Delegaţia oficială a României la Campionatul European de Fotbal, care se desfăşoară în Austria şi Elveţia, s-a întors acasă la mijlocul săptămânii trecute. Mult prea devreme faţă de cum îşi doreau numeroşii susţinători ai lui Mutu, Chivu & Co, dar după o figură onorabilă în “grupa morţii”, alături de Olanda, Italia şi Franţa. Pentru că, este o figură onorabilă ca într-o grupă din care mulţi credeau că ne vom întoarce acasă fără nici un punct, să te întorci, totuşi, cu două puncte, şi să părăseşti competiţie neînvinsă de campioana şi vicecampioana mondiale en-titre. Durerea suporterilor vine mai ales din faptul că toţi am simţit că se putea mai mult. Şi se intră în zodia lui “dacă”. De exemplu, dacă Mutu nu rata penalty-ul din meciul cu Italia… Şi tot aşa…
Dincolo de toate acestea, rămâne, însă, o performanţă notabilă, prezenţa echipei reprezentative a României la turneul final al Campionatului European din Austria şi Elveţia.
Câmpina a avut un reprezentant în delegaţia oficială a României la acest Campionat European. Este vorba despre preşedintele FCM Câmpina, Dan Ştefan Chiţu, care, în calitatea sa de membru al Comitetului Executiv al FRF, a făcut parte din delegaţia oficială.
Ştefan Chiţu a plecat în Elveţia duminică, 8 iunie, împreună cu un alt membru al Comitetului Executiv, preşedintele formaţiei Tricolorul Breaza, Constantin Anghelache, dar şi alături de alţi oameni de fotbal. Chiţu a locuit în Elveţia împreună cu restul delegaţiei oficiale la St. Gallen şi s-a aflat în tribună la fiecare din cele trei jocuri susţinute de echipa naţională la EURO 2008.
Despre prezenţa sa timp de zece zile alături de tricolori la turneul final al campionatului European, Dan Ştefan Chiţu ne-a declarat: “Vă spun sincer că au fost cele mai plictisitoare zece zile din viaţa mea. Eu nu prea pot să stau degeaba… Cât am fost sportiv mergeam în cantonamente şi aveam un program foarte strict. La fel, când sunt acasă am foarte puţin timp liber ocupându-mă de echipa de fotbal, de activităţile în calitate de oficial al FRF, dar şi de afacerile mele. Ei bine, în Elveţia m-am plictisit. Meciurile nu mi s-au părut de un nivel tehnic prea strălucit, iar în zilele în care nu au fost meciuri ale Naţionalei noastre, fie am încercat să vedem celelalte meciuri de la EURO, fie am încercat să vizităm câte ceva prin Elveţia. Din păcate, vremea nu a ţinut cu noi, fiind destul de multe zile în care a plouat şi a fost destul de răcoare. Aşa se face că, sincer vorbind, de-abia aşteptam să mă întorc. Sigur, îmi pare rău că echipa reprezentativă a României nu a reuşit calificarea din această grupă, o calificare care ar fi crescut cota Naţionalei noastre şi a fiecărui jucător în parte. Nu a fost să fie, dar eu zic că nu trebuie să facem o tragedie din asta. Aşa cum am spus şi înaintea turneului final, consider că fiecare punct realizat de România în această grupă a fost o performanţă în sine. Şi rămân la această părere… Este păcat, însă, că am fi putut forţa o calificare în meciul cu Italia. Am avut campioana mondială en-titre în mână… Asta e!”
Preşedintele Dan Ştefan Chiţu ne-a mai mărturisit că, dintr-un anumit punct de vedere, regretă că echipa naţională nu s-a calificat mai departe, ceea ce ar fi însemnat mutarea “cartierului general” din Elveţia în Austria. Chiţu are o serie de amintiri deosebite despre Austria, actualul preşedinte al Municipalului participând la Jocurile Olimpice de Iarnă, care au avut loc la Innsbruck, în Asutria, în 1976. Atunci, Dan Ştefan Chiţu a făcut parte din echipajul de bob patru persoane al României, disciplină sportivă în care deţine şi titlul de maestru emerit al sportului, tocmai urmare a participării la acea ediţie a Jocurilor Olimpice.
În fine, preşedintele Dan Ştefan Chiţu a revenit miercuri seara acasă, imediat având o întâlnire cu tehnicianul Municipalului, Petre Gigiu. Acesta nu a stat degeaba în perioada turneului final al Campionatului European şi pare a avea patru-cinci jucători, pe care doreşte să-i aducă în probe, iar dacă vor corespunde la primele jocuri amicale ar putea intra în vederile sale pentru completarea lotului. Atât preşedintele Chiţu, cât şi antrenorul Gigiu nu au vrut să dezvăluie despre ce jucători este vorba, dar se pare că se are în vedere întărirea axului central al echipei. De asemenea, este nevoie de un om de gol, după ce golgheterul ediţiei trecute de campionat, Răzvan Avram, nu şi-a mai prelungit contractul cu gruparea câmpineană şi a ales să joace la Prefab Modelu, sub comanda lui Ţiţi Dumitriu.
Oricum, echipierii Municipalului se reunesc joi, 26 iunie.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!