Știri

Pensionarii salariaţi la stat, nemulţumiţi de ordonanţa Guvernului

Alexandru Lefter, actualul director al Poliţiei Comunitare, colonel în rezervă al MIRA, are, la vârsta de 59 de ani, o vechime de 47 ani, din care 37 strict fizic, la care se adaugă cei patru ani de când se află în fruntea Poliţiei Comunitare. “Am participat la un concurs pentru a ocupa acest post, nu am dat afară pe nimeni, iar atâta vreme cât sunt în putere şi pot munci, iar acest lucru îl fac legal, mi-e greu să înţeleg care este problema. La Şcoala de Poliţie m-am întâlnit cu experţi europeni în pregătirea poliţiei, care erau, aproape în exclusivitate, pensionari. Şi nu vă mai spun ce salarii aveau… Personal, dacă voi fi pus să aleg, voi alege pensia pentru că este superioară salariului”, a spus Lefter. Conform ultimei declaraţii de avere depuse de Alexandru Lefter la data de 8 februarie 2008, anual, acesta câştigă 250 milioane (salariu) şi 340 milioane (pensie). Diferenţa fiind de aproape zece milioane lei lunar. Ceea ce contează!Adjunctul lui Lefter la Poliţia Comunitară, Alexandru Apostol, este tot colonel în rezervă. “Sunt din 1968 în acest sistem, atunci când am intrat la şcoală, astfel încât la momentul ieşirii la pensie aveam 53 de ani vechime. La care se adaugă cei trei ani de când sunt la Poliţia Comunitară”, ne-a spus Alexandru Apostol. Şi a mai adăugat: “Suntem nemulţumiţi de această decizieşi consider că ni se ia dreptul constituţional la muncă. Dacă eu, să zicem, la 90 de ani mai am sânge în instalaţie, cum am văzut că le place guvernanţilor să spună, de ce nu sunt lăsat să muncesc?! Dacă va trebui să aleg, voi alege pensia, dar nu voi sta acasă. Aş putea să practic avocatura sau să fac o consiliere juridică, voi vedea…”Conform propriei sale declaraţii de avere din data de 8 februarie 2008, anual, Apostol câştigă 250 milioane ca director adjunct la Poliţia Comunitară şi 400 milioane ca pensionar, diferenţa fiind semnificat mai mare în favoarea pensiei.Şeful Biroului de Protecţie Civilă din cadrul Primăriei Câmpina, Nicuşor Pohrib, se află într-o situaţie similară. “Am ieşit în 1998 la pensie, la vârsta de 43 de ani, cu gradul de maior de la Unitatea de vânători de munte din Predeal. Acum, am o pensie de 12,8 milioane lei vechi şi un salariu de aproximativ 15 milioane. Aşa că îl voi anunţa pe primar că doresc să continui raporturile de muncă pe care le am cu Primăria Câmpina. La ieşirea la pensie am primit plăţi compensatorii de 43 milioane lei. Nu ştiu cum le voi da înapoi şi în baza cărui act normativ. Eu nu sunt în situaţia altora… Nu am nici vârsta şi nici vechimea necesare pentru o pensie de serviciu completă. Pensia mea este una anticipată parţială, iar plăţile compensatorii le-am primit tocmai pentru a putea trece de acest hop, că rămăsesem fără serviciu. Am făcut cursuri pe banii mei şi am concurat pentru acest post. Cum să rămân la pensie de la 43 de ani, când în sistemul public se iese la 65?!”, ne-a spus Pohrib.
Lefter, Apostol şi Pohrib nu sunt singurii din administraţia locală în această situaţie. Pe listă se mai află şi Lucian Draghia, de la Biroul Integrare al Primăriei. Fost comandant al Unităţii militare de pe Voila, Draghia a ieşit la pensie în anul 2004. Conform propriei sale declaraţii de avere din 17 ianuarie 2008, Draghia a încasat în câteva luni ale anului 2007 suma de 93,8 milioane lei, ca salariu de la Primărie, precum şi o pensie de 240 milioane anual. Actualmente, Draghia este în concediu, colegii afirmând că s-ar afla chiar în căutarea unui alt loc de muncă. De asemenea, la Poliţia Comunitară mai sunt câţiva agenţi în aceeaşi situaţie.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare