BREAKING NEWSȘtiri

Primăria Câmpina caută Arhitect Șef

Primăria Câmpina anunță organizarea unui concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante de Arhitect Șef, în cadrul direcției din aparatului de specialitate al primarului.
Candidații trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiții, între care și aceea de a avea o vechime în specialitate de minim 7 ani. Printre cerințele specifice se numără: la nivel de licență – diplomă de arhitect diplomat, urbanist diplomat, conductor arhitect sau inginer în construcții; la nivel de master – diplomă în administrație publică, management sau în specialitatea necesară funcției.
Dosarele de concurs se depun  până la data de 8 ianuarie 2026.
Postul de Arhitect Șef al Câmpinei a fost ocupat în ultimii ani de Andreea-Roxana Pandele, care a deținut funcția din martie 2021 până în decembrie 2024, când și-a suspendat contractul de muncă pentru un an. După plecarea sa, a fost descoperit faptul că  o angajată din Serviciul de Urbanism, aflat în subordinea sa, ar fi falsificat opt autorizații de construire. Ulterior, în iulie 2025, aceasta a fost numită arhitect șef la Primăria Ploiești.
Interimar, funcția a fost preluată de Andrei Bănescu, cel care a descoperit documentele falsificate. Organizarea concursului actual vine astfel în contextul nevoii de a ocupa definitiv un post esențial pentru dezvoltarea urbanistică a municipiului.

Un comentariu

  1. Sa il cloneze pe Paul Barbulescu,Didona Caliman nu revine.Stefana Pascu dar si alti tineri nu dau Bucurestiul pe Campina.Comunicarea cu cele ,,3 mari doamne”.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare