Şedinţa ordinară din luna ianuarie a Consiliului Local a avut loc cu câteva zile mai devreme decât “ultima joi a lunii”, lucru impus de necesitatea adoptării unor hotărâri privind serviciul de apă şi canalizare – care au trecut de la 1 februarie la HidroPrahova. Chiar dacă s-a desfăşurat mai devreme, şedinţa a avut un număr record de proiecte de hotărâri pe ordinea de zi – 30. Prima şedinţă din anul electoral 2008 nu putea să nu aibă şi conotaţii electorale, prinzând contur taberele (pre)electorale. Şedinţa a fost condusă de Bogdan Ene, care a demonstrat şi de această dată că are atât simţul măsurii, cât şi simţul umorului, detensionând prin glume câteva momente mai încinse. Au lipsit Gheorghe Iatan (apropo, acesta nu a mai venit la o şedinţă a Consiliului Local de prin septembrie a anului trecut), Aurel Oprea şi Horaţiu Zăgan, acesta din urmă fiind bolnav de gripă, iar unii colegi nu au ezitat să afirme că s-a declanşat „pentru că l-a prins Parchetul descoperit”!Şi a mai fost o situaţie interesantă, consilierul Mihail Şerbănoiu a părăsit sala (după ce a lăsat în scris, secretarului Paul Moldoveanu, votul său pentru toate celelalte proiecte) exact înaintea discutării unui punct delicat – rampa veche a Câmpinei. Simplă coincidenţă?
HidroPrahova, înzestrată cu un patrimoniu de peste 240 miliarde lei
Consilierii au stabilit preluarea de la CPGC a patrimoniului public aferent serviciului de alimentare cu apă şi canalizare şi predarea acestuia către HidroPrahova. Proiectul survine în urma discuţiilor din AGA a Companiei, patrimoniul preluat de HidroPrahova cifrându-se la 240.540.993.000 lei vechi.De asemenea, consilierii au mai stabilit tarifele pentru cele două servicii publice – 16.000 lei vechi/mc, la care se adaugă TVA, pentru preţul de furnizare a apei potabile şi 2.700 lei vechi/mc, la care se adaugă TVA, tariful de operare pentru activitatea de canalizare.Conform prevederilor legale, administraţia câmpineană – asociată de acum a HidroPrahova – a trebuit să-şi desemneze şi un reprezentant în Adunarea Generală a Acţionarilor, propunerea unanim acceptată fiind Paul Moldoveanu, secretarul municipiului.
CPGC a rămas cu energia termică şi spaţiul locativ
În acelaşi timp, consilierii au aprobat modificarea şi completarea contractului de concesionare a unor servicii publice către Compania Publică. Practic, cel puţin deocamdată, obiectul de activitate al CPGC a rămas numai producerea, transportul şi distribuţia energiei termice şi administrarea şi gestionarea fondului locativ. De asemenea, contractul a fost prelungit pentru şase luni, după ce expira la finele anului 2007, preconizându-se ca în vară să se renunţe la producerea, transportul şi distribuţia energiei termice din cauza lipsei de solicitări, dar şi a ineficienţei economice.
Consiliul le-a aprobat romilor… ecluză!
Un punct interesant în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local l-a constituit „aprobarea participării municipiului Câmpina ca asociat al Asociaţiei Romilor Frăţia la cofinanţarea proiectului Ecluza Prahoveană a Incluziunii Sociale”.Titlul proiectului a atras cel mai mult atenţia consilierilor. Elvis Arghir a şi întrebat cine a avut ideea acestui titlu şi chiar a propus schimbarea lui în „Capra cu trei iezi, iar capra să fie Consiliul…” Lămuririle au venit din partea coordonatorului de proiect, Caton Musceleanu (foto): „Face parte dintr-o axă a Fondului Social de Incluziune şi nu se adresează numai romilor, ci tuturor persoanelor defavorizate. Dacă nu ştiţi ce-i aia o ecluză, când mergeţi la Agigea, acolo e o ecluză, care ajută navele să urce… Oricum, când mergem la oameni, le vorbim pe limba lor…” Deci, e clar, acest proiect era în altă limbă…Dincolo de băşcălia aferentă unei astfel de titulaturi – cel puţin comică – proiectul în sine este unul foarte serios. Şi presupune o contribuţie a bugetului local de 21.621 euro, la o valoare totală de 167.000 euro. Finalmente, proiectul, care se va întinde pe durata unui an, va asigura calificarea unui număr de minim 62 de persoane – din care 60% de etnie romă şi 16 femei – într-o meserie cerută pe piaţa muncii. Proiectul se adresează tinerilor, dar şi persoanelor cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani, şomerilor de lungă durată, persoanelor din mediul rural, populaţiei rome şi persoanelor cu dizabilităţi, încercându-se promovarea incluziunii sociale şi combaterea discriminării. Proiectul mai prevede informarea a aproape 10.000 de cetăţeni, înscrierea a minimum 200 de persoane – din care 120 etnici romi şi 70 femei – în evidenţele ALOFM, calificarea a 62 de persoane şi încadrarea în muncă, în conformitate cu calificările obţinute, a minimum 20 de persoane.
Proiect social pentru şcolari
Consilierii locali au aprobat şi un parteneriat cu Asociaţia “Inima Sfântă a lui Iisus”, în vederea implementării proiectului “Centru de zi pentru şcolarii din familii vulnerabile”. De la bugetul local a fost alocată suma de 400 milioane lei vechi, în condiţiile în care valoarea totală a proiectului este de 80.000 euro. Proiectul va concura în cadrul Programului Phare 2006 – Servicii Sociale şi are o durată de 18 luni. Obiectivul este crearea unui Centru de zi pentru copiii care provin din categorii sociale vulnerabile: romi, familii cu venituri reduse, familii în care părinţii sunt plecaţi în străinătate în vederea găsirii unui loc de muncă, iar minorii se află în îngrijirea unor persoane vârstnice. După primele discuţii între reprezentantul italian al asociaţiei şi reprezentanţii administraţiei locale, cel mai potrivit spaţiu pentru desfăşurarea activităţii acestui centru de zi pare a fi Casa Tineretului, acolo unde, la etajul al doilea, sunt mai multe săli care vor intra în administrarea Asociaţiei “Inima Sfântă a lui Iisus”.