O turistă a murit după ce a căzut, sâmbătă după-amiază, într-o prăpastie din Munţii Bucegi, pe abruptul prahovean. Fata a căzut aproximativ 100 de metri, din Creasta Văii Albe înspre Valea Coştilei. Tânăra se afla într-o excursie cu un grup de prieteni în zona Creasta Văii Albe din Munţii Bucegi. Turiştii îşi aleseseră un traseu nemarcat în Bucegi, într-o zonă foarte expusă. La un moment dat, turista s-a dezechilibrat şi a căzut în gol. Colegii au anunţat imediat Serviciul Salvamont, iar echipele de intervenţie după aproximativ o oră, ceea ce, având în vedere distanţa, e un adevărat record, la locul în care s-a produs tragedia. Salvamontiştii au coborât până la locul în care a căzut turista şi nu au putut face altceva decât să constate decesul.




Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!