui John Widmann. Inițial nu se refereau la semnul numerelor și la operațiile de adunare și scădere, acestea exprimând surplusul și deficitul în problemele economice. Originea semnului „+” se explică prin conexiunea cu latinescul „et”. În matematica românească aceste simboluri au fost introduse prin T. Iancovici în 1777. Primul simbol pentru înmulțire a fost „×”, fiind folosit prima dată în lucrarea „Clavis Mathematicae” (Cheia Matematicii). Punctul „·” a fost propus în 1631 de Harriot Thomas şi impus ca simbol de înmulţire de Gottfried Wilhelm Leibniz. Acesta din urmă atrăgea atenția, într-o scrisoare adresată lui John Bernoulli, că simbolul „×” putea fi  confundat cu litera x. Simbolul actual pentru împărțire „:” a fost propus de Leibniz în „Acta Eruditorum” (Jurnalul savanților), cartea care pune bazele logisticii matematice. Este posibil ca oamenii să-și fi dezvoltat anumite abilități matematice încă înainte de apariția scrierii.

– Istoria matematicii nu are un început clar definit, însă apariția matematicii este strâns legată de evoluția omului. Sunt convins că omul primitiv nu ar fi evoluat așa de mult doar cu scrisul și cititul, fără dobândirea unor cunoștințe de matematică.

– Aici aș putea vorbi despre dezvoltarea comerțului și gestiunea recoltelor (care nu se puteau face fără cunoștințe de matematică), despre măsurarea și delimitarea strictă a suprafețelor din Egiptul antic, pentru ca, după retragerea Nilului, mâlul rămas în urma apelor să nu mai încurce recunoașterea unor terenuri etc. Unele dintre cele mai vechi relicve ale matematicii au fost descoperite de-a lungul Nilului. Acolo condiţiile erau prielnice agriculturii. În perioada Egiptului Antic, era o strânsă legatură între birocraţie şi evoluţia matematicii. Pentru egipteni, cel mai important eveniment al anului era revărsarea Nilului, folosită de asemenea ca referinţă a începutului unui nou an. Pentru acest calendar au fost numărate zilele între două inundații consecutive și cele dintre două faze ale lunii. Înregistrarea acestor zile era esențială și pentru practici religioase. Odată cu creșterea în dimensiuni a așezărilor, era nevoie de modalități pentru a le administra: suprafețele trebuiau măsurate, iar taxele calculate și colectate. Astfel, oamenii au început să numere şi să măsoare. La început, aceştia au folosit propriile trupuri pentru a măsura lumea. 

– Care crezi că sunt primii trei matematicieni ai lumii ca importanță, și prin ce s-au făcut remarcați?

– În opinia mea, primii trei matematicieni ai lumii ca importanță sunt Euclid, Thales și Diofant. Euclid a pus bazele aritmeticii și ale geometriei plane și spațiale. Este cunoscut pentru lucrarea Stihia (Elementele) care tratează atât geometria cât și algebra (exemple: proporții, teoria numerelor, numerele prime, numerele perfecte și iraționale). Constituie o capodoperă în ceea ce privește modul cum este aplicată logica în matematică. Thales poate fi considerat cel care a adus geometria în Grecia. Teoremele elaborate de el au constituit temelia matematicii grecești. Diogene Laerțiu spune că „Thales a fost primul care a determinat cursa Soarelui de la un solstițiu la celălalt și a declarat că mărimea Soarelui ar fi a 720- a parte din cercul solar, iar mărimea Lunii ar fi aceeași fracție din cercul lunar. Se spune că el a descoperit cele patru anotimpuri ale anului și l-a împărțit în 365 de zile”. Diofant este considerat părintele algebrei. A fost autorul unei serii de cărți grupate sub titlul „Arithmetica”. La Diofant apare prima dată noțiunea de număr negativ.

– Grecii antici, popor de filosofi, au apropiat matematica de filosofie, reușind să-i confere un grad mai mare de abstractizare. Tu vezi în numere ceva mai mult decât niște noțiuni abstracte?

– Într-adevăr, Pitagora credea că numerele reprezintă esența lucrurilor, iar universul este un sistem ordonat și armonios de numere și raporturi numerice. Eu văd în numere esența vieții, calea către tot ce înseamnă exact, precis. 

– Se zice că matematica disciplinează omul. 

– Plecând de la vorbele înțelepte ale lui Pitagora, „Matematica nu ne învață să adunăm iubirea, nici să scădem ura, dar ne învață că orice problemă are o soluție”, pot ajunge la concluzia că matematica poate fi percepută ca un ghid în viață.

– Dacă luăm de bună zicerea conform căreia „românul s-a născut poet”, s-ar putea spune că din români nu se prea nasc matematicieni. Totuși, ne-am putea lăuda cu ceva descoperiri în matematică? 

– Sunt români care s-au făcut cunoscuți pentru descoperirile lor în matematică, la bază fiind pasiunea fără margini și dorința de a descoperi. De exemplu, Titu Andreescu a adus contribuții în algebră, o inegalitate purtându-i numele. De asemenea, Gheorghe Țițeica a descoperit o teoremă interesantă în geometria plană, în timp ce desena cercuri cu o monedă de cinci lei (de unde și numele teoremei: „Problema piesei de 5 lei”). Personal, Grigore Moisil m-a impresionat cel mai mult prin faptul că vorbele lui de duh transmiteau esența vieții așa cum o vedea el.

– Te-ai gândit ce facultate ți-ar plăcea să urmezi? 

– Nu m-am decis încă, dar m-ar interesa o carieră în cercetare.

– Cum te vezi peste 20 de ani ?

– Peste 20 de ani m-aș vedea o persoană sigură pe sine, care va duce la bun sfârșit ceea ce își va propune. Este foarte important să am scopuri în viață, să lupt pentru a-mi atinge idealurile și să am, ca partener de drum, matematica. 

Adrian BRAD