Știri

O asociaţie umanitară va funcţiona în cadrul Spitalului Voila

Zilele acestea, Spitalul Voila se pregăteşte să pună bazele unei asociaţii umanitare la care spitalul va avea calitatea de membru fondator. Aici se va lucra pe bază de voluntariat, iar cei care vor susţine întreaga activitate vor fi chiar cadrele medicale ale spitalului. Asociaţia va fi finanţată din donaţii şi sponsorizări.
Cu aprobarea Consiliului Local, Spitalul Voila a preluat în administrare Pavilionul 19, care va servi scopului acestei noi asociaţi, care are următoarele obiective principale:
– organizarea de activităţi pentru persoanele cu probleme psihice, în special pentru copii, adolescenţi şi bătrâni, activităţi care să ajute aceste categorii de persoane la integrarea în societate,
– consilierea persoanelor cu probleme de integrare de către personal specializat,
– diversificarea serviciilor medicale şi creşterea gradului de implicare a personalului medical în activităţi suplimentare, cum ar fi sprijinul acordat persoanelor care suferă de autism sau care au diverse dependenţe. F.C.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare