Premierul Tăriceanu a fost cucerit de firma Confind şi de Ioan Simion
Oglindadeazi3 noiembrie 2008Ultima actualizare: 23 ianuarie 2022
Câmpina s-a bucurat, pentru prima dată în acest mandat, de vizita premierului Călin Popescu Tăriceanu.În cadrul unei deplasărimai ample în judeţul Prahova, care a mai cuprins vizite la Bărcăneşti, pentru inspectarea stadiului lucrărilor la viitoarea autostradă, în Ploieşti şi la Urlaţi, la Câmpina, Tăriceanu a ales să viziteze doar societatea Confind. Premierul a fost însoţit de ministrul Apărării Naţionale, Teodor Meleşcanu,dar şi de alţi lideri ai liberalilor prahoveni, printre care s-au numărat deputatul Graţiela Gavrilescu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Semcu. Nu au lipsit nici prefectul judeţului Prahova, Doru Marius Nechiti şi unii primari din zonă – Cătălin Stătescu – Băicoi şi Eugen David – Floreşti.Tăriceanu a fost întâmpinat de preşedintele Consiliului de Administraţie al Confind, Ioan Simion, care este şi candidatul PNL în Colegiul 2 – Deputaţi. De altfel, au fost prezenţi şi ceilalţi candidaţi ai PNL în zonă – Cristian Burlacu (Colegiul 1 Deputaţi)şi Liviu Ilaşi (Colegiul 1 Senat). Chiar dacă programul iniţial al vizitei presupunea prezenţa premierului doar pentru 15-20 minute, în celedin urmă, Tăriceanu a poposit în curtea Confind mai bine de o oră. Sătul, probabil, de luptele politice de la nivel central, premierul a fost cucerit de povestea de succes a lui Ioan Simion şi a societăţii sale. Jovial, amabil, surprins în mod plăcut de rezultatele economice şi de dezvoltarea Confind, Tăriceanu nu s-a dat înapoi de la gesturi cu tentă electorală – a discutat cu oamenii din secţia vizitată, s-a dus să dea mâna cu o parte dintre muncitorii din alte secţii, care ieşiseră să-l vadă, s-a fotografiat alături de candidaţii PNL din zona etc. De altfel, Tăriceanu a pozat foarte relaxat, întâmplarea făcând ca “scena” şedinţei foto să fie în faţa unei sonde la scară redusă. “Nu mai vindem sonda asta, o păstrăm pentru că în faţa ei s-a fotografiat premierul Tăriceanu”, i-a spuscu umor unul dintre muncitorii de la Confind patronului său, Ioan Simion. Călin Popescu Tăriceanu le-a vorbit oamenilor, iar de la ei a aflat a aflat că procentul ultimei creşteri salariale a fost de 35%, iar Confind este a doua societate din Câmpina în ceea ce priveşte nivelul mare al salariilor. Premierul a abordat şi problemele de actualitate, referindu-se la situaţia salariilor din sistemul bugetar şi la grevele care se tot anunţă.După încheierea vizitei premierului Tăriceanu la Confind Câmpina, Ioan Simion ne-a declarat: “Sunt bucuros şi cred că este normal să fie aşa, pentru că nu se întâmplă în fiecare zi ca o societatea totuşi mică, aşa cum este a noastră, să fie vizitată de un înalt demnitar al statului, cum este prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu.I-am prezentat activitatea societăţii,dar şi problemele pe care le întâmpinămşi mi s-a părut că a fost plăcut impresionat detot ceea ce a văzut la Confind Câmpina”.Ulterior, unii dintre aleşii locali, inclusiv primarul Tiseanu, s-au arătat nemulţumiţi de faptul că la această vizită nu a fost invitat nici un reprezentant al administraţiei locale. Conştienţi probabil şi de capitalul electoral pe care-l aduce candidaţilor PNL o vizită a premierului Tăriceanu, aleşii au vorbit chiar la şedinţa Consiliului Local despre acest subiect.Să amintim că la una dintre ultimele viziteale unui ministru la Câmpina, Cristian David, la Şcoala de Poliţie, nici unul dintre aleşii locali nu a onorat invitaţia pe care le-au făcut-o gazdele?! Şi nu se vizita atuncio firmă privată…
Oglindadeazi3 noiembrie 2008Ultima actualizare: 23 ianuarie 2022
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!