Știri

Oful celor două Proviţe

Drumurile comunale
Atât reprezentanţii administraţiei locale din Proviţa de Jos, cât şi cei din Proviţa de Sus aşteaptă ca bugetul local al acestui an să le permită derularea cât mai multor lucrări de modernizare a unor drumuri comunale. „Avem şi un program Sapard, în faza finalizării. Mai avem de obţinut unele autorizaţii şi apoi… fondurile necesare pentru realizarea lucrărilor”, ne-a declarat viceprimarul comunei Proviţa de Jos, Dumitru Ilie. Cât va mai dura până vor fi gata autorizaţiile şi până când vor veni banii, e greu de spus, dar oamenii speră că lucrurile se vor mişca mai repede. Nu de alta, dar dacă tot începe reabilitarea multor drumuri judeţene, prin intermediul Consiliului Judeţean, măcar şi cele comunale să aibă o şansă, că aici e buba cea mare.
Sătui de birocraţia… europeană
La numai câţiva kilometri în amonte pe pârâul Proviţa, la vecinii din Proviţa de Sus, viceprimarul Constantin Irimioiu pare ceva mai optimist: „Ne-am propus, în acest an, modernizarea a şase kilometri de drumuri comunale, cu bani de la buget. Sigur, noi mai vrem să amenajăm şi un teren de minifotbal cu suprafaţă artificială. Să vedem ce bani avem, pentru că sunt proiecte de ordinul zecilor de miliarde”.Şi în Proviţa de Sus se derulează un program Sapard pentru modernizarea drumului care face legătura cu judeţul Dâmboviţa, prin Bezdead. Lucrarea este destul de avansată, mai sunt doar vreo trei kilometri de asfaltat. „Am obţinut un act adiţional de prelungire a termenului de finalizare a lucrării. Termenul iniţial a fost depăşit din cauza vremii. Nu s-a putut lucra pe zăpadă. Sperăm să-l terminăm cât mai repede”, a mai afirmat viceprimarul.În general, autorităţile din mediul rural sunt destul de dezamăgite de Sapard, în special din cauza teancurilor de documente necesare pentru obţinerea finanţării printr-un astfel de program. „Ne bucurăm că scăpăm de birocraţia noastră şi dăm peste cea europeană. Sincer, nu ştiu dacă vom mai accesa alte programe. Eu, unul, m-am săturat de birocraţia lor… Am făcut peste 30.000 de kilometri numai cu drumurile la Târgovişte pentru acest proiect. Dacă înlesnesc procedura, poate ne vom mai gândi la alt program de finanţare, dacă nu, să se ducă de aici cu ele cu tot!”, ne-a declarat viceprimarul Proviţei de Sus, plin de năduf.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare