Sala Sporturilor Olimpia din Ploieşti găzduieşte cea de-a XVI-a ediţie a Cupei „Moş Crăciun”, competiţie rezervată copiilor de 12 ani, organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, prin Comisia de Copii şi Juniori. În acest an, s-au înscris nu mai puţin de 40 de echipe din Prahova şi Bucureşti, motiv pentru care organizatorii au decis să structureze întrecerea pe trei faze: turnee cu 13 grupe preliminare, turnee cu 4 grupe semifinale şi turneu final, cu patru participante. Printre cele 40 de echipe participante se numără şi câteva formaţii din Câmpina. Este vorba de Coruna Câmpina I-II (antrenori Robert Opanschi şi Alin Postolache) şi Hagianu Mircea Junior Câmpina I-II (antrenori Mircea Hagianu şi Dan Hagianu). De asemenea, din zona noastră mai participă şi CS Băneşti Urleta (antrenor Florin Cristache). În primel meciuri Coruna I (antrenor Roberto Opanschi) a învins cu 3-1 pe CSM Ploieşti şi 2-0 pe Galaxy Ploieşti, calificându-se pentru faza următoare a competiţiei.