Știri

Primăria Telega aşteaptă fonduri guvernamentale pentru reabilitarea unui drum comunal

Telega se confruntă anual cu alunecări de teren. Adesea, de câteva ori pe an, nu o dată. E un lucru cunoscut de toată lumea, ţinând cont că localitatea se află pe un munte de sare. Acest gen de calamităţi reprezintă aproape ceva firesc pentru săteni, o realitate cu care locuitorii aşezării s-au obişnuit de mult şi pe care o acceptă ca pe un “dat” de la Dumnezeu. La fiecare alunecare de teren, bătrânii spun: “Bine că n-a dat Dumnezeu mai rău. Ne-o ajuta Cel de Sus să trecem şi peste asta.” Mai greu este pentru autorităţile comunei să depăşească aceste calamităţi cu bine, în sensul ajutorării sinistraţilor de fiecare dată, înţelegându-se prin aceasta că oamenii aşteaptă, în primul rând, de la Domnul să le dea puterea de a înfunta greutăţile, dar şi de la “domnu’ primar” bani, ca să-şi repare gospodăriile afectate de calamităţi. Telega nu este o comună dezvoltată economic, şi nici din turism nu se strâng câştiguri mari. În aceste condiţii, primarul Gheorghe Ilie încearcă din greu, cu ajutorul fondurilor guvernamentale pentru situaţii de urgenţă, să-i ajute pe oameni la repararea gospodăriilor proprii, să reabiliteze drumurile comunei în porţiunile, deloc puţine, unde alunecările de teren au deteriorat puternic infrastructura rutieră a localităţii. “În zona Buştenari, avem o alunecare de teren reactivată, pe o suprafaţă de câteva hectare, care a lăsat multe familii izolate. Prima alunecare din acel loc s-a petrecut prin 2008 şi, de atunci, aproape în fiecare an, după ploi şi ninsori abundente, pământul o ia la vale, afectând şi mai tare gospodăriile localnicilor. După prima alunecare au venit şi reprezentanţi ai Prefecturii, iar concluzia lor a fost că mai bine construiesc 14 case pentru a găzdui familiile sinistrate decât să refacă toată zona calamitată, investiţie extrem de costisitoare, împovărătoare şi pentru bugetul de stat, nemaivorbind de cel comunal. În satul Buştenari, mai sunt şi alte zone calamitate. Şi în satul Meliceşti avem o zonă calamitată întinsă, în suprafaţă de circa 40 ha. În total, avem în zonele amintite aproape 50 de familii sinistrate. Soluţia guvernanţilor, v-am spus, este construirea de case pentru sinistraţi în alte amplasamente, deoarece consolidarea zonelor afectate  ar necesita multe milioane de euro, care nu sunt disponibile. Oamenii – majoritatea, persoane în vârstă -, nu vor să renunţe la vechile lor proprietăţi şi să-şi părăsească locuinţele şi pământul moştenit din moşi-strămoşi. O femeie are casă chiar deasupra rupturii şi, cu toate acestea, spune că numai moartă pleacă de acolo. Foarte greu îl rupi pe ţăran de glia lui. Multe bătăi de cap ne dau desele alunecări de la DC 133, precum şi calamităţile produse în punctele Cercel, Mihai Bengea, Samoilă etc.  Noi am făcut toate demersurile necesare. Suntem prinşi cu o finanţare de la guvern pentru situaţii de urgenţă. Raportul este făcut de domnul prefect pentru reabilitările de la DC 133 şi DJ 100E. Aşteptăm să primim fondurile pentru reabilitarea drumului communal DC 133 (Telega – Buştenari), pentru că de  drumurile judeţene se ocupă Consiliul Judeţean”, ne-a declarat primarul Gheorghe Ilie, aflat la al doilea mandat în fruntea comunei. A.N.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare