Un cetățean câmpinean, iubitor de natură și cu simț civic la purtător, trage un semnal de alarmă privind un dezastru ecologic ce afectează pădurile din nordul municipiului Câmpina, începând din zona fostei zone de agrement „Podul cu Tei” și extinzându-se către comuna Șotrile. Într-o sesizare trimisă pe adresa redacției, adresată totodată Gărzii de Mediu, Agenției de Mediu Prahova, Consiliului Județean și autorităților locale din Câmpina și Șotrile, acesta descrie o situație alarmantă: gunoaie aruncate în masă, defrișări ilegale, gropi de gunoi improvizate și o porțiune surpată a drumului județean DJ207, neremediată de peste un deceniu.
Potrivit sesizării, problemele din această zonă au început acum mai mulți ani, prin depozitarea ilegală a deșeurilor de toate tipurile – de la saci de gunoi menajer până la încărcături aduse cu căruțe sau camioane. Ulterior, pădurea din zonă a fost supusă defrișărilor, atât compacte, cât și selective, transformând peisajul natural într-un teren devastat. Într-una dintre zonele defrișate a apărut o groapă de gunoi, care a devenit un punct constant de poluare.
„Totul a culminat acum vreo 12-13 ani cu surparea unei porțiuni din DJ207, ca efect al caliciei, prostiei și nesimțirii. În această zonă s-a defrișat o porțiune de pădure, pe ambii versanți ai unei văi care coboară perpendicular către valea Doftanei, spre comuna Lunca Mare. De atunci, nu s-a făcut nimic pentru stopare/remediere… În continuare se aruncă gunoaie de tot felul în zona defrișată. În continuare se aruncă gunoaie de tot felul în aceste păduri . Exista straturi „istorice” de gunoi, acoperite mai mult sau mai puțin de vegetație. În continuare DJ207 este surpat pe acea porțiune” – atrage atenția cetățeanul, îngrijorat de faptul că deșeurile amenință să contamineze solul și să ajungă în râul Doftana.
Un detaliu ironic menționat în sesizare este prezența unor afișe ale Direcției Silvice Prahova, care avertizează că zona ar fi „supravegheată video”. Pe bună dreptate, acesta pune sub semnul întrebării existența reală a acestei supravegheri, precum și eficiența măsurilor luate în urma eventualelor monitorizări, având în vedere că situația s-a agravat constant: „Vă rugăm să faceți ceva, măcar pentru stoparea acestui fenomen al nesimțiri…Înainte ca toate zoaiele sa ajungă in râul Doftana. Înainte ca iarba să se sufoce, nereușind să mai acopere straturile de gunoaie istorice aruncate în aceste păduri”.
Problema zero a UAT Campina, aceasta este: faptul ca orasul intreg sta practic pe straturi istorice de gunoaie, care s-au acumulat de decenii intregi tocmai in cele mai frumoase si pitoresti locuri ale sale. Niciun proiect sau reforma sau actiune edilitara nu pot trece in fata rezolvarii acestei prioritati zero: mai intai de a ne imbraca sau a manca, avem nevoie sa ne stergem la fund. Igiena Campinei este prioritatea zero a comunitatii, dar a fost neglijata constant, cu o indolenta fara margini. De catre noi toti.
Iar nesimtirea si necivilizarea cetatenilor este (nu numai la Campina) resursa cea mai importanta pentru redresarea bugetului. Avem disperata nevoie sa actionam cu coercitie si sa scoatem bani de la cei cca 90-95% dintre Campineni (inclusiv subsemnatul) care sunt pasibili de amenzi sau incalca diverse reguli si legi in grade si cu frecvente diferite.