Candidatul PNL, Klaus Iohannis, a câştigat detaşat la Câmpina, cu 36,94% (6187 voturi), următorul clasat fiind candidatul PSD, Viorica Dăncilă, cu 19,56% (3279 voturi)
După o campanie electorală anostă, lipsită de confruntări televizate care să scoată în evidenţă programele politice ale aspiranţilor la prima funcţie în stat, primul tur al alegerilor prezidenţiale 2019 s-a încheiat cu victoria detaşată a candidatului PNL Klaus Iohannis, care a obţinut la nivel naţional, incluzând şi voturile din diaspora 36,91% (3.162.105 voturi).
Potrivit declaraţiei de luni seară a purtătorului de cuvânt al BEC, „din 19.586 de secții de votare au fost centralizate datele din 19.407 secții de votare, reprezentând 99,9%. Fac precizarea că au fost centralizate datele din toate secțiile de votare din țară. Cele 179 de secții de votare în curs de centralizare sunt doar secții de votare din străinătate. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne e de 9.163.044, reprezentând 50,11% din numărul total de alegători înscriși în listele electorale permanente”.
Conform datelor furnizate de Biroul Electoral Central, situația voturilor obținute de candidați este până în acest moment următoarea:
Klaus Iohannis – 37,49%
Viorica Dăncilă – 22,69%
Dan Barna – 14,73%
Mircea Diaconu – 8,96%
Theodor Palelologu – 5,70%
Situația voturilor obținute de candidați este următoarea: Klaus Werner Iohannis – 3.381.848, reprezentând 37,49%; Vasilica Viorica Dăncilă – 2.047.141, reprezentând 22,69%; Ilie Dan Barna – 1.329.161, reprezentând 14,7, Mircea Diaconu 808.380, reprezentând 8,96%.
Prahova se înscrie în trendul naţional
Ca în majoritatea judeţelor din ţară, Prahova este şi ea destul de aproape de rezultatele la nivel naţional, voturile fiind distribuite astfel:
Klaus Iohannis – 38,74%
Viorica Dăncilă – 23,02%
Dan Barna – 14,04%
Mircea Diaconu – 10,05%
Theodor Paleologu – 6,01%
Ramona Bruynseels – 3,30%
Alexandru Cumpănașu – 1.65%
Restul candidaţilor au obţinut rezultate sub 1%.
62,14% dintre câmpineni au votat cu partidele de dreapta
Câmpina îşi păstrează tradiţia şi votează în continuare partidele de dreapta şi pe reprezentanţii acestora. Astfel, 62,14% dintre câmpineni au votat după cum urmează: Klaus Iohannis (36,94%), Dan Barna (17,04%) şi Teodor Paleologu (8,16%).
Rezultatul final al scrutinului din 10 noiembrie la Câmpina, în urma numărului de voturi obţinute, este următorul:
– Klaus Iohannis – 36,94% (6.187 voturi)
– Viorica Dăncilă – 19,56% (3.279 voturi)
– Dan Barna – 17,04% (2.854 voturi)
– Mircea Diaconu – 11,15%, (1.870 voturi)
– Theodor Paleologu – 8,16% (1.369 voturi)
– Ramona Bruynseels – 3,12% (524 voturi)
– Alexandru Cumpănașu – 188 voturi (1,12%)
– Bogdan Stanoievici – 0,63% (106 voturi)
– Cătălin Ivan – 0,54% (91 voturi)
– Viorel Cataramă – 0,51% (87 voturi)
– Sebastian Popescu – 0,37% (62 voturi)
– Ninel Peia – 0,36% (61 voturi)
– John Banu – 0,25% (42 voturi)
– Kelemen Hunor – 0,22% (37 voturi)
De reţinut faptul că la Câmpina sunt înscrişi pe listele electorale permanente 30.999 de alegători, dintre care s-au prezentat la urne doar 16.953 de alegători.
Klaus Iohannis rămâne preferatul românilor din străinătate
Românii care trăiesc peste hotare s-au mobilizat din nou şi au ieşit la vot în număr mare, profitând de faptul că au avut trei zile la dispoziţie pentru a vota, dar şi mai multe secţii de votare la dispoziţie, respectiv 838.
În străinatate au votat peste 675.348 de alegatori (dintre care 25.189 prin corespondenţă).
Klaus Iohannis a fost votat de 262.723 dintre românii care au votat în străinătate, pe poziția a doua clasându-se Dan Barna, care a obținut 129.487 de voturi, iar locul al treilea i-a revenit lui Theodor Paleologu cu 30.964 de voturi. Următoarele poziții în diaspora au fost adjudecate de Mircea Diaconu și Viorica Dăncilă.
Cea mai mare prezenţă la vot în diaspora s-a înregistrat în Italia (aproape 130.000 de alegători) şi Marea Britanie (peste 119.000), conform platformei online a Biroului Electoral Central. Prezenţă ridicată s-a înregistrat şi în Spania şi Germania.
Rezultatele în toate cele 23 de secţii de votare din Câmpina, în funcţie de numărul de voturi primite de fiecare dintre primii cinci clasaţi, sunt următoarele:
Secția 158, Casa de Cultură „Geo Bogza” – 1.347 alegători înscriși pe liste, 755 prezenți la urne: Klaus Iohannis (267 voturi), Dan Barna (152 voturi), Viorica Dăncilă (121 voturi), Mircea Diaconu (75 voturi), Theodor Paleologu (81 voturi).
Secția 159, Colegiul „N. Grigorescu” – 1.133 alegători înscriși pe liste, 728 prezenți la urne: Klaus Iohannis (269 voturi), Dan Barna (132 voturi), Viorica Dăncilă (122 voturi), Mircea Diaconu (97 voturi), Theodor Paleologu (60 voturi).
Secția 160, Colegiul Naţional „N. Grigorescu” – 1.254 alegători înscriși pe liste, 812 prezenți la urne: Klaus Iohannis (279 voturi), Dan Barna (157 voturi), Viorica Dăncilă (143 voturi), Mircea Diaconu (88 voturi), Theodor Paleologu (82 voturi).
Secția 161, Casa Tineretului – 1.039 alegători înscriși pe liste, 509 prezenți la urne: Klaus Iohannis (165 voturi), Dan Barna (83 voturi), Viorica Dăncilă (98 voturi), Mircea Diaconu (55 voturi), Theodor Paleologu (62 voturi).
Secția 162, Școala Gimnazială Centrală – 1.051 alegători înscriși pe liste, 635 prezenți la urne: Klaus Iohannis (213 voturi), Dan Barna (111 voturi), Viorica Dăncilă (144 voturi), Mircea Diaconu (67 voturi), Theodor Paleologu (51 voturi).
Secția 163, Liceul Tehnologic Energetic – 1.075 alegători înscriși pe liste, 556 prezenți la urne: Klaus Iohannis (205 voturi), Dan Barna (100 voturi), Viorica Dăncilă (99 voturi), Mircea Diaconu (55 voturi), Theodor Paleologu (55 voturi).
Secția 164, Liceul Tehnologic Energetic – 1.318 alegători înscriși pe liste, 640 prezenți la urne: Klaus Iohannis (267 voturi), Dan Barna (84 voturi), Viorica Dăncilă (118 voturi), Mircea Diaconu (47 voturi), Theodor Paleologu (58 voturi).
Secția 165, Școala Gimnazială „B.P. Hasdeu” – 884 alegători înscriși pe liste, 466 prezenți la urne: Klaus Iohannis (173 voturi), Dan Barna (71 voturi), Viorica Dăncilă (104 voturi), Mircea Diaconu (46 voturi), Theodor Paleologu (30 voturi).
Secția 166, Casa Tineretului – 1.434 alegători înscriși pe liste, 747 prezenți la urne: Klaus Iohannis (286 voturi), Dan Barna (95 voturi), Viorica Dăncilă (163 voturi), Mircea Diaconu (74 voturi), Theodor Paleologu (62 voturi).
Secția 167, Rafinăria „Steaua Română” – 1.238 alegători înscriși pe liste, 676 prezenți la urne.
Klaus Iohannis (251 voturi), Dan Barna (113 voturi), Viorica Dăncilă (139 voturi), Mircea Diaconu (83 voturi), Theodor Paleologu (43 voturi)
Secția 168, Colegiul Tehnic Forestier – 1.214 alegători înscriși pe liste, 713 prezenți la urne: Klaus Iohannis (241 voturi), Dan Barna (104 voturi), Viorica Dăncilă (149 voturi), Mircea Diaconu (98 voturi), Theodor Paleologu (64 voturi)
Secția 169, Colegiul Tehnic Forestier – 1.262 alegători înscriși pe liste, 685 prezenți la urne: Klaus Iohannis (229 voturi), Dan Barna (137 voturi), Viorica Dăncilă (140 voturi), Mircea Diaconu (81 voturi), Theodor Paleologu (49 voturi).
Secția 170, Căminul Petrol – 1.611 alegători înscriși pe liste, 789 prezenți la urne: Klaus Iohannis (257 voturi), Dan Barna (148 voturi), Viorica Dăncilă (141 voturi), Mircea Diaconu (117 voturi), Theodor Paleologu (49 voturi).
Secția 171, Liceul Tehnologic „C. Istrati” – 1.559 alegători înscriși pe liste, 876 prezenți la urne: Klaus Iohannis (302 voturi), Dan Barna (160 voturi), Viorica Dăncilă (176 voturi), Mircea Diaconu (88 voturi), Theodor Paleologu (83 voturi).
Secția 172, Școala 5 (Slobozia) – 1.193 alegători înscriși pe liste, 685 prezenți la urne: Klaus Iohannis (281 voturi), Dan Barna (111 voturi), Viorica Dăncilă (101 voturi), Mircea Diaconu (83 voturi), Theodor Paleologu (53 voturi).
Secția 173, Liceul Tehnologic Mecanic – 1.555 alegători înscriși pe liste, 770 prezenți la urne: Klaus Iohannis (297 voturi), Dan Barna (114 voturi), Viorica Dăncilă (145 voturi), Mircea Diaconu (93 voturi), Theodor Paleologu (57 voturi).
Secția 174, Liceul Tehnologic Mecanic – 1.311 alegători înscriși pe liste, 700 prezenți la urne: Klaus Iohannis (294 voturi), Dan Barna (117 voturi), Viorica Dăncilă (127 voturi), Mircea Diaconu (75 voturi), Theodor Paleologu (45 voturi).
Secția 175, Liceul Tehnologic Mecanic – 1.483 alegători înscriși pe liste, 674 prezenți la urne: Klaus Iohannis (259 voturi), Dan Barna (96 voturi), Viorica Dăncilă (165 voturi), Mircea Diaconu (66 voturi), Theodor Paleologu (23 voturi).
Secția 176, Școala nr. 6 (Păcuri) – 1.559 alegători înscriși pe liste, 727 prezenți la urne: Klaus Iohannis (247 voturi), Dan Barna (77 voturi), Viorica Dăncilă (173 voturi), Mircea Diaconu (90 voturi), Theodor Paleologu (62 voturi).
Secția 177, Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” – 1.552 alegători înscriși pe liste, 1.054 prezenți la urne: Klaus Iohannis (391 voturi), Dan Barna (207 voturi), Viorica Dăncilă (170 voturi), Mircea Diaconu (130 voturi), Theodor Paleologu (82 voturi).
Secția 178, Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” – 1.592 alegători înscriși pe liste, 962 prezenți la urne: Klaus Iohannis (327 voturi), Dan Barna (190 voturi), Viorica Dăncilă (188 voturi), Mircea Diaconu (112 voturi), Theodor Paleologu (76 voturi).
Secția 179, Cantina Electroutilaj – 1.673 alegători înscriși pe liste, 803 prezenți la urne: Klaus Iohannis (316 voturi), Dan Barna (135 voturi), Viorica Dăncilă (138 voturi), Mircea Diaconu (78 voturi), Theodor Paleologu (62 voturi).
Secția 180, Școala nr. 3 (Voila) – 1.662 alegători înscriși pe liste, 997 prezenți la urne: Klaus Iohannis (371 voturi), Dan Barna (160 voturi), Viorica Dăncilă (215 voturi), Mircea Diaconu (72 voturi), Theodor Paleologu (80 voturi).
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!