COMUNICAT DE PRESĂ
În luna septembrie a acestui an, grupul de firme Neptun SA, Soceram SA, Forja Neptun SRL și Medimfarm SA a inițiat mai multe programe de sprijinire a comunității câmpinene, demersul având la bază dificultățile cu care se confruntă atât populația, cât și instituțiile și firmele din municipiu, în contextul pandemiei de coronavirus. Unele dintre programele sociale inițiate de grupul de firme menționat sunt deja finalizate, altele continuă să se deruleze și vă vom prezenta stadiul fiecăruia.
4. Ajutorarea persoanelor defavorizate prin intermediul bisericilor și cultelor din municipiul Câmpina în limita sumei maxime de 50.000 lei / biserică sau cult – acest program social se apropie de faza distribuirii produselor către familiile defavorizate. Câteva sute de familii din Câmpina vor beneficia de produse alimentare și de igienă, precum și de echipamente electrocasnice. Beneficiarii vor intra în posesia acestora în perioada premergătoare Crăciunului și vom reveni cu un material pe această temă după distribuirea efectivă a bunurilor și produselor.
5. Farmaciile Medimfarm de pe raza municipiului Câmpina acordă un discount de 20% la toate produsele non-rx comercializate (produse ce nu necesită prescripție), pentru toate persoanele care prezintă talon de pensie și au domiciliul în Câmpina și în comunele limitrofe (Cornu, Bănești, Telega, Poiana Câmpina, Provița de Jos, Provița de Sus, Șotrile, Brebu, Valea Doftanei) – derularea acestui program a început în luna septembrie și se va încheia la 31 decembrie 2020.
6. Reducerea prețurilor la toate categoriile de carburanți la benzinăriile ETU Oil&Gas, ca urmare a aplicării unui adaos comercial de numai 0,1%. Carburanții (benzină, motorină, GPL) s-au ieftinit de la jumătatea lunii septembrie, măsura fiind vlabilă până la finalul acestui an.
7. Scutirea de la plata chiriei a chiriașilor din spațiile deținute de societatea Paltinu SA – este o măsură de sprijinire a firmelor care au închiriat aceste spații, în contextul pandemiei de coronavirus, firmele respective fiind scutite de la plata chiriei în perioada octombrie-decembrie 2020.
8. Reconstruirea casei unei familii din comuna Bănești, care a rămas pe drumuri din cauza unui incendiu – firma Soceram SA a pus la dispoziția familiei afectate materialele de construcții necesare și s-a ocupat de refacerea casei, precum și de dotarea cu mobilier și alte lucruri necesare în noua locuință.