În cadrul unei conferințe de presă, primarul municipiului Câmpina, Irina Nistor, a făcut publice informațiile referitoare la un caz îngrijorător descoperit în cadrul primăriei. Conform declarațiilor edilului, o angajată de la Serviciul de Urbanism și Amenajarea Teritoriului a falsificat mai multe documente pentru eliberarea autorizațiilor de construcție. Este vorba despre opt autorizații de construire pe care angajata le-a redactat, atașându-le semnături preluate de la alte autorizații emise anterior. Angajata și-a recunoscut fapta, care ar fi avut loc în anul 2024, însă Primăria Câmpina verifică acum dacă astfel de practici s-au petrecut și în anii anteriori.
Suspiciunile nu se opresc însă aici. Roxana Pandele, fostul arhitect-șef al orașului, care avea în subordine Serviciul de Urbanism și Amenajarea Teritoriului, și-a suspendat contractul de muncă pentru un an de zile în luna decembrie 2024. În locul ei, a fost numit arhitect-șef Andrei Bănescu, acesta fiind cel care a descoperit documentele falsificate și a constatat că acestea nu figurau în registrul primăriei.
În acest context, primarul Irina Nistor a dispus analizarea urgentă a tuturor autorizațiilor emise de către o comisie de specialitate și sesizarea organelor de anchetă penală. Cei opt beneficiari ai acestor autorizații au fost deja invitați la discuții cu primarul Irina Nistor, care a dat asigurări că instituția pe care o conduce le va oferi sprijin până la remedierea situației. „Pe lângă sprijinul pe care îl vom acorda tuturor acestor beneficiari, vă informăm că Primăria Câmpina, prin intermediul Serviciului de Urbanism, va verifica fiecare caz în parte și fiecare beneficiar în parte. Vom încerca să aducem totul în limitele legalității și ale normalității”, a declarat primarul.
Felix PRECUP
Și parchetul din campina de ce nu sa autosesizat?? Ca sunt niște putori ordinare și nu fac nimica de asta este un oraș corupt in toate sectoarele
Ionuț Dumitrescu,Laura Moagher-Psd,Izabel Mitrea care lucrează la Elecroutilaj,membra Partidul Campina Curata,Bontic filiera Roșca PNL.Indirect,abonații ii finanțează pe ei,le plătesc salariil,plimbările.Pe ce încasează ăștia prețul ala nesimțit la apa și canalizare..Foame de bani.
Pentru ca si-a bagat politicul coada la vîrf! Nu „suveranistii”,ceilalti.Aia,dacă ajung la putere,vor s-o bage,pardon s-o introducă😂 de tot!!! Si sa vezi atunci democratie !!!
Ce, ne miram? Intr-o tara unde se anuleaza alegerile la comanda, unde daca omori un om iei cu suspendare si daca furi un telefon intri la inchisoara, ne miram? Si acum serios ca ne miram ca s-au facut falsuri si tot felul de prostii si combinatii in mandatului lui karateka? 🙂 Problema e ca doamna primar e doar reactiva, sa faca ceva pentru orasul asta…De Hidroprahova ce se mai aude? Nu mai zice nimeni absolut nimic… Vor ajunge parintii si bunicii nostri sa plateasca sute de lei pentru o masina de spalat si 30 de dusuri…
n-o interesează pe duamna primar, ea e mînă în mînă cu hidro. are peste 10000 lei în mînă, atîta o interesează leafa că asta îi interesează pe toți
Hidroprahova este psd deci mana în mana cu primăria deci acolo se iau șpăgile și împarte banii din facturi
Cei care sunt în Adi nu au nici un scop sa tina cu cetățenii.Daca sapa adânc și cauta scuze și vinovați pica și amicii dânsei.Ex PNL,PDL,pana la posibil cei mai vechi angajați Psd.Karateca a fost un mandat,dar prăpădul era făcut.La Hidro au fost și din PNL,și din Psd.Spune o instituție,dar și firme private ca angajații sa nu aibă spate politic.Unde lucrezi tu nu au legături cu politica,șefii tai.Au anulat alegerile curtea constituțională,care ar trebui desființată,ăștia sunt mai influenți decât SIE,STS.Daca vin suveranității ceea ce mi as dori vor încerca să le anuleze iar.Nu înțelegeți ca diaspora nu vor vota PNL și nici Psd.Au tras pensionarii pe sfoara.Pnl mai bine mergea pe mana lui Burduja.Crin va fi executat de Psd prin moțiune de cenzura în nici un an dacă va fi ales.Cei de la Hidro credeți ca beau nămolul ce îl livrează pe conducte? Beau doar îmbuteliată de Talea sau de la market.Aia nu conține arsen,nu este trecuta prin sita termocentralelor,daia opresc ei accidental robinetul,când vor mușchii lor.Reziliate contractele,dați masiv în judecata.Noi ii ținem pe ei.Daca fur telefon te depistează serviciile,în nici 24 ore ești pitit.Sa nu dea Hidro cu artificii,stai ca începe marea spargere,adică tacaneala,și sa vezi opriri și chestii penibile.Oras corupt,din 1990-povestea continua! ORASUL PROGRESEAZA DOAR IN MINTEA UNORA,Mandatul demolările,Turnul din Pisa ,cinematograful,cazeamata de la ștrandul Erin . Nici Rafinaria nu o demolează,se leagă de poarta Stăpânului ong-istii