Partidul Oamenilor Liberi, condus de consilierul municipal Liviu Briciu, este prima formațiune politică din Câmpina care după alegerile din 27 septembrie își asumă oficial opțiunea pentru funcția de viceprimar al Câmpinei, în contextul în care atât alianța de dreapta PNL-USR-PLUS, cât și cea de stânga formată din PSD, PRO România și PPU, principalele forțe politice reprezentate în Consiliul Local, ezită să se pronunțe în această privință. Printr-un comunicat de presă, POL Prahova anunță că l-a desemnat pe dl. Cosmin Raț pentru a candida la funcția de viceprimar al Câmpinei.
Cosmin Raț în momentul depunerii jurământului |
„În urma ședinței interne a Biroului Politic al POL Prahova, care a avut loc joi, 29 octombrie 2020, vă comunicăm că a fost luată decizia desemnării d-lui RAȚ COSMIN GICU, consilier municipal în cadrul Consiliului Local al Municipiului Câmpina, drept candidat la funcția de viceprimar al municipiului Câmpina.
Menționăm că dl. Raț Cosmin va candida pentru această funcție administrativă după ce Consiliul Local va avea numărul total de 19 consilieri, prevăzut de legislația aflată în vigoare” – se arată în comunicatul de presă semnat de Liviu Briciu.
Șansele celor de la POL de a obține a doua funcție ca importanță în administrația publică locală par destul de mici, dar nu imposibil de fructificat, pe fondul neimplicării partidelor mai sus menționate în negocierile pentru formarea unei majorități în Consiliul Local.
Cine va sprijini candidatura lui Cosmin Raț, care are nevoie de votul a jumătate plus unu din cei 19 consilieri pentru a obține funcția de viceprimar, rămâne de văzut!