“Hristos a înviat!” – este salutul creştinilor după Sărbătorile Pascale. Au trecut şi aceste sărbători… Pentru mulţi a fost un prilej de odihnă, pentru alţii – unul de petrecere, fiecare după posibilităţile actuale, generate şi de criză… Mulţi s-au raportat la cei din jurul lor, încercând să petreacă mai bine, să aibă mai multe bucate alese pe masă, să aibă un miel mai gras… Alţii s-au interesat unde îşi petrec aceste sărbători VIP-urile locale… Aproape nimeni, însă, nu şi-a îndreptat gândul şi spre cerşetori sau săraci. Fără a încuraja fenomenul cerşetoriei, probabil că nici unul dintre cei care cerşesc nu o face din… plăcere, ci de nevoie! Cum în această perioadă cu toţii aţi putut constata pe străzile Câmpinei, dar mai ales în faţa bisericilor – unde omul este, în general, mai milos – o creştere a numărului persoanelor care vă cerşeau milă sau un bănuţ, am vrut să vedem cum îşi petrec sărbătorile unii dintre aceşti oameni.
Sărbătorile Pascale sunt pentru cerşetori o perioadă în care “încasările” cresc, mai ales dacă ai un loc strategic amplasat, în preajma bisericilor sau în zona cimitirelor… În Săptămâna Mare am realizat un raid pe la principalele lăcaşe de cult din Câmpina, pe la cimitire, dar şi prin zona centrală, pentru a vedea cum merg “afacerile” cerşetorilor. În curtea Bisericii Sf. Paraschieva de pe Strada Orizontului, din apropierea Casei Tineretului, trei necăjiţi ai sorţii aşteptau mila oamenilor. Aproape că nici nu li se aud glasurile când cer un bănuţ. O bătrână se plânge că lumea nu prea mai are bani şi nici nu prea se mai îndură să bage mâna în buzunar pentru ei. Are un ajutor social de câteva sute de lei şi recunoaşte că o ajută destul de bine câştigul provenit din cerşit. Numai că şi acesta a scăzut în ultimul timp. “Dacă n-aş cerşi, nu ştiu cum aş putea să mă descurc…”, spune bătrâna. Şi mai adaugă: “Măcar când este câte o sărbătoare mai facem şi noi un bănişor, pentru că în alte zile, inclusiv duminică, ne aleargă poliţiştii de parcă am fi criminali… De mai multe ori au intrat inclusiv în biserică după noi… De ajutat, în schimb, nu ne-au
ajutat niciodată…”O femeie tânără, îmbrăcată sărăcăcios se apropie, crezând că e rost de vreun ban… Este dezamăgită în momentul în care se încearcă intrarea într-un dialog. Se încruntă şi dispare rapid din peisaj. De ce oare?Doi bărbaţi, unul tânăr – cu un vizibil handicap fizic şi un altul mult mai în vârstă se uită lung cerşind milă din priviri. În toate aceste cazuri este aproape imposibil să nu te cuprindă milă, dar – în acelaşi timp – să te întrebi de ce societatea nu face mai mult pentru aceşti oameni… Este greu să găseşti un răspuns, atâta vreme cât ei se bucură doar la un bănuţ, iar autorităţilor le convine mai mult să ignore fenomenul.Periplul nostru a continuat la biserica de la piaţă. Două femei, ambele de etnie romă, cerşeau mila trecătorilor, stând pe zidul care înconjoară lăcaşul de cult. “De ce cerşiţi?” este întrebarea pe care le-o adresăm. “Ce se facem?! Să dăm în cap la oameni?! Noi nu furăm… Dacă cineva vrea să ne dea un bănişor bine, dacă nu, nu… Le spunem oamenilor că ne rugăm pentru sănătatea lor şi a celor care le sunt dragi… Iar omul se mai înmoaie, mai ales acum în preajma sărbătorilor… Dar mai multă înţelegere găsim tot la oamenii mai simpli, decât la cei care se vede pe ei că sunt plini de bani… Ăia de obicei ne ignoră complet”.Cât am stat în preajma celor două femei, au primit ceva bani… Cineva s-a apropiat şi le-a dat o pâine. Nu au refuzat-o, dar şi-au spus, după ce femeia, s-a depărtat: “Asta o ducem acasă, s-o dăm la porci!” “De ce?” – vine întrebarea firească. “E, d-aia…” – şi femeile se depărtează nemulţumite că le-am auzit dialogul.Şi la Biserica de la Brazi era lume la cerşit. Profitând de faptul că era o perioadă în care la biserică venea mai multă lume de obicei, numărul cerşetorilor crescuse direct proporţional cu cel al credincioşilor care treceau pragul bisericii. Aici, cerşeau mai multe femei de etnie romă, însoţite de copiii lor, de diverse vârste, toţi îmbrăcaţi la fel de prost sau chiar desculţi, pentru – probabil – a-i impresiona şi mai mult pe trecători. Dispar rapid la vederea aparatului de fotografiat, astfel încât nu reuşim să mai “prindem” decât doi adolescenţi, care cerşeau chiar la intrarea în biserică. “Ne-au trimis părinţii” – spun spăşiţi cei doi, ca şi cum ar fi fost prinşi la furat. “Dacă nu venim acasă, seara, cu măcar câteva sute de mii nu ni se dă de mâncare… Şi ne mai luăm şi bătaie!” O curiozitate înfloreşte brusc: “Dar părinţii voştri cu ce se ocupă?” “Cerşesc, ce să facă altceva?!” – răspunde rapid şi contrariat unul dintre adolescenţi.Nu numai bisericile sunt vaduri bune pentru aceste perioade ale anului. La cimitirele oraşului este la fel de mare aglomeraţie, fiecare cerşetor încercând să atragă cât mai mult atenţia asupra situaţiei sale grele. Fiecare are propriul “repertoriu”, unii urându-ţi să fii sănătos, alţii “să-ţi trăiască ce-ai mai drag” sau “coniţa” dacă te văd însoţit… Am lăsat intenţionat la urmă un personaj… pitoresc. I se spune “Mutu’”, fără a avea vreo afinitate cu celebrul fotbalist, ci numai pentru simplu fapt că, practic, nu poate vorbi. Ţi se adresează cu un soi de mormăială, din care nu înţelegi decât că vrea să-i dai un ban. Spre deosebire de alţii, acceptă şi diverse produse – pâine, covrigi – pe care le aruncă de-a valma într-o traistă foarte jegoasă. Este îmbrăcat mereu foarte ponosit şi foarte murdar…Lăsând la o parte faptul că autorităţile locale fac mult prea puţin pentru aceşti oameni, printre care sunt şi destule “uscături”, nu poţi să nu te gândeşti cum or fi fost Sărbătorile Pascale pentru aceşti oameni…
ajutat niciodată…”O femeie tânără, îmbrăcată sărăcăcios se apropie, crezând că e rost de vreun ban… Este dezamăgită în momentul în care se încearcă intrarea într-un dialog. Se încruntă şi dispare rapid din peisaj. De ce oare?Doi bărbaţi, unul tânăr – cu un vizibil handicap fizic şi un altul mult mai în vârstă se uită lung cerşind milă din priviri. În toate aceste cazuri este aproape imposibil să nu te cuprindă milă, dar – în acelaşi timp – să te întrebi de ce societatea nu face mai mult pentru aceşti oameni… Este greu să găseşti un răspuns, atâta vreme cât ei se bucură doar la un bănuţ, iar autorităţilor le convine mai mult să ignore fenomenul.Periplul nostru a continuat la biserica de la piaţă. Două femei, ambele de etnie romă, cerşeau mila trecătorilor, stând pe zidul care înconjoară lăcaşul de cult. “De ce cerşiţi?” este întrebarea pe care le-o adresăm. “Ce se facem?! Să dăm în cap la oameni?! Noi nu furăm… Dacă cineva vrea să ne dea un bănişor bine, dacă nu, nu… Le spunem oamenilor că ne rugăm pentru sănătatea lor şi a celor care le sunt dragi… Iar omul se mai înmoaie, mai ales acum în preajma sărbătorilor… Dar mai multă înţelegere găsim tot la oamenii mai simpli, decât la cei care se vede pe ei că sunt plini de bani… Ăia de obicei ne ignoră complet”.Cât am stat în preajma celor două femei, au primit ceva bani… Cineva s-a apropiat şi le-a dat o pâine. Nu au refuzat-o, dar şi-au spus, după ce femeia, s-a depărtat: “Asta o ducem acasă, s-o dăm la porci!” “De ce?” – vine întrebarea firească. “E, d-aia…” – şi femeile se depărtează nemulţumite că le-am auzit dialogul.Şi la Biserica de la Brazi era lume la cerşit. Profitând de faptul că era o perioadă în care la biserică venea mai multă lume de obicei, numărul cerşetorilor crescuse direct proporţional cu cel al credincioşilor care treceau pragul bisericii. Aici, cerşeau mai multe femei de etnie romă, însoţite de copiii lor, de diverse vârste, toţi îmbrăcaţi la fel de prost sau chiar desculţi, pentru – probabil – a-i impresiona şi mai mult pe trecători. Dispar rapid la vederea aparatului de fotografiat, astfel încât nu reuşim să mai “prindem” decât doi adolescenţi, care cerşeau chiar la intrarea în biserică. “Ne-au trimis părinţii” – spun spăşiţi cei doi, ca şi cum ar fi fost prinşi la furat. “Dacă nu venim acasă, seara, cu măcar câteva sute de mii nu ni se dă de mâncare… Şi ne mai luăm şi bătaie!” O curiozitate înfloreşte brusc: “Dar părinţii voştri cu ce se ocupă?” “Cerşesc, ce să facă altceva?!” – răspunde rapid şi contrariat unul dintre adolescenţi.Nu numai bisericile sunt vaduri bune pentru aceste perioade ale anului. La cimitirele oraşului este la fel de mare aglomeraţie, fiecare cerşetor încercând să atragă cât mai mult atenţia asupra situaţiei sale grele. Fiecare are propriul “repertoriu”, unii urându-ţi să fii sănătos, alţii “să-ţi trăiască ce-ai mai drag” sau “coniţa” dacă te văd însoţit… Am lăsat intenţionat la urmă un personaj… pitoresc. I se spune “Mutu’”, fără a avea vreo afinitate cu celebrul fotbalist, ci numai pentru simplu fapt că, practic, nu poate vorbi. Ţi se adresează cu un soi de mormăială, din care nu înţelegi decât că vrea să-i dai un ban. Spre deosebire de alţii, acceptă şi diverse produse – pâine, covrigi – pe care le aruncă de-a valma într-o traistă foarte jegoasă. Este îmbrăcat mereu foarte ponosit şi foarte murdar…Lăsând la o parte faptul că autorităţile locale fac mult prea puţin pentru aceşti oameni, printre care sunt şi destule “uscături”, nu poţi să nu te gândeşti cum or fi fost Sărbătorile Pascale pentru aceşti oameni…
Hrană rece de Paşte pentru asistaţii sociali
Cei 115 asistaţi sociali, care beneficiază de serviciile Cantinei sociale, au avut parte de Paşte de… hrană rece. Astfel au înţeles cei din administraţia locală se le însenineze sărbătoarea Învierii Domnului acestor sărmani. Astfel, la mijlocul săptămânii trecute, fiecare dintre aceste persoane a primit pachetele cu alimente pentru şase zile – perioada sărbătorilor. În locul mâncării calde, în valoare de 5 lei – pentru un câine comunitar administraţia plăteşte 99 lei! – fiecare asistat social “abonat” la cantina socială a primit un pachet conţinând ulei, zahăr, carne tocată şi pui, la care s-au adăugat un cozonac şi câteva ouă roşii.În ciuda umilinţei la care au fost şis unt supuşi, oamenii s-au bucurat şi de aceste alimente, mulţi dintre aceştia recunoscând că astfel vor avea parte de sărbători mai liniştite. În ciuda tristeţii evidente de pe chipurile lor, oamenii păreau mulţumiţi că cineva le-a dat ceva, chiar dacă acest “ceva” este mult prea puţin, iar acel “cineva” ar putea face mult mai mult pentru ei.
Cei 115 asistaţi sociali, care beneficiază de serviciile Cantinei sociale, au avut parte de Paşte de… hrană rece. Astfel au înţeles cei din administraţia locală se le însenineze sărbătoarea Învierii Domnului acestor sărmani. Astfel, la mijlocul săptămânii trecute, fiecare dintre aceste persoane a primit pachetele cu alimente pentru şase zile – perioada sărbătorilor. În locul mâncării calde, în valoare de 5 lei – pentru un câine comunitar administraţia plăteşte 99 lei! – fiecare asistat social “abonat” la cantina socială a primit un pachet conţinând ulei, zahăr, carne tocată şi pui, la care s-au adăugat un cozonac şi câteva ouă roşii.În ciuda umilinţei la care au fost şis unt supuşi, oamenii s-au bucurat şi de aceste alimente, mulţi dintre aceştia recunoscând că astfel vor avea parte de sărbători mai liniştite. În ciuda tristeţii evidente de pe chipurile lor, oamenii păreau mulţumiţi că cineva le-a dat ceva, chiar dacă acest “ceva” este mult prea puţin, iar acel “cineva” ar putea face mult mai mult pentru ei.
